IuliaTrebuie să vă fac o mărturisire. În ultima vreme mă aflu prinsă într-o relație destul de tumultuoasă. Fix așa cum zice și titlul – între dragoste și ură.
E genul ăla de relație ca un accident – nu vrei să te uiți, dar nici nu te poți abține să n-o faci.
Și de fiecare dată când mă plâng și bombăn prin casă din cauza relației ăsteia, Fritz îmi zice să încetez naibii. Nu bombăneala, ci relația. Bine, și bombăneala, dacă e să fim cinstiți.
Și în cazul în care vă întrebați care este cealaltă parte implicată în această complexă relație, ei bine, vă mărturisesc acuș: este vorba despre relația dintre mine și popcorn. Sau floricele de porumb, pe românește.
Băi fraților, nu știu ce naiba am, dar de ceva vreme simt nevoia acută să mănânc floricele de porumb. Nu, nu mi-e poftă, că am stat și am analizat bine ce am în cap și-n stomac. Și, în calitate de deținătoare permanentă de grasă interioară, cred că am învățat să îmi ascult destul de bine organismul încât să fac diferența dintre poftă și „cerere”. Că totuși „nevoie” e puțin exagerat, cred.
Ideea e că simt uneori că îmi trebuie niscai floricele. Și atunci le execut rapid. La tigaie. Că nu am microunde, pe de-o parte. Și pentru că am constatat că aportul de calorii și grăsimi și alte minuni între cele pentru microunde și cele făcute în tigaie e aproape triplu în cazul celor „semipreparate” să le zicem, comparativ cu cele „de casă”.
La un moment dat m-am apucat chiar să citesc pe net, am zis c-oi avea vreo boleșniță, ceva. Că efectiv simt că îmi cere organismul. Și nu doar așa, de dragul de a ronțăi. Uneori pur și simplu înlocuiesc o masă cu-n castron cu floricele.
Și dacă n-am porumb, nu ronțăi chipsuri sau altceva, doar ca să crănțăn ceva sărat între dinți. Nu mănânc nici de plictiseală, nici de stres, nici de oboseală, nici de nimic altceva. Nu știu cum să explic altfel, pur și simplu simt că-mi cere fizicul floricele. Știu, sunt o ciudată.
E, și cercetând eu așa pe marele net am descoperit că cică dacă pățești asta, e posibil să ai ceva deficit de fier și zinc. Ceea ce e foarte posibil să nu fie departe de adevăr, pentru că acum câteva luni am fost să donez sânge și m-au respins din motive de anemie.
Dar lăsând treburile astea serioase la o parte, să revenim la relația asta de iubire și ură. Iubirea cred că e clar de unde vine: îmi trebe ceva, mănânc, sunt mulțumită. Dar cum nimic în lume nu-i gratis, urmează desigur reversul medaliei: nenorocitele alea de coji care ți se îndeasă printre dinți și te sâcâie mai ceva ca o piatră-n pantof la un eveniment cu ștaif.
Și te apuci și forezi cu scobitoarea. După care dai cu ață dentară. Pare că ai rezolvat. Pfff, de unde! Trei minute mai târziu simți iar cum te sâcâie ceva printre măsele. Te oprești din ce făceai și te repezi la baie, dai cu furie cu periuța de dinți în toate direcțiile de zici că vrei să alungi de-acolo și ce-ai mâncat acum trei zile.
Pfiu. Ușurare. E ok, nu mai ai nimic care să te deranjeze între dinți. Te întorci la ce făceai mai devreme. Poate te așezi la birou. Și, după câteva minute, inconștient, începe să ți se limbe plimba-n gură… Și e acolo, nene! Într-un colțișor întunecat al danturii tale, dai iarăși peste definiția răului absolut: coaja de la floricele!
E mică, abia o poți simți cu vârful limbii, dar e acolo, te sfidează. A rezistat atacului scobitorii, celui al aței dentare și celui al periuței de dinți. Ha! Îți râde în nas și practic îți spune că nu se cară de acolo nici dacă te pui în cap.
