IuliaAm revenit. Tot așa, mai pe scurt momentan, că am rămas cu restanțe la treburi de ieri și încă n-am scos capul la lumină, dar se rezolvă ele, toate, cumva.
Înainte de orice, vreau să vă mulțumesc tuturor. Tuturor celor care v-ați gândit la noi, celor care ați comentat aici și pe fb, celor care mi-au scris și în privat să îmi trimită un gând bun și să mă întrebe de situație. Mulțumesc, sunteți grozavi!
Nu am apucat să răspund la comentarii, dar să știți că le-am citit pe toate și mi-ați dat putere. Sunteți grozavi, am mai zis?
Acum, să vă fac o scurtă actualizare a situației, pe (cât de) scurt (se poate): Otto a început să aibă probleme cu labele din spate acum patru ani, pe când avea numai doi ani.
Prima dată i-a cedat șoldul stâng. O cauză certă nu știm, posibil să fi avut legătură cu faptul că a crescut foarte mult și foarte brusc, posibil să fie din cauză că el e un exemplar destul de masiv, posibil să fi fost ceva congenital. Una peste alta, nu știm.
Cert este că la șoldul stâng s-a ales cu o operație și cu o tijă. Lucrurile păreau să meargă înspre bine, când i-a cedat și șoldul drept. A urmat aceeași procedură – operație, tijă.
Din păcate, din motive pe care nimeni nu și le poate explica, organismul lui a respins această a doua tijă. Operația nu s-a închis, a început să se infecteze, a colectat cantități industriale de puroi și a ajuns în prag de septicemie.
A urmat o altă operație la același șold, i-a fost scoasă tija și s-a efectuat o rezecție de cap femural. Asta înseamnă că i-a fost tăiat capul femurului, urmând ca, în timp, organismul să dezvolte acolo un fel de articulație „falsă”.
Astfel de operații nu prea se practică la câinii de talie mare, deoarece, date fiind dimensiunile lor, șansele ca ele să funcționeze sunt destul de mici. Cu toate astea, la Otto a funcționat. Conform spuselor veterinarului care l-a operat, Otto e un „câine minune” pentru modul în care s-a vindecat și a evoluat ulterior.
Așadar, după ce ne scufundasem în cele mai adânci și negre disperări, după ce în mintea noastră își făcuse loc și gândul că îl vom pierde la numai doi ani și ceva, Otto s-a înfipt bine cu lăbuțele în viață și și-a revenit. Pe principiul: drac mort n-o să vedeți voi!
Totul părea să fie în regulă, până acum câteva săptămâni, când a început să arate din nou semne de probleme cu lăbuțele din spate. A mers la veterinar, a primit ceva tratament și părea să își revină.
Am pus problemele pe seama fluctuațiilor de temperatură, umiditate și condiții meteo în general din ultima vreme, pentru că ne era clar că toate operațiile l-au făcut să devină meteosensibil. Dap, și câinii pot fi meteosensibili.
Duminică părea din nou că nu se simte 100% bine, dar, cu toate astea, a fost vioi, s-a jucat, a lătrat, mna, a cățelit. Luni a început să fie tot mai rău. Era foarte agitat, nu își găsea locul, se tot așeza și se ridica cu dificultate tot mai mare de fiecare dată.
L-am umflat și l-am dus la vet, i-au dat același tratament ca ultima dată. Însă după ce am ajuns acasă cu el era tot mai rău. Făcea ca trenul prin casă, se chinuia să se așeze și să se ridice și am constatat că avea și febră. Mare. Care nu ceda.
Ziua de luni a fost un coșmar, nu puteam să îl facem să stea locului, de fiecare dată când încerca să se ridice se chinuia tot mai tare, până când a ajuns în punctul în care nu a mai putut să se ridice neajutat.
Pentru că efectiv nu mai știam cum să îl facem să stea liniștit și ne era teamă că se va răni și mai rău, luni seara l-am băgat în cușca pe care o folosim de obicei când mergem la expoziții. Și pentru că Fritz trebuia să plece a doua zi de dimineață la București, am decis să meargă el la culcare în pat și eu să rămân să dorm în sufragerie, pe canapea, să îl pot supraveghea pe prost în caz de ceva.
Noaptea de luni spre marți a fost oribilă, nu cred că am dormit mai mult de 2-3 ore, pentru că, chiar și așa, închis în cușcă, se agita și încerca permanent să se ridice. Ceea nu-i reușea. Ce reușea însă de minune era să facă cușca aia să zdrăngăne din toate încheieturile, ba de vreo două ori mi-a fost chiar teamă că o va răsturna cu totul, așa de tare se agita.
Într-un final a adormit, undeva pe la 2-3 noaptea și atunci am putut să prind și eu un pic de somn, dar și ăla chinuit și cu treziri dese, să îl tot verific să văd ce face.
