IuliaDiscutam zilele astea cu o prietenă despre niște pachete pe care urma să le facem, pe care o prietenă de-a prietenei urma să le ducă unor familii nevoiașe.
Și făceam noi liste cu ce le-ar trebui oamenilor, printre care și pături, pilote, chestii d-astea, că mna, vine frigul… Și ea îmi zicea că și-a făcut cu ocazia asta ordine prin dulap și a găsit inclusiv haine noi, cu etichetă, nepurtate.
Și că, în timp ce noi strângem haine și pături pentru oamenii ăia, o altă prietenă tocmai a decis să îi trimită un cadou – un set asortat de căciulițe pentru stăpâni & căței. Și acum ea se simte aiurea, că sunt oameni care nu au cu ce să se învelească și noi ne “destrăbălăm” cu frivolități din astea.
Și, pentru o clipă, i-am dat dreptate. E f*cking aiurea că în anul 2022 încă mai există oameni care nu au cu ce să se învelească, ei și copiii lor… E îngrozitor și inadmisibil. Dar, din păcate, e realitatea.
Și e la fel de real faptul că niciodată nu va fi egalitate în lume. Mereu vor exista oameni care au mai mult și oameni care au mai puțin. Oameni mai norocoși și oameni mai puțin norocoși.
Și de aici mi-a venit următorul gând: voi vă simțiți vinovați pentru ceea ce aveți? Când vedeți un cerșetor pe stradă sau auziți o poveste tristă a unei familii sărace sau vedeți o postare pe Facebook sau pe un blog, despre o familie care trăiește în condiții mizere, vă simțiți vinovați pentru că voi aveți și ei nu?
Știu că poate o să sune cinic ce spun, dar eu nu mă simt vinovată. Și nu mă simt vinovată pentru că am muncit și muncesc pentru tot ceea ce am. O să ziceți ok, dar poate și amărâții ăia ar vrea să muncească, dar nu au unde. Perfect de acord, dar nici asta nu e vina mea.
Pe de altă parte, cine VREA cu adevărat să muncească, găsește până la urmă o variantă. Și aici vă dau următorul exemplu: maică-mea a rămas fără doamnă tanti la curățenie la birou. Vorbim aici despre un birou de avocatură unde lucrează vreo 8 oameni și pe care îl mai frecventează uneori clienți. Și spun “uneori” pentru că, de cele mai multe ori, întâlnirile cu clienții se desfășoară ori la sediile lor, ori în alte părți. Așadar, traficul zilnic de oameni prin biroul ăla nu e foarte mare.
Tot ca idee, cealaltă doamnă tanti care venea la curățenie avea nevoie de cam 4 ore, hai, 5, ca să facă ce era de făcut. Și asta o dată pe săptămână, da? Bun. Acum se caută tanti. Și s-au găsit până acum 3 potențiale “candidate”.
Prima a venit și, după ce a dat o tură prin birou a zis că e cam mult de muncă… Că ea e obișnuită cu apartamente de 2 camere, hai, maxim 3 și nu crede că poate face față la așa un birou mare.
Acum, nu vă închipuiți că biroul ăsta e vreun sediu de corporație pe 15 etaje. După cum spuneam, acolo lucrează vreo 8 oameni. Iar biroul este fix un apartament de bloc. E adevărat că este pe 2 niveluri, dar, în esență, are 4 camere – jos o recepție, o toaletă și un birou, iar sus 3 birouri, o toaletă și o debara. Și, repet, nu e ca și cum circulă lume p-acolo ca la balamuc și se face o mizerie de nedescris…
Așadar, prima a zis pas. A venit a doua. Care a zis că face. Și s-a apucat de treabă. Și a decretat că ea nu crede în utilizarea aspiratorului pe podele (care, în cazul de față sunt gresie și parchet), că aspiratorul nu face decât să împrăștie praful și nu e bun de nimic. Așa că s-a apucat să dea temeinic cu mopul peste praful de pe podele. Vă dați seama cam ce a ieșit… Și până la urmă, tot ea a fost cea care a declarat că ce totuși cam mult și a doua oară nu crede că mai vine.
A treia a venit, a aruncat o privire și a anunțat sec: sub X de lei nici nu discut. Unde X lei era o sumă destul de mare pentru munca cerută. Și a mai anunțat că ea nu poate să vină cu program fix, în ziua Z, ci poate să vină când poate să vină și dacă le convine bine, dacă nu, aia e.
Trebuie să mai precizez că toate aceste femei erau din categoria “oameni amărâți”, da? Și cu toate astea, au refuzat practic niște bani pe care i-ar fi luat… Ok, nu generalizez, știu că nu toți oamenii amărâți sunt așa și știu că există cu siguranță mulți alții care ar fi acceptat cu bucurie.
Și fix din categoria celor care VOR fac parte familiile despre care scriam în primul paragraf. Pentru că tipa despre care ziceam i-a ajutat să își găsească locuri de muncă și acum vrea să îi ajute în continuare. Și dacă pot și eu să contribui cu o picătură la ajutorul ăsta, o voi face cu plăcere.
Însă nu, nu am să mă simt vinovată pentru că oamenii ăia nu au și eu am, la fel cum ăla care circulă cu X7-le sau Bentley-ul sau whatever nu se simte vinovat că mă vede pe mine într-o mașină din 2007. Pentru că, unu la mână, sentimentul meu de vinovăție nu îi va ajuta cu nimic pe oamenii ăia și doi la mână, nu e vina mea că circumstanțele de care am avut parte au fost poate mai norocoase decât ale lor. Repet, din păcate, asta e realitatea: lumea nu va fi niciodată un loc corect și cu egalitate pentru toată lumea.