Ăla e momentul în care eu una jur că nu mă mai ating niciodată de floricele. Păi cui mama lu proces verbal să îi mai trebuiască floricele, când fiecare porție mâncată se soldează apoi cu lupte nesfârșite întru curățarea danturii?!?
Mhm… Desigur, această indignare mă ține fix până la tura viitoare când mă pocnește dorința de floricele. Dinții mei urlă Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! când mă văd cum mă îndrept cu pas ferm către aragaz și cratița în care pregătesc deliciosul chin.
Mă prefac că nu-i aud. Pun cratița pe foc și când încep să se audă pocnetele și să mă învăluie mirosul ăla inconfundabil, care mă face să-mi plouă în gură din clipa în care îmi invadează nările, strigătele disperat-indignate ale dinților se estompează și creierul meu face triplu tulupuri și țucahare în așteptarea recompensei crocante, calde și aromate.
Chiar așa, ia să mă duc să văd dacă mai am porumb prin casă, că tot n-am luat micul dejun azi 😁
Voi cum stați cu poftele? Aveți vreo relație din asta dragoste-ură cu vreun aliment?
Sursa foto: freepik.com
Băi, da. Am avut o perioadă de vreo două săptămâni, parcă atât a durat, când nu am mâncat decât eugenii ROM. Iar eu urăsc esența de rom. Esența, da? Nu lichidul ăla din sticla pe care scrie Captain Morgan sau Bacardi. Uram tot damful ăla care venea din străfundurile stomacului. Dar, ca și tine, când mă apuca sevrajul, o luam de la capăt.😁
Există Eugenii Rom? 😳 Habar nu aveam. Și eu urăsc orice fel de dulciuri sau chestii care conțin esență de rom. De ciocolata Rom nu mă ating nici dacă e ultima dulciurică din Univers 🤢
Hehehe! Eu am o relație de dragoste și ură cu…ciocolata. Da, da, fix cu ea! Deși am în living o bombonieră cu mini ciocolățele pentru musafiri, nu mă tentează absolut deloc. Al meu și musafirii casei le mai “deranjează” de trebuie să refac stocul cam la fiecare 10-15 zile. Eu nici nu mă apropii. Băi, dar cam o dată pe an, mă lovește pofta aia nebună incât nu văd decât ciocolată în fața ochilor și aș mânca fix în momentul ăla. Ce zic aș mânca, aș rupe! Ai mei încă se uită cruciș la mine și nu pot înțelege fenomenul. Eu îmi rezolv treaba cu o milka din aia mare, cu lapte și/sau cu arahide de pădure, depinde de poftă sau un Lindt. Apoi mă calmez și pentru încă un an sunt zen și trec pasivă pe lângă ciocolată. Spune și tu! Asta ce-o mai fi? 🤭
Hmmm, interesant, dar nu complet bizar, aș zice. Nici eu nu mă omor după ciocolată. Bine, nici după dulciuri la modul general. Adică îmi plac, dar nu leșin dacă nu mănânc ceva dulce. Și, în general, dacă mă izbește pofta, îmi trece cu chestii gen un biscuite sau 2-3 pătrățele de ciocolată neagră. Da, eu sunt dintre ciudații ăia care mănâncă ciocolată neagră pentru că îmi place.
Dar înțeleg perfect ce zici, si eu am momente în care aș mânca Nutella din borcan cu lingura sau aș întinde Nutella pe ciocolată cu alune sau aș mânca ciocolată cu garnitură de ciocolată. Mdeci nush ce să-ți zic… Dar anormal clar nu e 😁
Și eu am o relație dragoste – ură cu ciocolata: iubesc să mănânc ciocolată, urăsc când nu am și îmi e poftă. Nu-mi trebuie tot timpul anului, dar când îmi trebuie nu mă simt întreg până nu mănânc o tablă mare de Milka sau Lindt cu alune de pădure, sau măcar un borcan de Nutella.
Și eu am o relație dragoste-ură cu tine când văd că tu înfunzi ciocolata aia și mie îmi crește dosul numai uitându-mă la tine 🙄
Viața nu e fair!