Marți dimineață am fost din nou cu el la veterinar. A primit tratament și perfuzii, i s-au făcut diverse investigații și analize, însă o concluzie certă nu s-a putut trage. Singurele lucruri relativ clare au fost că agitația și febra au fost probabil provocate de dureri, iar de scăzut febra nu îi scădea din cauza agitației.
Marți pe la prânz am ajuns înapoi acasă cu el, nu a făcut altceva decât să zacă timp de câteva ore, probabil rupt de oboseala acumulată după o zi și o noapte de agitație. Din păcate, toată agitația asta i-a mai provocat o belea: i s-au contractat foarte tare toți mușchii din corp și asta a dus la faptul că acum nu mai poate să se deplaseze singur, pentru că nu îl mai susțin picioarele din față așa cum o făceau până acum.
Astăzi a fost din nou la veterinar, primește în continuare tratament și a reușit chiar să facă câțiva pași singur și nesusținut. Este clar însă că are în continuare febră musculară, așa că până nu se va stabiliza situația asta, nu o să ne putem pronunța despre cât de bună sau de rea e starea lui.
Probabil că după ce își va mai reveni vom merge să i se facă un CT, pentru că celelalte investigații nu au relevat nimic concludent.
Una peste alta, suntem (iar) într-o situație de frustrare maximă, pentru că nu știm nici ce are exact, nici cum putem să-l ajutăm. Și asta e îngrozitor. Cine a avut vreodată în casă un cățel, o pisică, un peruș, o țestoasă, un hamster sau orice alt suflet de care a avut grijă, știe despre ce vorbesc.
Însă pentru că Otto e, așa cum a spus medicul, un „câine minune”, am încredere că o să treacă și de beleaua asta și o să ne mănânce nervii cu căpoșenia lui încă multă vreme de acum încolo.
Te îmbrățișez și îți urez putere să treceți și peste încercarea asta cu bine, sănătate lui Otto și un binemeritat “La mulți ani!” pentru tine 💐
Mulțumesc mult ❤️ și La mulți ani și ție! 💐
Multă sănătate lui Otto!
Tu, Iulia, să rămâi aceeași femeie minunată pe care, tare, tare o iubim! La mulți ani!
Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase! ❤️
Bine că-i mai bine și sper să trecă cu bine peste acest episod nasol! I-am ținut pumnii și o să-i țin în continuare! ❤️
O să treacă, sunt convinsă! Mulțumesc mult! ❤️
🤗🤗🤗💐
❤️ 💐💐💐
Multumesc de stiri si sper sa fie totul bine, si eu tin si am tinut pumnii si ieri. Am intrat de nenumarate ori si mi-am facut griji. Numai bine.
Mulțumesc mult! ❤
Grozave vesti! zburdalnicie placuta Otto!
Si eu sunt acum la spital, mi-am extirpat un lipom, abia maine merg acasa.
Sanatate tuturor!
Sănătate multă și recuperare rapidă și ușoară! ❤
8 Martie insorit!
Așa să fie pentru toată lumea! 🌺
În urmă cu cinci ani am pierdut-o pe Lola, boxeriṭa mea. Nu cred că există un câine mai bun, mai jucăuş, mai iubitor ca boxerul. A fost sufletul meu şi după atât timp ȋncă mai sufăr de dorul ei. Până la două luni a făcut parvo, perfuzii dimineaṭa şi seara, a scăpat. Până la un an a avut exact afecṭiunea lui Otto la şoldul stâng, operaṭie, tijă, extras tija, rezecṭie cap femural. S-a recuperat foarte bine. Până ȋn doi ani a inghiṭit o jumătate de mingiuṭă care s-a blocat in intestin. Operaṭie, rezecṭie parṭială intestin. Şi de această dată s-a vindecat. A mai trait fericită cu noi ȋncă aproape zece ani. Neliniştea şi ingrijorarea pe care le simṭiṭi acum nu ȋmi sunt străine. În aşteptarea unor veşti bune sunt cu gândul alături de voi.
Mulțumesc! Pentru că ți-ai împărtășit povestea și pentru gândul bun ❤️
Eu nu mai am pet de când le-a murit copiilor un peruș. Atât mi s-a rupt sufletul după inaripata aia albastră încât am decretat: never again.
Aici e tare complicat cu cățeii, nici să vreau nu mi-aș permite. Inclusiv financiar te rupe pe genunchi. Demersul tau de ieri ar fi costat sute de euro.
Bine că s-a rezolvat!
Ma rog, rezolvat in sensul că are un tratament și e supravegheat. Doresc vindecare uriașului!
Da, așa este, în străinătate costurile sunt enorme. Pe de altă parte însă, există asigurări pentru ei.
Chiar zilele trecute îmi povestea mama despre cățelul unor cunoscuți care a trebuit dus de urgență la spital, în Canada. Operație, tratament, cost total 7000 de dolari.
