Eu nu, dar știți, alții…

Probabil că știți, sau dacă nu, măcar ați putut presupune până acum, că suntem plecați în concediu cu tot cu câini.

Așa funcționăm noi, asta e alegerea noastră, cu plusuri și minusuri, nu o discut cu nimeni.

Înainte să venim aici, am întrebat omul locului dacă sunt permiși câinii pe plajă, să știm cum ne organizăm cu plimbările și activitățile cu ei.

Omul ne-a spus că nu e nici o problemă, au voie cățeii pe plajă peste tot.

De altfel, pe lângă nenumăratele și omniprezentele pisici grecești, țara asta (cel puțin pe unde am bântuit noi) pare destul de pet friendly când vine vorba despre câini.

Am mers cu ei pe la terase, nu a strâmbat nimeni din nas, ba din contră, li s-au adus boluri cu apă, au fost scărmănați și drăgăliți de zor.

La fel și pe străzi, când ne plimbăm cu ei. Toată lumea zâmbește, eventual cere voie să îi mângâie, întreabă despre ei…

Evident (cu riscul de a suna ca o cață de-aia care își critică propria nație), singura mămică pe care am văzut-o panicată să își tragă odorul din calea câinilor, a fost româncă 🫤

-Mareana, traje-l iuti pi ăsta micu’, că-l rupi câinili șeala dacî si puni pi iel!

Unde prin “câinili șeala” se va înțelege cățeaua Hanna, fioroasă din fire, care la momentul ăla era ocupată să miroasă cu interes o pisică.

Nfine. Revenind însă la plajă. De principiu am decis că vom scoate câinii mari (adică Hanna și Fred) pe plajă numai dimineața și seara, că mna, sunt totuși ditai dihăniile și să nu deranjăm pe nimeni, în timp ce cățeaua mică urma să vină cu noi la plajă și în timpul zilei, pentru că a) e încă mică și-s șanse mai mici să deranjeze pe cineva și b) e încă mică și nu știi ce-i poate trece prin cap dacă e lăsată singură.

Zis și făcut. Mergem la plajă, toate bune și frumoase, cățeaua se bălăcește fericită, se plimbă cu SUP-ul, stă cuminte în nisip, la umbră.

La fel ca până atunci, oamenii fie zâmbesc, fie se apropie și întreabă dacă o pot mângâia, pe scurt, toată lumea super prietenoasă și ok.

Până când apare ea. Baba grecească tip murătură. Care începe să dondăne pe limba ei, cu un debit de mitralieră.

Fritz (căci pe el îl luase la refec) ridică din umeri a nedumerire – semnal internațional pentru “nu pricep o boabă din ce zici” 🤷🏻‍♂️

Dar grecoaica nu și nu, ea-i dădea înainte cu parakalo și efharisto și tzatziki și saganaki!

Până la urmă, atrasă probabil de mutra din ce în ce mai nedumerită a lui Fritz, din spatele băbii vehemente apare o altă tipă, ceva mai tânără și, după cum se va dovedi ulterior, vorbitoare de ceva engleză.

Care îi explică lui Fritz că câinele n-are voie în apă (asta în condițiile în care la momentul ăla, câinele era făcut covrig în nisip, sub un șezlong), că așa e legea pă Grecia, la ei.

Și mai zice ea că mna, ea nu are o problemă, n-o deranjează neapărat, dar știi cum e, mai sunt alții pe care s-ar putea să îi deranjeze!

Fritz dă aprobator din cap și discuția se încheie. Pentru moment.

Căci la scurt timp după, apare băietul care păstorea bucățica aia de plajă, să ne explice că baba cea vehementă s-a dus cu pâra la el și i-a zis să facă bine să vie să ne spuie să nu mai îmbăiem cățeaua!

Bietul băiet era vizibil stânjenit și mai că își cerea scuze că a fost nevoit să vină să ne spună.

Fritz l-a întrebat dacă chiar există vreo lege în sensul ăsta, că na, la intrarea pe plajă nu era nici un semn sau afiș sau ceva de gen, care să interzică accesul cu câini.

Fac o paranteză să spun că în toate celelalte țări în care am fost, zonele unde NU era permis accesul cu câini erau marcate și semnalizate foarte clar. Aici nu a fost cazul. Închidem paranteza.

Omulețul de la șezlonguri mărturisește candid că el habar nu are de așa ceva, dar na, dacă s-a plâns mușteria… 🤷‍♀️

Am încercat și noi să ne documentăm pe marele internet, dar toate informațiile pe care le-am aflat sunt deosebit de ambigue… În sensul că teoretic ai voie cu câinii pe plajă și în apă, dar dacă sunt alte persoane în apă pe care “le-ar putea deranja prezența câinilor”, aceștia trebuie scoși din apă (câinii, nu cetățenii).

Mă rog, una peste alta, am decis că nu îi mai ducem pe nici unii dintre ei la plajă decât ori dimineața foarte devreme, ori seara foarte târziu, că numai de discuții stupide n-avem chef.

Trebuie să mărturisesc însă că ceea ce m-a “amuzat” a fost atitudinea asta infectă de “conflict fără conflict”.

Adică, bănene, dacă ai o problemă, zi frumos că ai o problemă și vedem cum o putem rezolva.

Dar baletul ăsta pe după cireș, cu “ei, eu nu, dar poate că alții…”, ăsta mă îngrețoșează peste măsură.

Mi se par absolut grețoși oamenii ăștia care nu sunt în stare să spună pe față că au o problemă, ci preferă să arunce pisica moartă în curtea unor “alții” imaginari și teoretici.

În rest, noi să fim sănătoși, că de tâmpiți o să avem parte oriunde și oricând.