Ahahaha! Și la noi în familie e la fel. Io mă-ngraș numai uitându-mă la consort cu balotează. Și mai este o chestiune care mă scoate din pepeni. Oameni buni, face ăsta niște combinații de alimente cum nu există! Plus că nu are nicio reținere la ordinea în care le îngurgitează. Bănenebă, io dacă am mâncat desert, nu mai pot să revin la băutul de bere sau vin. Sau dacă mănânc ciorbă, nu pot să beau bere înainte sau după.
Ah, să nu începem cu asta 🙄 mănâncă felul doi înainte de felul unu, bagă eventual două eclere între, bea două pahare de vin și apoi i se face „sete” și mai rade o bere, după care o dă iar pe vin… Cum, nene, cum?!?!
Cu măiestrie. S-a muncit mult pentru aceste abilități. :-)))
Asta e o “calitate” a celor care fac pipi din picioare. Colegul de pat poate manca aproape orice cu mujedei de usturoi si nu are o problema sa manance peste cu usturoi si apoi nutella. Explicatia: tot in stomac ajung
Dap, încep să cred că asta e – o abilitate a lor exclusivă 😐
Sa stiti ca nu e neaparat o abilitate a unei anunite parti……aveti aici un exemplu: mananc o tableta intreaga de ciocolata, dar pana sa o duc la bun sfarsit, bag si un sandvis cu tot ce se gaseste prin frigider dupa care revin tacticoasa la ciocolata. Beau o gura zdravana de cafea, trag o “canceroasa” si dupa inapoi la somn. Toate aste in toiul noptii.🙊🙉🙈
@Anca, ia zi matale iute, câți ani ai? :))))
Că la dooj – treij de ani făceam și io d-astea fără nici o greață. Acu, dacă mă duc la culcare cu matzu plin, ba mă înțeapă fierea, ba mă balonez, ba nu pot să dorm 🙄 Băbisme, deh :)))
Io zic, ca nu mi-i rusine. 36!
Problema îi ca ma mandresc cu o “glanda” be-mi pernite sa bag in mine ca sparta, fara repercursiuni in privinta grautatii…….dar altele sunt “deranjate” de aceeasi problema!
Ummm… Cum să zic eu acu, să nu sune urât? 🤔
Te foarte nesuferesc! Nu vrei să facem schimb de glande? 🤣
Cu mare placere, da sa stii ca si asta a mea e destul de nesuferita. Am invatat sa ma autocontrolez(din fericire) in cei 25 de ani de cand ma lupt cu ea! Daca vrei…….cu mare drag, fac schimb cu tine( mi-ar prinde bine o cura de ingrasare!)
Doamne, întotdeauna m-au fascinat oamenii care VOR să se îngrașe și nu reușesc 😳
Lăsând însă gluma la o parte, e o problemă de tiroidă?
Da, este o problema de tiroida. E hipotiroidie. Si vine la pachet cu o “nedezvoltare” corecta a organismului. Piele mai mereu scata si rece, ochii usor iesiti din orbita, cadere a parului, o continua anemie(oricate supimente as lua) in special fier….., ce sa mai zic….probleme de control al nervilor, si cred ca lista ar putea continua cu risc de pierdere a sarcinii…..sunt suficient. Ce ma bucur este ca am invatat in acesti ani sa ma controlez! Mai grau mi-a fost la inceput! Acum sunt bine cu mine fix asa cum sunt!😉
Oh, ce nasol ☹️🤗
Dar mă bucur că ai găsit un echilibru pentru tine! 🥰
Saru’mana, multumesc! Mi-as dori ca toti sa-si poata gasi acel echlibru de care au nevoie!🤗
Fetelor, apropo de cură de îngrășare, imi aduc aminte de o fată cu care făceam naveta. O tipă simpaticuță cam la un metru și-o ciungă, dar era ca un creion de sus până jos, de-ți era frică sa o strângi in brațe. Căra în fiecare zi, dar absolut în fiecare zi o mare traistă cu mancare după ea ca să se îngrașe. Preț de vreo doi ani in care trenurile noastre au coincis eu nu am observat vreo modificare. Și ea jura că halește tot, că doar de-aia facea investiția, nu ca să pună mese întinse la birou, că da, ea contabilicea, nu facea freo munca de consum de calorii. Ce-o mai fi făcut în ultimii 25 dă ani cu greutatea nu mai știu, dar știu cum e să ai o problemă și veșnic să vorbești despre ea😬.