Cost suportat de stăpân? Zero. Pentru că asigurare.
În rest, mulțumim!
vai saracul Otto.
si saracii de voi !
Multa sanatate si putere la toti
Mulțumim mult! ❤️
Sănătate lui Otto!
Iar ție, putere și răbdare să depășești această perioadă!
La mulți ani🍹
Mulțumesc! 💐
La mulți ani pentru ziua de astăzi!
Vindecare deplină pentru Otto!
Mulțumesc frumos! ❤️
Sănătate maximă lui Otto, vouă putere și nervi de oțel să treceți cu bine și peste asta. La mulți ani și o îmbrățișare !💐🤗
Mulțumim mult! 🤗🌺
Multă sănătate pentru Otto! Și multă putere pentru voi!
Mulțumim! ❤️
Iulia, arunc si eu o ipoteza, care poate fi complet aiurea. Inainte de namila de acum (ciobanesc german)am avut alta, aceeasi rasa, care de mica a avut probleme cu soldurile. Ca na, mai toti astia negru-maro au artroza de sold. Dar la un moment dat, nu mai tin minte la ce varsta, au inceput s-o lase soldurile in alt fel, adica nu se mai putea ridica, exact cum zici tu cu Otto. Vet-ul a zis ca e o degenerare nervoasa, specifica raselor mari. Dar ca nu doare (?). Dracu stie, ca Dona mea nu scotea un sunet nici calcata de tractor. A trait multi ani asa, cu solduri functionale on-off. Eutanasiata la 12 ani, ca nu mai putea nimic. Dar nu a avut infectii, febra etc. Otto avea dureri si inainte de prima operatie? Ca dupa, pune tija-scoate tija, evident ca s-au deranjat niste chestii pe acolo si apar dureri. Dar ma intreb, ca ne-ortoped, care ar fi rostul tijei, daca buba e la articulatie?
La el nu a fost vorba de probleme de nervi (cel puțin până acum, momentan asta ar putea fi o explicație). Problemele au fost provocate de faptul că ceea ce a „cedat” a fost articulația, iar rolul tijei este să facă legătura între femur și bazin, acea legătură care a „cedat”.
Noi suspectăm că dureri nu a avut neapărat înainte de probleme, dar analizând retroactiv comportamentul lui am ajuns la concluzia că da, probabil ceva disconforturi a avut din perioada de creștere. Dar mna, asta e mintea de pe urmă…
O să vedem, după ce se mai stabilizează puțin o să facem un CT și acolo ar trebui să se vadă dacă și ce probleme sunt.
LMA!
nu spun că e cazul la voi, da’ omu’ de care ți-am vorbit data trecută spune că în cazul “lupului” meu am făcut o greșeală de creștere: a crescut în greutate mai repede decît i s-au întărit oasele, că, na, stătea milog și îi dădeam și lui; atîta era de prost încît dacă i-o “vindeam” bine, mînca și o felie de lămîie; ce dor îmi e de el…
Dada, fix așa, cel mai probabil nici la el osatura nu a ținut pasul cu ritmul lui de creștere.
Ăsta nu a cerșit și nu a primit niciodată mâncare de oameni, dar de la un moment dat i-am tot crescut noi porțiile, că tot creștea ca nebunul și tot slab rămânea. Așa că l-am îndopat… Retrospectiv privind, probabil am greșit… Dar cum trecutul nu-l mai putem schimba, putem încerca 2 chestii: să învățăm și să fim mai puțin proști data viitoare și să încercăm să facem viitorul mai bun 😊
offf, tin pumnii sa fie bine catalul (Otto), La multi ani pt tine>
Mulțumesc frumos! ❤
La multi ani!⚘ Inca o data va tin pumnii stransi pt frumosul imblanit Otto. Si putere voua sa treceti peste cat mai usor!
Mulțumim! ❤
no asa! tinem pumnii stransi in continuare!
Mulțumim! ❤️
Saracutul de el ce dureri a avut de indurat🤗. Insanatosire grabnica!
Da, chiar a trecut prin multe cățelul ăsta. Dar e un puternic și o să treacă și de asta! 💪
Un gând bun și o îmbrățișare virtuală pentru voi toți, oameni și cățel.
Mulțumim mult! ❤️
La mulți ani și multă sănătate lui Otto! 🤗🤗
Mulțumesc mult! ❤️
M-ai facut sa plang chiar si azi cu devotamentul tau. Chapeau si capul sus, va iesi soarele si pe strada pentru catelit.
La multi ani, te cuprind!
Îmi pare rău, m-am vrut să te întristez!
Mulțumesc pentru gândul bun 🤗🤗🤗❤️
gînduri bune pentru voi toți, oameni și căței! să fiți bine!
Mulțumim! ❤️