După amiaza, undeva în jur de ora 15.
– Maaaaaamiiiiiiiiiiii!
Gândiți-vă foarte bine înainte de a citi restul acestui text, pentru că s-ar putea să vă dezvăluie lucruri care e posibil să vă șocheze și să vă schimbe complet părerea nemaipomenită pe care v-ați făcut-o până acum despre mine (îhî, mi-au cam murit lăudătorii, și cum e așa odios de frig și urât afară, am simțit așa, o nevoie bruscă, de a mă bate singură pe umăr).
Revenind. Am să vă fac niște confesiuni, că simt că dacă nu spun cuiva ce am pe suflet o să și pocnesc. Mbine, s-ar putea ca senzația asta de pocnit s-o am și de la cele 2 felii de pâine cu vinete pe care tocmai le-am îndopat. Dar aleg să cred că e de la suflet.
Ca orice viitor bărbat în devenire care se respectă, fiul nostru, copilul, a descoperit că, în timp ce șade maiestuos pe tron, mai poate face și alte activități decât doar să stea, pur și simplu.
Așa se face că, acum vreo două zile, în timp ce executa această activitate deosebit de importantă, a decis că ar putea să coloreze un pic.
Sau despre cum se poate transforma un copilaș blonduț și adorabil dintr-un îngeraș care cântă voios într-un drac țâfnos în mai puțin de 30 de secunde.
Sau despre cum a trolat fi-miu mărțișorul.
Mergem să preluăm moștenitorul familiei de la grădiniță. Evident, după ce dimineață a parlamentat juma de ceas despre cum nu vrea la grădiniță, ba că e obosit, ba că n-are chef, ba că hâr, ba că mâr, la ora prânzului nu se mai dă plecat de acolo.
Mai stăm așadar un pic, alăturându-ne cetei celorlalți părinți ale căror odrasle, de asemenea, nu se dau duse din curtea grădiniței. Bate un vânt de te mută din loc, dar pe plozi nu pare să-i deranjeze. În timpul ăsta noi, părinții, stăm zgribuliți laolaltă și mai-mai că ne-ai vedea începând să ne înghesuim unii în alții ca oile, ca să ne mai încălzim.
O seară obișnuită în familia Crăciun. Începutul procedurilor de nanificare.
Copilul se află în etapa 4/5248 de dezbrăcatului de haine, proces care, după cum se știe, poate avea o durată nedeterminată. În cazul de față, a reușit să-și dea până acum jos bluza și o șosetă.
Adică dacă ție, adult, ți se pare că o chestie precum, nu știu, să zicem încălțatul șosetelor, ar trebui să dureze undeva pe la 1 minut, copilului nu i se va părea nimic aiurea ca acest proces să dureze oricât între 30 de secunde și 15 minute.
Și-a dat jos papucii, i-a zvârlit undeva, aleatoriu, prin cameră. M-am burzuluit la el. I-a luat și i-a dus la locul lor. Apoi s-a apucat să își dea jos șosetele. A reușit să își scoată una (în tot timpul ăsta turuia ca o moară neferecată despre verzi și uscate). După care a dat să se încalțe la loc cu ea. Pentru că a decis că îi plac foarte mult șosetele alea și parcă n-ar vrea să le schimbe.