OldJohn jur ca m-ai descris in cel mai mic amanunt. Putin peste 1 m si posesoare de cinj’de chile, cu bocancii uzi……🤣(mai putin partea la naveta cu naveta)
Cunosc și eu o ființă din asta. Nu chiar un metru ș-un jnițăl, da nici mult peste.
Fostă balerină. Literalmente. Băga dimineața juma de franzelă lejer. Pe la 11, o porție dublă de noodles d-ăia instant. Cu pâine, firește. Mai pe după amiază, un corn, o plăcințică, ceva. Apoi cina.
Nu, nu voia să se îngrașe, așa mânca ea 🤦♀️
Si eu am o relatie de dragoste si ura cu ciocolata. Mai mult dragoste decat ura. Ura vine doar din cauza ca nu ma pot opri din mancat iar caloriile se pun.
Acum e vremea ‘oolelor’ de paste, alea mici de ciocolata cu umplutura de praline, cocos, vanilie si alte gusturi dementiale. Si am gusturi din astea speciale pentru ciocolata facuta artizanal cu materie prima Callebaut (pentru necunoscatori ciocolata belgiana e cea mai buna din lume😋), deci ura si pentru ca face gaura in buget. Dar ce nu face omul pentru o placere/mica dependenta 😁
Ahahaha, asta îmi aduce aminte că anul trecut i-am halit mai bine de jumate din oo-le de cioco ale copilului.
Nu, nu pentru că erau bune, ci din grijă pentru el, să nu se urce mititelul pe lampă de la atâta exces de zahăr 🤭
Ah, cojile de la floricele 🤬🤬🤬 oricat incerci sa le scoti, tot mai gasesti cate una bine infipta in gingie. Simt durerea numai cat scriu. Si senzatia de heruvimi care canta la harpa cand scapi de cate o nenorocita de coaja.
Problema mea e cu dulciurile. M-a corupt sotul sa mananc ceva dulce dupa fiecare masa, de casa/cumparate, nu am pretentii. De azi incerc o pauza de zahar, sa vedem daca imi iese.
Eu îți sugerez să încerci cu ciocolata neagră, minim 70% cacao.
Are 2 avantaje – nu e extraordinar de dulce, dar suficient cât să simți că totuși ai pus gura pe ceva bun și doi, e foarte sățioasă. Eu una efectiv nu pot mânca mai mult de 2-3 pătrățele o dată. Pe când la o Milka, să zicem, dacă mă prinde într-o pasă bună, rad juma de tabletă fără să respir…
Iulia, ești la juniori! Și mie îmi place ciocolata neagră, dar pot îngurgita lejer una de 100 de grame, pe repede-înainte. Ce e aia 2-3 pătrățele?!
Cunosc senzația cu coaja de floricele 😁 din fericire mă apucă rar pofta.
În schimb am o relație nebădăioasă cu fisticul. Din acela copt cu sare. Nu crud, nu prăjit. Doar copt. Și cu sare. Care sare e un mare no-no pentru rinichi, dar well..de aia este love-hate relationship 😝
Mmmmmm, fistic copt 🤤🤤🤤🤤🤤
Acu crăp de poftă. Și habar n-am unde aș putea găsi prin apropiere 🙁
Păi la rinichi și la fistic face bine berea😜
S-a notat, execut imediat, numa să culc odrasla 😁
ha, amatorilor!
șorici! cu “doar” 563 calorii la suta de grame, cînd tu ai mînca porcu-ntreg…
Mpare rău, aici nu pot să mă bag în discuție, nu-mi place și nu mi-a plăcut niciodată.