Și cred că, în loc să mă simt vinovată, mai bine ofer puțin ajutor. Poate e o picătură într-un ocean, o picătură e cu o picătură mai mult decât nimic.
Voi cum stați cu sentimentele de vinovăție legate de ceea ce aveți voi și alții nu?
Nu! Doar nu am prejudiciat pe altul ca să am eu! Am pentru ca pot, pentru ca muncesc, pentru ca m-au avantajat oportunitățile… Dar simt empatie fata de cei mai puțin avantajați de soarta și atât cât pot, ajut. De multe ori chiar sub anonimat.
Așa cred și eu. Empatia cred că e mult mai bună decât vinovăția în situația asta.
Nu, chiar deloc! Tot ce am, am obținut prin muncă. Muncesc uneori zi-lumină, șapte zile din șapte, cu mici excepții!
Aici la noi, este exclusă cerșetoria, iar nevoiașii sunt ajutați sub diferite forme și cu hrană și cu îmbrăcăminte. Există deasemenea containere stradale pentru haine+încălțăminte destinate oamenilor nevoiași. La fel, în multe magazine există standuri în care poți dona hrană. Și ca să închei, există grupuri sanitare în care acești oameni se pot spăla, iar primăria le-a pus la dispoziție mașini de spălat/uscat haine.
Dar unii pot alege să lucreze dacă vor, pentru că există locuri de muncă. Însă tot unii, nu vor!
Exemplul cu “duamnele”, mi-e cunoscut…😥
Da, uite, din păcate, la noi asta cu containerele nu a funcționat. Le-au pus și la noi și rezultatul a fost că au fost prăduite de concetățenii de etnie conlocuitoare, care apoi vindeau hainele în târgul de vechituri ☹️
Tipic românesc! Sau nu, tipic acelor oameni!
Vezi, tu, Iulia, unii nu se vor civiliza în vecii vecilor! Iar unii dintre semenii noștri vorbesc despre “schimbarea” oamenilor! 🤔 Hmmm!
Din păcate da, cred că anumiți oameni nu vor putea fi civilizați veci. Indiferent de culoare pielii, că de multe ori, nici “ai noștri” nu-s mai breji decât “ai lor”
La auzul unor asemenea poveşti triste inițial mă încearcă un sentiment de vinovăție, dar îmi trece repede. Nu sunt eu responsabilă de circumstanţele lor aşa cum nici alții nu sunt responsabili pentru problemele mele incurabile. Ajut cât pot şi cum pot şi aia e. Important e să-ți pese, dacă îți smulgi părul din cap nu ajută pe nimeni.
Ca întotdeauna, exprimi foarte fain ce simt și eu! ❤️
Ha, ha, ha…. Pai felul cum o spuneti, iertare sa-mi fie, suna mai mult a o lauda de sine decit o umila mila sau pomana data din bunatate curata unui sarac. O incercare de lustruire a propriei persoane o etalare a starii de lux de care cineva dispune, . Credeti ca este o diferenta intre luxul unuia care a furat si cel a unuia care a cistigat banii cinstit? Pina la urma fiecare are dreptul sa aleaga cum sa traiasca. Daca se multumeste cu putin, sau daca are nevoie de un lux exorvitant. Starea lui de fericire este independenta de noi si fiecare e liber sa traiasca cum crede el ca ii este mai bine. Imi amintesc de anecdota cu Democrit despre care se spune ca s-a orbit cu un ciob de sticla pentru ca ochii sa nu-l mai impiedice sa vada ceea ce ii puteau oferi ochii mintii. Circulind pe strada cu un prieten si aflati in apropierea unui cersetor caruia toti trecatorii ii ofereau pomeni, este intrebat de insotitorul lui, Democit, de ce oamenii ofera intotdeauna bani unui orb, olog, iar filozofilor niciodata? Pentru ca toti oamenii se gindesc ca intr=o buna zi pot deveni orbi, ologi, filozofi insa nicioadata! Cam asta este cu pomana de vii….
Fiecare are dreptul să perceapă orice lucru așa cum vrea și poate. Cel mai adesea, prin filtrul propriului mod de a vedea lucrurile 🤷♀️
Totusi, nu inteleg….cind dati de pomananui sarac, zurbagiu, unuia care nu-i place sa munceasca ca voi, de ce o faceti?
Ca sa va simtiti fericiti ca ati ajutat un terchea berchea, pierde0vara, pomanagiu?
Ca sa va laudati cit de altruisti si umanisti sinteti, dind din banul vostru muncit din greu si unui sarac, amarit, pomanagiu de ocazie?
Ori ca sa va laudati cit de bogati si stilati si ce masini ultimul ragnet, cistigate de iubiti la loz in plic si ce tupeu si aroganta aveti?
Ar fi lamuritor un raspuns, chiar mult diferit de intrebarile mele aiurite. Multumesc!
Nu. N-am de ce. Tot ce am obținut a fost prin munca, așa că nu există nici un pic de vinovăție in ce mă privește. Empatie da, dar justificată. Sa ajut pe un nefericit, da. Sa dau bani unui cerșetor, nu.