IuliaCitind comentariile de mai devreme, de la articolul cu dezaprobările gastronomice, am văzut că multă lume are o problemă cu fructele de mare.
Pe de altă parte, mulți dintre cei care au comentat ziceau că le adoră. Și mi-am dat seama că fructele de mare sunt genul ăla de chestie care, în general, declanșează doar 2 reacții: fie love, fie 🤢.
Nu cred că am întâlnit prea multă lume până acum care să zică: meh, mănânc și d-alea dacă îmi dai, deși nu mă omor după ele…
Din ce am observat, lucrurile sunt cam clar împărțite în alb sau negru – ori îți plac de mori, ori mori dacă le vezi.
Și pornind de la gândul ăsta, mi-a venit în cap altă chestie: reticența.
Cred că mulți dintre noi suntem reticenți la anumite chestii, din varii motive, fără ca ele să trebuiască neapărat să fie logice, raționale sau justificate.
Un exemplu tot din categoria culinară, dacă tot vorbim despre asta: n-ați zis niciodată în viață: eu de așa ceva nu mă ating nici dacă mor de foame?
Și asta în ciuda faptului că nu puseserăți vreodată gura pe respectivul preparat? Eu, par egzamplu, am făcut chestia asta cu ciorba de burtă. Am și zis la Vasilescu în comentarii – n-am gustat ciorbă de burtă decât bine după 30 de ani.
Idem cu carnea de vită. Dada, știu, dacă la ciorbă de burtă mai e de înțeles, că și asta împarte lumea în 2 – ori o iubești, ori o urăști – la partea cu muuu probabil mulți veți clătina dezaprobator din cap și veți zice: cum naiba să faci umbră pământului treij de ani și mai bine și să nu guști vită?
Ete că io am trăit mult și bine așa. Și când zic că n-am gustat nu zic că am mâncat o dată, nu mi-a plăcut și pace. Nu, nene, până la 30 și ceva de ani nu a existat nici un fel de contact între papila mea și carnea de cornută.
În continuare știu sigur că sunt chestii pe care nu aș pune gura nici dacă ar fi ultimul aliment din lume, în timp ce pe altele, deși eram relativ convinsă că nu-mi vor plăcea, le-am încercat.
Însă cumva instinctele nu m-au înșelat neapărat – în general, ceea ce am presupus că n-o să-mi placă, nu mi-a plăcut. Cu foarte puține excepții, una notabilă fiind tentaculele de caracatiță la grătar. Însă alea, exclusiv în Grecia.
Deși simpla lor vedere mă oripila profund, într-o bună zi mi-am zis să încerc să îmi înfrâng totuși reticența și să gust. Și nu mi-a părut rău deloc deloc deloc.
Și ca să ieșim oleacă din zona cratițelor, mi-am dat seama că reticența asta se manifestă de multe ori și în alte zone. Mai ales odată cu trecerea timpului.
De exemplu, eu sunt extrem de reticentă când vine vorba despre muzică. Am fixurile mele, chestiile care îmi plac, pe care mintea mea le-a pus în dosarul cu șină cu „așa da” și cam aia e.
Rar spre foarte rar sunt măcar tentată să ascult ceva nou și necunoscut și chiar mai rar de atât se întâmplă să îmi și placă ceva nou.
Dada, sunt atât de retrogradă și fixistă încât nici măcar nu încerc. Că ote așa n-am io chef.
Am mai avut câteva tentative să dau play pe la diverse mai mult sau mai puțin răgete din listele produse cu sudoarea frunții de șefu la rapiță, dar am renunțat iute.
Nu zic, posibil să mai fi fost p-acolo una-două chestii pe care le-am găsit tolerabile auzului, dar nu suficient de tolerabile încât să mai vreau să le ascult și a doua oară.
Altă chestie unde sunt extrem de mămăică sunt hainele. Foaaaaarte greu mă conving singură să încerc ceva decretat a fi „la modă” într-un anumit moment sau altul.
Bine, aici e posibil să fie și un oarecare spirit de frondă și, odată cu vârsta, refuzul de a mă încadra în turmă și de a mă uniformiza cu restul lumii.