În schimb, o jumară cinstită, d-aia crocantă, n-aș refuza nevărevăr 🤤
Si eu mananc sorici cu mare placere. Frate-meu imi face in ciuda. Imi trimite poze sau ma suna pe WhatsApp si ma intreaba: “ghici ce mananc?”
De cand am un magazin românesc in oras, ma mai aprovizionez cu cate o punga de sorici pe care o tin in congelator si ma infrupt cand am pofta😋🤭
Nuuuuu, nu trebuia să sicrii asta. Aceste cuvinte ne doare!
Eu bag șorici până mi se face rău. Sunt unii împătimiți dupa urechi, dar eu nu renunț la prima dragoste. Am găsit un magazin care aduce d-ala bunu, pârlit regulamentar și cu miros de fum de paie. De fiecare dată arunc buzduganul ca să existe la vânzare când ajung eu pe acasă..
Gizăs, @costicăm, ce mi-ai făcut-o!
Evit floricele din cauza cojilor. Relație dragoste-ură am cu prăjiturile de casă.
Sunt dependentă de lapte. Daca nu beau dimineața, 500 ml lapte dulce + 2 lingurițe zahăr brun si ness, sunt irascibilă.
Soțul meu e dependent de paine.
La noi în casă gasesti mereu lapte și paine.
😳😳😳 O juma de kil de lapte nu cred că beau nici într-o lună 😂
Nu, rectific. Nu beau lapte. Îl consum ocazional cu cereale. În rest, numai în preparate. Și nici în cafea nu pun, ever.
Soțul meu mănâncă și cartofii prăjiți cu pâine 😐
Și soțul meu la fel. Laptele e micul dejun pentru mine.
Floricele nu prea, tocmai di cauză de coji☺
Relație dragoste/ură cu ciocolata neagră, minim 70%, Lindt e preferata mea dar merge și Heidi sau Kandia. Nu e o chestie zilnică dar trebuie să am în casă. Rația minimă cam 4 pătrățele.
Aaaa și semințe de floarea soarelui la film/serial/youtube. La actualități nu.
Lindt îmi place și mie. Și de la Heidi, în afară de cea simplă, aia cu mentă și lămâie. Da, știu, sunt o bizară, nimănui nu-i place aia :)))
La semințe chiar încerc să mă abțin, că știu că dacă mă apuc de ele, nu mă opresc până nu le termin. Și cine are a doua zi limba ca șărchili? 🐍 🤭
Acum câteva săptămâni am fost la Avatar 2, și ce să faci trei ore și ceva? Mănânci floricele! Jumătatea mea a cumpărat o pungă din aia mare si a zis “să ne ajungă la amândoi”. Era prima oară când mâncam floricele după mulți ani. După film ne-am dus “peste drum” unde era un fel de festival, și unde era mâncare pe alese. Așa că am ingurgitat câte o paella, și am ras câte o bere. Pe drumul spre casă o întreb pe jumătatea” iubire, câți carbohidrați au floricelele?” Răspunsul: “Cât cuprinde!” Am zis “f.ck, floricele, plus paella (orez) deci carbs grupa mare”, plus că din cauza problemelor dentare nu îți povestesc ce a însemnat apoi îndepărtarea cojilor.
Nu am chestii din astea de iubire și ură, dar hai să zic că iubesc mujdeiul de usturoi, dar in ultimii ani nu se pare ca stomacul/ ficatul zice “bă bădie, e prea mult” (bine, pe vremuri mâncam mujdei cu lingura). Ah, și iubesc ciocolata, dar din cauză de dietă este forbiden. Acum am găsit cioco fără carbs și zahăr și este super ok.
Am citit și eu (că mna, dacă tot bag la ele ca apucata, măcar să știu ce și cât bag în mine) și, așa cum am scris în articol, astea „de cumpărat” – fie că sunt de la cinema, fie că-s genul ăla la pungă, pe care le bagi la microunde, sunt bombă de grăsimi și alte nasoale.
