IuliaHai s-o dăm oleacă și în butoiul cu melancolii, că ce dreq să și faci pe frigul ăsta?
M-am declanșat, de fapt, de la un comentariu de pe fb la textul anterior, în care venise vorba despre ceaiuri.
Ca paranteză, mie nu prea îmi plac ceaiurile, înspre deloc, le asociez cumva automat cu gripa și bolitul. Dar am descoperit recent un ceai (mulțumesc, mama!) care e mă-sa și tac-su tuturor ceaiurilor și l-aș putea bea cu cisterna. Dar ăsta e un subiect pentru alt text.
Însă mi-am dat seama că ceaiul ăsta de care zic îmi place atât de mult pentru că, printre altele, conține chimen.
Iar pentru mine, ceaiul de chimen e declanșator automat al amintirilor din copilărie, era și pe atunci singurul ceai care îmi plăcea la nebunie.
Și cum mă gândeam eu așa la copilărie, mă gândeam și la faptul că, cel mai adesea, când ne ia cu amintiri din astea la lingurea, ceea ce ne declanșează sunt anumite mirosuri sau gusturi.
Însă azi vă propun un alt experiment: aveți vreun sunet anume pe care, dacă îl auziți, vă teleportează instantaneu înapoi în copilărie?
La mine sigur-sigur există mai multe*, dar unul e, cred, cel mai puternic: țăcănitul ritmic al tocătorului de vinete pe fundul de lemn.
Avea bunică-mea un tocător de vinete care cred că era de-o vârstă cu istoria. De când am eu amintiri conștiente, sărăcia aia arăta de ziceai că a trecut prin toate războaiele umanității.
La cât de vai steaua lui era, ar fi putut fi liniștit unealtă dacică autentică.
Mă rog, dacă mă gândesc bine, posibil chiar să fi fost unealtă dacică, pentru că semăna oarecum cu un satâr, doar că era din plastic transparent și avea înspre capăt cumva o formă care cred că ar fi vrut să imite un cap de lup sau ceva de genul. Bine, dacă mă gândesc cu mintea de acu, putea să fie la fel de bine și un câine, o vulpe, un viezure sau un pârș, de ce nu?
Din păcate n-am reușit să găsesc pe nicăieri pe net o poză cu ceva similar, dar să zicem că ceva de genul, doar că cu vârf aducând aminte de un bot de ceva animal.
E, pe mine țăcănitul ăla scos de tocător pe fundul de lemn mă duce direct și într-o clipă înapoi în copilărie, în casa bunicilor, într-o zi caldă de vară, în care stăteam pitită în „sufragerie” – care era camera aia bună, în care nu se intra decât la sărbători, dar unde aveam voie să mă duc vara să citesc, pentru că era cea mai răcoroasă cameră din casă.
* În afară de ăsta, ar mai fi hârșâitul lopeții de zăpadă pe trotuarul din fața casei – cea mai mare bucurie în zilele de iarnă. Așa știam că a nins peste noapte, încă dinainte să deschid ochii: dacă se auzea bunicul dând zăpada de pe trotuar.
Și în afară de asta, țăcănitul ritmic de tocuri pe o suprafață tare – era primul lucru pe care îl auzeam când se întorcea mama din delegații, și mergeam la gară cu bunicul, să o luăm. Îi auzeam țăcănitul tocurilor pe podeaua gării încă dinainte să o văd. Cred că dacă ar mai purta tocuri, i-aș recunoaște și acum ritmul pașilor.
Voi? Vreun sunet anume care vă declanșează amintiri de la vârste mici? Plăcute, evident. Deși puteți zice și de nasoale, dacă alea vă vin primele în cap (sincer, sper că nu).
Să mă bată mama dacă imi vine vreun astfel de sunet în momentul ăsta în minte.
În schimb mi-am dat seama că există un miros care are efectul ăsta: balega de cal/măgar.
Că eram mici, în vacanță la bunici, și punea tataia măgarul la cotigă dimineața cu noaptea în cap, să mergem la bostană să luăm pepeni proaspeți pe care, o dată ajunși acasă, îi mâncam cu brânză și cu pâine…
Păi da, cu gusturile și mirosurile e ușor (cred că există și ceva explicație științifică, da’ mi-e lene să caut 😁).
Cu sunetele e mai greu. Sau poate sunt eu dubioasă și lumea, în general, nu are triggere din ăstea 🤷♀️
Muzica se pune? Am crescut cu discuri,avea tata o colectie impresionanta muzica clasica, jazz, populara doar Maria Tanase si Dumitru Farcasu, romante…preferatul meu era discul cu”Arii celebre din opere”, si acum cand aud Corul sclavilor din Nabucco sau Marsul triumfal din Aida il vad pe tata pe fotoliu, cu ochii inchisi, dirijand usor cu mana…Ce dor mi-ai facut …
Daaaa, normal că și muzica! ❤️
in momentul de fata imi vine in minte doar sunetul rasnitei de cafea (pe care l-am auzit, cred, mai mult cand se facea zahar pudra cu ea, decat cand se macina efectiv cafeaua care nu prea era).