Mie dacă-mi place ceva, port ceva-ul ăla până îl iau dracii, indiferent dacă e considerat „la modă” sau dacă e considerat demodat încă din anii ’90. Mi se fix fâlfâie cu grație. Lucrurile cu care-mi acopăr io organismul trebuie să îndeplinească fix 2 criterii: să consider eu că îmi șed bine și să-mi facă plăcere să le port.
Alte reticențe le mai am la capitolul divertisment. Adică filme și cărți. Dacă apare ceva despre care toată lumea e leșinată, fie că e carte, film sau serial, nu mă ating.
Nu pot. Parcă urlă ceva în mine și pur și simplu refuz cu obstinație să încerc lucrul respectiv. După ce mai trece nebuneala, uneori, din întâmplare, mă mai lovesc de chestia respectivă și o încerc. Și uneori îmi și place.
Uite, un exemplu e „Un bărbat pe nume Ove”. Bănene, cât timp a fost frenezie și nebunie cu cartea asta pe oriunde dădeai cu nasul, pur și simplu am refuzat să pun mâna pe ea.
Îmi și ieșise complet din minte (semn clar că se potolise nebunia) când m-am împiedicat de ea pe la ai mei prin bibliotecă. Și abia atunci am decis să-i dau o șansă. Și nu mi-a părut rău deloc.
La fel a fost cu Game of Thrones. Am refuzat cu încăpățânare să mă uit la el, pur și simplu pentru că toată lumea era leșinată și extaziată.
Bine, pe de o parte asta, pe de alta, nu suport să mă uit la seriale care nu s-au terminat încă. Urăsc cu pasiune să trebuiască să-mi iau porția de serial cu pipeta, să aștept de la o săptămână la alta apariția unui episod nou.
Cred că mi se trage de la moartea lu’ Bobby din Dallas sau de la Sclava Isaura 😂, că muream acolea în agonie în fiecare săptămână, când apărea nefericirea aia de generic de final de episod și știam că mai tre să aștept 7 zile întregi până să aflu ce și cum.
O altă reticență se manifestă în legătură cu tehnica și tehnologia. Urăsc să trebuiască să îmi schimb telefonul, tastatura, mouse-ul sau, doamne-feri, calculatorul cu totul.
În general, trag de ele până nu mai pot, ș-apoi încă un pic. Așadar, sper că vă puteți imagina cam prin ce dramă și tragedie am trecut acu vreo lună, când mi-a murit mouse-ul. Definitiv și irevocabil. Și asta după numai vreo 8 ani de funcționare, vă dați seama?
A, ba nu, stați așa, că dacă mă gândesc mai bine, avea mai bine de 8 ani. Da asta e o poveste pentru altă ocazie.
Ia ziceți, voi cum stați cu reticențele? Aveți? Sau sunteți genul puși pe aventură și explorare și primiți cu brațele deschise orice chestie nouă de care vă împiedicați?
Sursa foto: Image by wayhomestudio on Freepik
Mă credeam singura împotriva tuturor chestiilor în trend, ce bine că mai știu o persoană ca mine 😉
Nunu, cred eu că suntem mai mulți 😁
Sau cel puțin așa sper. Dacă nu, aia e, suntem niște ciudate 🤷♀️
Și eu sunt în același club. Cu moda cel puțin, niciodată nu am vrut să mă încadrez în “se poartă”. La cărți și filme, idem, nu mă roade interesul pentru nimic din ceea ce înnnebunește pe toată lumea.
Ciorba de burta încă n-am mâncat nici eu, la 35 de ani 😆 iar testate dar zis pas sunt ficățeii și icrele.
La muzică și eu le prefer pe ale mele, dar circulând prin lume, îmi mai ramane una alta în cap, dar n-as putea sa zic ce melodie e. Nu le caut ca să aflu cine le cântă.