Pe când astea de săraci, făcute la tigaie, sunt muuuuuult mai decente din punctul ăsta de vedere. Ba chiar ok dpdv nutritiv, că cică aduc aport de fibre și fără prea multe grăsimi (bine, asta dacă le faci omenește, c-o juma de linguriță de ulei, nu le îneci în ulei și mai torni și unt cu găleata peste ele la urmă).
Legat de alte mâncăruri la care zice organismul stop… de câțiva ani nu mai pot mânca ardei gras crud. Nu mă întreba de ce, habar nu am. Cert e că dacă mă ating și de o singură bucățică infimă de ardei gras crud, mă doare stomacul o zi întreagă. Efectiv, durere. Și nasoală, nu așa.
Ei, în schimb dacă-s copți, n-am nici o treabă, pot mânca fără griji. N-am nici cea mai vagă idee de ce.
La mujdei și alte chestii d-astea, dacă nu dau cu colebil sau anghirol după, mor cu siguranță :))) Dar de mâncat tot mănânc!
1. Un test de sarcina, ceva? 🤣
2. Auzi, tu acum zici ca ai anemie? Si te intrebi de ce dormi prost?
3.La mine e o dragoste netarmurita…fata de tot ce e mancare. 😁
Scapa de dragostea asta doar spanacul gatit, mamaliga, brocoli…si cam atat. Bine, sa nu miaune sau sa latre mancarea. Daca bazaie un pic, nu e nici o problema. Chiar, mai am o cutie cu niste tenebrion cu gust de tapas… 😋
1. –
2. Îhî. Ce, are legătură somnu cu feru? 🤔
3. Pfff, hai că broccoli mai înțeleg, nu e pentru toată lumea. Da cu spanacul și mămăliga ce-ai? 🤤
A făcut OldJana aseară o conopi_dă rasă, trasă la tigaie cu niste sosuri de-am crezut toti că e orez. As fi uitat până duminică să va povestesc😋
Mmm, bun. Cauliflower rice se cheamă 🤤
O anemie, indiferent de ce natura e, feripriva sau nu, duce la o oxigenare scazuta a creierului – oboseala peste zi, tulburari de somn peste noapte. O anemie feripriva e cauzata de o carenta in fier si daca imi mai aduc bine aminte, fierul intervine si in biosinteza serotoninei din triptofan, serotonina care e un precursor al melatoninei. Hormonul somnului. 😄
Spanac mananc crud, in salata. Gatit… 🤢
Mamaliga…never, ever. Dar stiu sa fac o super mamaliga de pescuit. 🤣
Si a durat mult pina m-am reimpacat cu dovleceii…trauma din armata, cresteau in dusmanie in ferma unitatii si il foloseau sa inmulteasca toate mancarurile – supe cu dovlecei, mancare de dovlecei, orez cu dovlecei, fasole cu dovlecei…🤪
Aaaa, pentru cojile dintre dinti: Philips Powerflosser. 😁
Mmm, acu că zici, parcă îmi amintesc că mi-a spus doctorița ceva de anemie feriprivă când era gravidă cu fi-miu și m-a chemat de vreo 2 ori să îmi bage pe venă 🤔
Ia să investighez eu în direcția asta! Mulțam de pont!
Dacă mai zic și de dovlecei că îmi plac și îi mănânc de bună voie, o să zici că-s regina dubioșilor, este? 😂
Buuuuuun, s-a mai sicris, dar eu nu am cum să nu repet pentru că marea mea dragoste sunt semințele. Am mers multă vreme pe cură de pestrițe cu sare, dar cum nu se produce așa ceva in Norvejea (diletanți!), mi-am adus niște alea de dovleac din patria mumă. De fiecare dată când vine cineva din țară eu asta solicit.
Evident ca nu mă opresc până nu se umflă limba și/sau ficatul.
De șorici am zis, dar e și mai rara avis (nu e pasăre ca porcu’, înțelegeți voi. Porci pe la ferme ar fi, dar cum să le eisplic eu pe înțeles că epiderma e tot farmecul?