Daaaa, uitasem! Râșnița aia la care trebuia să apeși pe capac să înceapă să râșnească! Și da, și la noi în principal pentru zahăr pudră se folosea.
Plăcute zic și eu, fiindcă tare mi-aș dori câteodată să am numai grijile copilăriei.Sunetele se asociază cu mirosurile care nu se fac mereu la mine in casă.Deci in principal sunetul oalei cu dulceață care fierbe încet și la foc foarte mic,la fel și sarmale de Crăciun,deși mai fac și eu.
Sunetul cel mai tare și nu neapărat neplăcut,dar nu mai e deloc e de mașină rusească,Moschwich se numea.Aveai impresia că pleacă tata cu tractorul când pornea,de,anii 80.A ținut ani buni mașina aceea,o avea second-hand,ne-a dus prin țară câteva drumuri lungi de concediu (vacanță).
Heh, ce bine ar fi dacă am putea rămâne numai cu grijile copilăriei! 🥹
Îmi amintesc și eu sunetul de Moskvitch, avea un vecin de pe stradă și vorba ta, ziceai că pleacă cu tractorul. Dar cine mai era ca el – cu mașină “străină”? 😆
Sunete… da, muzica, mai precis fâșâitul acului de la pick-up pe discuri. Melodia de început de la Gala desenului animat. Leka noș deța – desenele de seara de la “bulgari”.
Si… tic-tac-ul unui ceas deșteptător cu o … găină cu pui, găina care mișca capul ciugulind. Și avea punctișoare fosforescente la cifre. Acum nu aș mai putea dormi să aud vreun tic-tac, dar … acel tic-tac, off
Ne-ai dat greu.
Ceai. Iubesc ceaiul, negru. Am descoperit recent ceaiurile Lovare și nu mă mai opresc din cumpărat. Nu numai negru, dar și de fructe/flori, verde, amestec. Ca să recomand numai unul e greu, dar recomand mai ales 1001 Nights, mai ales ăla “graunțe”. Mi-am luat de la ikea un dulăpior unde să mi le pun pe toate. Bem toți din casă 1-2 ceaiuri pe zi, uneori și vara. Ușor îndulcite cu miere. Miam.
O, daaa, fâșâitul ăla al acului de pickup 🥹
La noi în casă s-a reînviat, s-au adus pickup-ul de la socri, discurile cu povești și acum se cumpără, din când în când, câte un vinil nou.
Despre ceaiuri vorbim zilele viitoare 😁
Și la noi, a vrut copilul pick-up, că a vrut să-și ia viniluri, noi. A primit de la bunici și toată colecția noastră de discuri. Dar… parcă nu mai e același fâșâit. Și nici același farmec.
Vaaai, ceas din ala aveam si eu cand eram mica. I hated it, ma enerva ticaitul ala in serile/noptile cand n-aveam somn si ma uitam in tavan (trimisa de ai mei la culcare), iar dimineata imi venea sa dau cu el de pereti cand suna 😅
Pe moment doar melodii îmi vin în minte.
Fie de pe discuri vinil fie de la difuzor( nu aparat de radio, acela a apărut mai târziu în casă).
A , de pe viniluri mai ascultam și povești sau cuplete umoristice, pe Nea Mărin …
M-am întristat puțin😞
Doamne, am avut o casetă (Electrecord, zic bine?) cu Nea Mărin. O știam pe de rost.
Când s-a dus la cinema, când a fost cu Veta la Revelion la București, la Nașu Pandelică și Nașa Reta, aventurile cu Sucă… O ascultam și râdeam singură de nebună, iar când se termina, o luam de la capăt!
sunete nu, poate unde-s afon; dar e un miros, atunci cînd se calcă rufe toamna-începutul iernii, o “văd” pe mama duminica seară călcînd uniforma…
cît despre lingura de dulceață (de cireșe amare), hă, doar amatorii fug după un colț de pîine! noi, profesioniștii, avem pregătit un miez de nucă care se introduce peste…
Da, mirosul ăla de la hainele uscate afară, în ger, unde se făceau tablă, după care erau aduse în casă și călcate la dungă 😊
Sunetul ceasului cu cuc din casele ambilor bunici, de fapt cadența pe care o auzeam în acea bătaie ritmică a ceasului. Pentru ca în jurul meu era o liniște pe care nu cred ca o mai regăsesc nicaieri, și în liniștea aia stăteam ghemuită pe o băncuță, citind. Tic! Tac! Tic! Tac!
La noi ceasul cu cuc era “dezactivat”, că o enerva pe bunică-mea 😂
Dar exista un tic tac constant, deși în momentul ăsta nu vizualizez de unde venea 🤔
Zumzetul mustei in zilele calduroase de vara cand ne plictiseam. Imi placea la nebunie.
Ascultam broastele si greierii seara ori de la fereastra de sus sau in timp ce ne jucam de-a v-ati ascunselea cu lanternele printre straturile de zarzavaturi.