La tehnologie în schimb îmi place când îmi schimb telefonul, ca un copil cu jucărie nouă 😆
P.S. ai testat semințele din Lidăl? 😅
Ah, și am uitat de haine… dar acolo îmi vine să plang când îmi trebuie câte o tzoală nouă. Când văd ce cârpe în miniatura se vând… gen unde-i restul materialului? 🤯
Nuuuu, n-am apucat să ajung la Lidăl încă 🙈
Sau poate m-a împiedicat subconștientul 😂
Cu muzica nouă, cam tot p-acolo și eu, cu o singură excepție – îmi plac duduile Taylor Swift și ailaltă, cum naiba o cheamă? Aia cu wrecking ball, de a jucat câteva episoade și prin Two and a half men. Hai că poate îmi amintesc până termin de scris comentariul ăsta 😆
La haine, mie mi se pare cam invers – parcă totul e pe oversize acu, de orice cămașă probez, arăt în ea ca un popă de țară 😐
Miley Cyrus, ha!
De fapt, da, ai dreptate. Ori e oversize, ori e pentru furnici. Da’ nu pt oameni normali😅 ce-i drept m-am simțit oleacă bine când mi-am cumpărat o cămasă XS și mi-era largă 😆😆
Îhî, dadada, fix așa 😅
Mult ai mai scris😁.
Când ai început cu fructe de mare fix la caracatiță m-am gândit. Am mâncat prima dată midii trase la tigaie cu usturoi pe Coasta Dalmată la Makarska, unde mă și aflu. Am băgat scoici, creveții nu mă dau pe spate, poate că nu am găsit eu ea mai bună calitate sau pe cineva care să îi gătească în vreun fel care să mă impresioneze. Cu caracatița am avut noroc de un bucătar bun din prima. Am avut și eșece, dar e bine când ai la ce te raporta. Ca în cazul sexului, trebuie încercat la mai multe surse🤔.
Am un laptop din 2006,cumparat din Dubai. Merge cu un bătrân XP. Acum nu îl mai deschid decât foarte rar. Am și uitat cum se papează o imprimanta de rețea sau cum să caut niște drivere pentru o bătrână HP laserjet pentru care încă mai am cartuș.
Mi-e silă să schimb telefonul. Nu prea am semnal și mi s-a spus că e problemă de soft. Bateria mă tine bine și parcă nu aș opta pentru IPhone ca tot familii ul care plânge după încărcătoare când e lumea mai pe fugă.
În concluzie, nu prea mă plâng. Am crescut la școala aspră a partidului. Am dormit în condiții grele, am dormit și în mers(cine a mărșăluit peste 60km câteva zile la rând știe despre ce vorbesc), pot manca și fier beton, dacă are suficientă sare, pot dormi oriunde, dacă altfel nu se poate. Dar dacă scot un ban din buzunar vreau să am exact calitatea pentru care am plătit. Așa e când îmbătrânești, devii pretențios 😂
Poi nu știi că io așa fac? Când m-apucă scrisul, păi scriu, nu mă încurc 😂 Să te ții când oi vedea cât am scris pentru sâmbătă, deși planul era că nu scriu nimic :)))))
În afară de tentaculele de caracatiță, am mai gustat și alte mișunătoare din astea la Valencia, sub formă de paella, că toată lumea a zis Mvai, la Valencia NU SE POATE să nu mănânci paella 🙄
Am mâncat, was not impressed. Am mai mâncat la noi la mare ceva rapane cu sos de maioneză cu usturoi. În ciuda a ceea ce s-ar putea crede, again, not impressed.
Creveți mai fac uneori tot așa, cu maioneză cu usturoi și multă lămâie, că îi plac lui Musiu Soț. Mănânc și eu, dacă tot am muncit la ei, dar nu-s sub nici o formă veața mea. Dacă ar fi să aleg, între ei și o felie de pâine cu unt și sare, aș alege untul cu sare fără să clipesc.
Cu dormitul idem și eu – dorm oricând, oriunde, deși n-am făcut armata :)))
Ziceai de haine in trend.