#BomboaneAgricoleForevăr 🐍
Și mie îmi plac floricelele de porumb și chiar le fac la microunde. Însă nu-s din acelea din comerț, ci din ăla de crește la noi la țară, în gradină. Pun doar sare și nu pun deloc ulei sau unt și ies bune. Da’ și alea, cât or fi ele de bio, tot îți lasă coji printre dinți! 😀
Serios? Și pocnesc în microundă așa, fără ulei, fără nimic? Ce tare!
Cojile sunt pedeapsa pentru bunătatea floricelelor 😂
Îhî, pocnesc! Atâta că sunt puțin mai seci, dar nu te oprește nimeni să pui o linguriță de ceva în vasul în care le faci!
Relatia mea cea mai complicata e cea dintre mine si “graunte”, cum zice barbata-miu. Alune de padure, fistic, migdale, nuci (de orice fel)… Este o MARE problema. Cand ma bate pofta, sunt in stare sa le mananc pana mi se face rau, si sa mai continui inca un pic. Bagate la cuptor, cu o idee de sare (nu prea multa, ca nu imi place! In schimb la floricele… sa curga sareaaaaaaa – cred ca am niste artere care ma cam detesta), crocante. Cica sunt bune, e grasime din aia buna, dar nu la cantitatile industriale pe care le basculez eu. Si, ca sa fie treaba treaba, ma mai si plang ca ma strang blugii si ca ar fi bine sa dau vreo 3-4 kg jos. Da’ dup-aia vad fisticul ala in camara care imi face cu ochiu, si ii dau dracu de blugi. Sunt intr-o mare dilema. I-am zis lui Mister eventual sa ia si sa arunce tot! Sau ma rog, sa le ascunda (vorbesc de graunte, nu te blugi!). Dar vad ca inca nu misca un deget al naibii sa ma ajute si pe mine. Cred ca divortez!
Soro, te înțeleg perfect. La grăunțe d-astea aș fi și eu în stare să rod fix cum zici tu – până mi se face rău și încă un pic după.
Eu nu am găsit altă soluție decât pur și simplu să nu mai cumpăr. Că dacă le cumpăr și știu că le am în casă, nu mă poci abține neam! Așa că evit pur și simplu rafturile alea când ajung la magazin.
Zic să încerci poate varianta asta, înainte de divorț :))))
Eh acolo e baiu, ca nu le cumparam (ma rog, in afara de fistic). In rest, le primim de la un prieten care are aluni, nuci si mai te miri ce prin curte. Si cand primim “cadourile” (ale naibii), primim cu kilele, nu asa, o pungulita. Deci… Trebuiesc ascunse :)))))
Îmi pare rău să îți spun, dar în cazul ăsta, ăla nu e prieten, e dușman 🤣
Eu aveam o relație din asta de dragoste – ură cu semințele (zic aveam pentru că acum port aparat dentar și nu mai pot să basculez 🤤🤤). Acum aș bascula în schimb fistic copt doar că la ăsta îmi amorțesc buricele degetelor. Am și eu problema Ancăi, în sensul că nu mă îngraș neam. Doar că eu nu am probleme cu glanda. Dacă ați ști cât plâng după kilogramele luate în sarcină, dar ele nu și nu, nu vor să se întoarcă. Eu am 1,60 și 42 de kile, partea cea mai proastă e că nu știu cum dracu s-au distribuit kilele astea că la față pare că am slăbit, și nu e cazul. Am greutatea asta de cel puțin 4 ani de când s-a născut cea mică.🤷🏼♀️🤷🏼♀️ Cure de îngrășat nu am încercat că sunt putoare cu majusculă.🤣🤣🤣
Aoleu, tu ești d-aia de trebuie să pui o cărămidă-două în buzunar dacă bate vântul prea tare :))))
@Iulia exaaaaact. Ferească sfântu” să ajungă pe la noi vreo tornadă că am pus-o.🤣🤣🤣🤣
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Mbine, io în locu tău m-aș feri și de curent prin casă, că nu știi cum te trage pe sub ușă, ca p-o foaie de hârtie rătăcită 😂