Astea sunt sunetele copilariei mele.
P.S. noi bem ceai de toate felurile. Sunt experta in ceaiuri. Ceaiuri de plante pe care le culegem noi sau ceaiuri pe care le cumparam.
Pfuai, să vezi ce concerte de broaște și greieri avem noi vara aici, e absolut demențial 😍
Broaște și greieri și la mine. Îmi plac mult de tot chiar și acum. Altfel, muzica rock cu care m-au crescut ai mei, bâzâitul gâzelor primăvara, râșnița de care povesteați și voi, vocea bunicii… Închid ochii și o aud. Vocea mamei, când mă chema, mă alinta sau mă certa. Sunetul ploii si sunetul de streașină care curge, când se topește zăpada. Așa știam că a venit primăvara. Ce frumos că m-ai făcut să mă gândesc la astea azi! Mulțumesc, Iulia!
❤️❤️❤️🤗
Sunetul greierilor, al cărăbușilor de mai și cam atât 😀
Brrrr, pe mine cărăbușii mă bagă într-o panică greu de descris 🫣
Dar eu sunt bizară cu gângăniile 😁
Când aud dangăt de gong sau pendulă îmi aduc aminte de pendula de la bunici și mă întorc în copilărie.
Era o pendulă de perete, îngrijită ca nimic altceva, întoarsă cu sfințenie și potrivită la intervale bine stabilite (la doua zile parcă) și care bătea ora + o singură dată la “și jumate”. Era în “camera mare” și bătaia ei se auzea în toată casa.
Și te trezea din somn, cel puțin în primele nopți. Auzeai o bătaie și începeai să te întrebi ce oră e. Următoarea dată bătea încă o dată. Și începeai să calculezi că putea să fie ora 1 sau 1:30. Sau poate ațipisei când bătuse între cele două reprize. Era o dilemă totală dacă nu prindeai un număr mai mare de bătăi. Și adormeai sperând să n-o mai auzi. Și bătea iar.
Știu exact dangătul ăla și, cu mintea de acum, cam înțeleg de ce o socotea din minți pe bunică-mea și rareori era trasă pendula aia 🤭
Sunetul cănților (bidoane de tablă emailate) cu care venea Lenuța să distribuie lapte la diverse case. Ducea 3 in mâna dreaptă, două in stânga și la fiecare pas făceau un zgomot estompat când erau pline, mai vioi după ce se goleau.
Băncuța din fata casei bunicilor era un centru de distribuție (easybox 😂) unde bunica, soră -sa si alte trei vecine veneau cu oala și primeau lapte. Iar dacă tot erau acolo, era momentul pentru un briefing de știri.
😆😆😆 radio șanț de sat – cea mai mișto formă de informare 😁
De fiecare data cand aud un gugustiuc, ma transpun in casa/curtea bunicilor din partea tatei. Nu stiu de ce asocierea asta, ca vorba ceea, gigustiuci sunt peste tot 😃
Uitați cel mai important sunet…guițatul lui Ghita, când părăsea ultima oara cotețul, asa, pe la jumatea lui decembrie. 😋
Oups, comentariul meu cam aduce a “Tăcerea mieilor”…😶
Aaaaa, si bine te-am regăsit, Iulia. 😁
Guițat mărturisesc, n-am avut ocazia să aud (adică nu în contextul dat de tine), dar îmi amintesc cotcodăcitul isteric al găinilor în curte, când se pregătea decimarea uneia în vederea prestării de borș de găină 😆
Bine te-am regăsit! 😁
Difuzorul din casele bunicilor, ne dadea desteptarea in fiecare dimineata cand incepea emisia. Linistea din casa bunicii paterne in zilele de duminica cand dupa un pranz copios ma puneam cu capul pe perna care mirosea a curat si apret si incercam sa atipesc un pic in timp ce pe fundal auzeam zumzetul insectelor vara sau difuzorul foarte incet cu muzica populara iarna. Zgomotul ploii de vara ce batea in pervazul de tabla de la fereastra dormitorului cand incercam sa citesc dar sunetul era atat de linistitor ca ma indemna la somn.
Cred că sunetul ăla de radio, ca sunet de fundal al tuturor zilelor, ne e familiar majorității.
Era așa, o mișcare reflex – se intra în bucătărie, se pornea radioul.
aaaa, mi-am mai amintit ceva: paraitul radioului cand incercam sa prindem Europa Libera sau Vocea Americii
Daaaaaaa!
”Cântecul” guguștiucilor 🙂
Am citit articolul atunci când l-ai scris și m-am gândit la asta, dar nu am apucat să las un comentariu. Dar astăzi, mergând pe stradă am auzit un Guguștiuc și mi-am adus aminte de articolul tău. De câte ori îi aud îmi amintesc de o vară din copilărie (1990 sau 1991) când eram la țară la bunici și așteptăm pe cineva de la poștă să vină să monteze un telefon fix 😀