Am căutat o pereche de blugi “straight” și am găsit numai gay, ca să fac un calambur. Râdeau fetele alea, vânzătoarele, de mine și m-au întrebat dacă în ultimii 10 ani am mai cumpărat blugi. Am găsit la SH ne-emulați😅
Aoleu, lasă-mă, că e coșmarul ultimilor mei ani… Din cauza faptului că Musiu Soț consideră că nu e de el să meargă să își cumpere singur țoale. Că dacă ar fi după el, le-ar purta pe alea de acu 15 ani până s-ar scurge și ultima ață din ele. Așa că noi ne-am gândit și el a decis ca eu să fiu cea care se ocupă de vasta-i garderobă.
E, dacă la tricouri, hanorace, d-astea, mai e cum mai e, bănene, să găsești o pereche de blugi sau de pantaloni scurți normali, păi asta e provocare de zile mari! 🤦♀️
Pantaloni scurți, în afară de anul ăsta, când nu știu prin ce minune am găsit la Takko unii cât de cât normali, nu i-am mai cumpărat de ani de zile decât de prin SH-uri.
Dar cu ăia lungi e drama dracului, că ăsta e lung și slab și am impresia că prin SH-uri nu ajung decât d-ăia de la mărimea Burtos în sus… Crunt, îți zic!
Salutare!
Dacă ceva nu mă tentează nici nu încerc.
Cărțile cu mare reclamă nu le iau. În general citesc recenzii.
La mâncare – fructe de mare nu. Am si niște sensibilități
digestive și nu prea încerc chestii noi, mai ales cumpărate. Gătesc în casă și încerc rețete noi.
De ex. eu sunt singura din casă care mănâncă limba cu măsline și mâncare de gutui.
O dată pe an fac pentru mine.
Brrr, mă ia cu fiori numa când aud de limbă cu măsline și mâncare de gutui 🤣🤣🤣
Pe de altă parte, și eu am chestii pe care nu le mănânc decât eu în casă, dar cumva am cam renunțat să le fac. Probabil nu mi-a fost suficient de poftă de ele.
A, ba nu, mint. Acu vreo câteva săptămâni mi-am făcut conopidă cu maioneză cu usturoi. Uff, ce bună a fost! 🤤
Am halit tot bolul singură, ba chiar m-am bucurat intens că nu mai vrea nimeni altcineva 😅
Am intrat într-un magazin de haine, arată bine vitrina. Mă întâmpină o vânzătoare zâmbăreață “Nu cred că avem ceva pentru dumneavoastră” . Mă încrunt. Și-mi arată în vitrină, cu litere strălucitoare scria “mărimi mari și foarte mari” . Așa că am plecat râzând să-mi plimb ăi 160 cm și 45 kg in altă parte.
Blugi slim îmi cumpără fetele. Că eu nu prea am răbdare să “răsfoiesc” rafturi. Fetele îmi cumpără blugi, mama mă ceartă că nu mă îmbrac că o doamnă.
Și eu am antisuperstiții cu pomul lăudat în materie de filme și cărți. Cu autorii contemporani e rău de tot. Spre marea mea rușine n-am citit nimic de Cartarescu, doar fiindcă mă enervează zâmbetul lui.
😅😅😅 și mie îmi critică mama garderoba.
Cărtărescu am citit una singură, cred că aia cu femeile (De ce iubim femeile sau ceva de gen), în facultate, că a insistat o prietenă să mi-o împrumute. O peltea siropoasă, care nu m-a impresionat cu absolut nimic, așa că nu am mai citit nimic altceva. Iar cu câtă agitație s-a făcut în jurul lui în ultimul timp, nici că am de gând să încerc 😁
Iote ca acum m-am intors de la o piata de vechituri unde am vandut aproape exclusiv lucruri noi sau poate o data folosite. De unde concluzia ca nu e o idee prea buna sa cumperi lucruri la moda sau in pripa.
P.S. io sunt printre putinii care mananca fructe de mare daca imi dai. Nu ma omor dupa ele dar nici nu le refuz daca mi le dai🤷♀️.
Pfuu, ce poftă mi-ai făcut să dau o raită pe la târgul de vechituri. Ia, că poate ajung în uichend.
