De ce au copiii termostatul defect?

Mnu, stați așa, să reformulez: de ce o avea copilul nostru termostatul defect? Vă explic mintenaș de ce îmi pun această întrebare.

Sâmbătă, în jurul orelor 12. Șapte miliarde și ceva de grade afară. Reușesc cu greu să conving copilul să intre naibilor în casă, să nu se coacă în propria piele, precum un pui la rotisor, dacă mai stă mult pe afară.

Bombăne, dar se conformează până la urmă.

Își face de lucru cu de-ale lui, cât timp tac-su și cu mine ne facem la rândul nostru de lucru cu de-ale noastre.

La un moment dat, începe să joace hochei prin casă. Are o crosă d-aia de jucărie de la Decathlon și un puc din plastic (că asta ne mai lipsea, un puc de-adevăratelea prin casă; nici nu vreau să-mi imaginez cam ce găuri am fi avut prin pereți și cam cât de repede le-ar fi cântat prohodul geamurilor și televizorului).

El e ambele echipe, e și arbitru, și comentator, și public, și jucător, dar și portar. Azi se pare că Corona (echipa Brașovului, pentru cei care nu urmăresc fenomenul) se înfruntă cu ceva echipă ungurească – cel mai probabil Ferencvaros, deduc cumva din strigătele cu care își însoțește intensul meci.

Printre pocnetele pucului izbindu-se de pereți, se aude:

– Hai Corona! Hai Brașovul!

– Șiiii, acum, Corona atacă și… goooooool!

– A apărat Brașovuuuuul!

– Și la pauză, scorul este de 32 la 4 pentru Coronaaaaaa! (în caz că mai era nevoie de explicații, în meciurile astea, Corona înregistrează întotdeauna victorii zdrobitoare).

Îl percep cumva numai cu jumătate de ureche, fiind prinsă cu ale mele. Dar atâta timp cât nu e liniște, e bine. Că orice părinte știe că cel mai periculos moment atunci când ai copii e momentul în care se face liniște.

Ăla e momentul în care fie face ceva ce e posibil să dărâme casa, fie ceva ce e posibil să-i producă daune fizice severe.

La un moment dat, îmi iau o pauză de la ce făceam și ies afară, în cuptor, să fumez o țigară. Afară, după cum ziceam, vreo șapte miliarde de grade și ceva. În casă, vreo 29. Celsius. Cu plus.

Când intru înapoi în casă, mai să cad jos. Copilul meu făcuse o pauză de la hochei, pentru a-și completa mai bine echipamentul sportiv. Pentru că, aparent, numai crosa nu era suficientă.

Așa că s-a încotoșmănat după cum urmează: și-a pus pe față o mască. Nu, nu una d-aia de pandemie. O mizerie de plastic, care îi acoperă toată mufa, cu găuri numai pentru ochi și gură. Cred că vrea să fie o mască de Spiderman sau Ironman sau alt dubios din ăsta, naiba știe.

Ce e cert e că e un plastic ordinar, care îi stă lipit integral de toată mecla.

În plus, și-a pus cotierele și genuncherele de mers pe bicicletă. Și, bomboana pe colivă: și-a tras, peste tricoul cu care era îmbrăcat, bluza termo de schi.

Pentru cei care nu practică schiul sau nu știu ce e aia o bluză termo, e fix ceea ce îi spune numele: o bluză termică, al cărei rol e să îți țină cald. Iarna. La schi. Având mâneci lungi și unicul scop de a te proteja de frig. Iarna. Sau, dacă ești fi-miu, la 29 de grade, în casă, în miez de vară.

– Ce faci, măi copilule, ambalat așa?!?

– Ce? Joc hochei, nu vezi? Corona câștigă!

– Păi binebine, văd io că joci hochei, da la ce naiba te-ai ambalat așa?

– Păi așa poartă hocheiștii – protecții și bluză cu mânecă lungă. Și îmi trebuie și masca, că sunt și portar!

Și zicând asta, își ridică cu mândrie masca și rânjește la mine. E roșu ca un rac bine fiert și ud fleașcă, de zici că abia a ieșit dintr-un ciubăr cu apă.

– Pune mâna și te dezbracă, naibii, că o să mori de cald, o să ți se facă rău!

– De ce să mi se facă rău?

– Pentru că e ditamai canicula și suntem în miezul verii și tu porți îmbrăcăminte de iarnă la șapte miliarde de grade!

– Da ce, că nu e chiar așa cald. E numa un pic călduț 🤷‍♀️

Între timp apare și tac-su. De ajutor, ca de obicei:

– Păi măi băiețel, da dacă tot te-ai îmbrăcat de hochei, cum de nu ți-ai pus și pantalonii de termo pe sub pantalonii scurți? Că doar așa poartă hocheiștii, nu știi? Pantaloni lungi și deasupra, pantaloni scurți!

N-apucă să își termine bine propoziția, că fi-su dă să se repeadă pe scări în sus, să se ducă să-și ieie și ițarii ceia despre care îi spusese tac-su.

Apuc să îl plachez la timp și îl oblig aproape forțat să se dezbrace, să nu dea naibii în vreo hipertermie. Îmi și imaginez cum i se face rău copchilului și sun pediatrul, explicându-i că are febră 46. Pentru că joacă hochei, în casă, în miez de cod roșu de caniculă, cu costum termo pe el. Să nu facă țurțuri, mititelul. 🙄

************************************************************

.

.

.

În seara aceleiași zile. Ora de culcare. A dat mai adineauri un simulacru de ploiță. N-a ținut mai mult de juma de ceas, dar măcar acum afară e cât de cât respirabil – vreo 23 de grade la 10 seara.

În casă însă – cuptor. Căldura care s-a instalat pare că vrea cu orice preț să nu părăsească incinta, în ciuda faptului că în toată casa sunt deschise larg uși și geamuri, doar-doar s-o face un strop de curent care să mai scoată arșița din casă.

(Duamneapărășipăzește, auzi-o și p-asta, face curent în casă de bună voie! Au, gâlcile, capul, ochii, fruntea, urechile! Văleleu și văleleu! Ptiu, drace!)

Executăm procedurile de nanificare, las copilul să se culce cu geamul la cameră larg deschis și cobor să beau și eu o binemeritată bere.

Nu trec nici 5 minute, că aud:

– Maaaaaaamiiiiiiiiii! Vinooooooooo!

Mă duc să văd care-i baiul.

– Mami, mi-e cam rece. Închide și tu geamul ăla, te rog!

Mă uit lung la geam, apoi la copil, apoi la termometrul din cameră – 28 de grade 🤦‍♀️🤦‍♀️🤦‍♀️

Sursa foto: Image by wayhomestudio on Freepik