Legat de PS: și eu cam la fel. Am testat, n-am leșinat după ele, dar nici nu m-am oripilat profund. Dacă altceva nu e, mănânc și d-alea 🤷♀️
Nici eu nu prea inteleg nebunia din jurul fructelor de mare. Caracatita la gratar mi-a placut insa. Am mancat in Creta anul asta. Si creveti, dar nu m-au dat pe spate, desi vizual aratau extrem de bine.
Am mai incercat melci in Franta si in Belgia. Not a fan! 😀
Nu-mi place musaca cu vinete. Cred ca din cauza vinetelor pe care le mananc doar preparate sub forma vestitei noastre salate, fara ceapa, dar cu tahini.
Din Cartarescu nu am citit decat “De ce iubim femeile”, dar ma bate gandul sa ma apuc si de alta.
Cam atat 😀
Caracatița din Grecia e 🤤❤️🤤❤️🤤
Musacaua cu vinete e o aberație gastronomică și ar trebui interzisă 😂
Însă mie vinetele îmi mai plac și pane/prajite (însă tot numai la greci am mâncat făcute de mureai încet lângă ele), și în varianta aia arăbească, mutabal parcă îi zice, sper să nu zic lemne – cu tahini și încă niscai chestii. Bunbun.
A, și mai are conașu’ Hădean o rețetă cu vinete cubulețe, mănânci de-ți bați copiii 🤤
Da e de făcut mai răruț, că țipă fierea dupaia…
Cum adică salată de vinete fără ceapă. Înțeleg să dispută maioneza, dar ceapa?
N-aș ști să-ț răspund la asta, ar trebui să-l întrebi pe Musiu Soț, că el e motivul pentru care la noi vinetele se fac fără ceapă.
Bine. Fie. Recunosc. El și fierea mea, care are o relație love-hate cu ceapa 🫤
Abia aștept ziua de mâine, să fac conopidâ cu maioneză și usturoi😋
Săr’na!
😂😂😂 s-aveț poftă!
Fructe de mare… nu mă tentează deși sunt mare (uriaș) fan pește. Daaaar, în perioada de început a celebrei tranziții, când încă nu gustase nimeni din neam de neamul meu brânzică de-aia împuțită, am primit de la niște prieteni ceva mostre de produse… Well, i-am oripilat pe toți când am devorat ca haplea un triunghi măricel de ceva cu muuult mucegai albastru. Reacția a fost: da’ nu trebuie sa mănânci! Noi voiam doar să-ți arătăm ce nenorociri au “ăia ” pe rafturi! Am rămas îndrăgostită de la prima bucățică gustată! Dar da, ca fiecare ființă normală, am și eu intoleranță la câteva alimente, conopida in orice formă ar fi gătită fiind una. În privința modei, eu una sunt un specimen destul de zgârcit asa că nu-mi cumpăr mai nimic “la modă ” din simplul motiv că azi o fi faină o cârpiță, da’ la anu’ va arăta că naiba, asa că rămân credincioasă blugilor și tricourilor oversize că astea nu m-au dezamăgit încă. (Asta în ciuda faptului că la cele 52 de kile ale mele câteodată arăt ușor pierdută în haine, conform soțului din dotare, dar dacă mie mi-e comod așa, aia e!)
Cu filmele e simplu: urăsc cu patimă comediile gen “filme cu prosti” iertată-mi fie exprimarea, astea îmi dau efectiv o stare de nervi. În rest, “filmele e viata mea” și, da, un serial trebuie sa aibă măcar un sezon încheiat ca să mă apuc eu de el.
Apropo de brânză putinoasă, la una din primele plecări prin lume (unde prin “lume” se va înțelege în Franța) de după Revoluție, ai mei au decis că pur și simplu nu pot să nu aducă și acasă din deliciile puturoase de acolo.
Așa că da, au pus brânzeturile duhnitoare în valiza de cală. Nu vrei să știi cam ce miasme au ieșit de acolo când au ajuns acasă și de câte ori a spălat mama hainele care fuseseră în valiza aia 🤣