IuliaAm vrut să scriu textul ăsta ieri, când m-am enervat inițial. După care am zis să stau totuși un pic, să mai ruminez oleacă situația, că poate totuși lucrurile nu stau chiar așa.
Ei bine, am stat, dar părerea tot nu mi-am schimbat-o. Așa că m-am gândit să scriu. Poate așa mi se limpezesc gândurile și aflu și părerea voastră, să îmi spuneți dacă sunt eu tâmpită au ba.
Așadar. Se dă următoarea situație ipotetică:
Să spunem că noi toți ăștia care ne întâlnim pe aici, prin garsoniera asta virtuală, ne-am cunoaște și în viața reală. Suntem un grup de oameni care se știu unii cu alții de ceva vreme.
Drumurile ni s-au dus în diverse direcții de-a lungul timpului, astfel încât unii au mai păstrat legătura cu alții, unii n-au mai păstrat legătura constant cu nimeni, na, cum se întâmplă cu oamenii pe măsură ce trec anii.
Se ivește la un moment dat ocazia unei reîntâlniri, la care să participăm cu toții. Se creează, cum altfel, un grup de uatsap și începem să discutăm despre cine, cum, unde și când. Încep să se facă liste cu cei care vor veni și cineva întreabă despre persoana X. Vine, nu vine? Mai știe cineva ceva despre această persoană?
Unul dintre cei aflați pe grup spune că da, a mai ținut legătura cu persoana X o vreme, în perioada ZZZZ-ZZZZ, dar apoi nu a mai făcut-o. Și relatează pe scurt situația persoanei X, astfel cum îi era cunoscută la momentul la care încă mai țineau legătura.
Moment în care apar, evident, păreriștii. Că de ce discutăm despre X, când X nu este de față? Nu e frumos, nu se cade, nu se face!
Asta în condițiile în care discuțiile noastre despre X nu au avut nici o clipă caracter de bârfă sau de vorbit de rău. Pur și simplu, cineva aflat la curent cu situația lui X până la momentul Ț a împărtășit cu grupul informațiile pe care le avea. Atât.
Ei, legat de păreriștii ăștia, eu am două teorii.
Prima: sunt genul de oameni care au adoptat pe nemestecate mizeria asta de corectitudine politică, unde nu mai poți să zici nimic de nimeni că mvai, nu e ok. Chiar dacă, în esență, zici de bine. Sau nici de bine, nici de rău, ci pur și simplu redai niște fapte.
A doua: sunt pur și simplu genul de oameni care trebuie musai să le spună altora că greșesc. Nu știu exact de ce, poate dintr-o nevoie de validare sau de a se simți superiori. Pe principiul: buey, eu sunt mai bun decât tine pentru că îți spun că greșești. Na!
Unul dintre argumentele aduse de către păreriști în grupul ăsta, în discuția legată de persoana X e că, vezi doamne, nu e ok să pui pe cineva „cap de afiș” în lipsă. Sau că nu e ok să discuți viața cuiva, atunci când acea persoană nu e de față.
Chestii cu care, în principiu, aș fi de acord. Doar că aici nu e cazul. Repet, nimic din ceea ce s-a discutat nu a fost vreo răutate sau vreo bârfă.
Pur și simplu, niște oameni care se cunosc între ei întreabă despre un altul, care nu participă la discuție, iar cineva care are câteva informații, le redă. Atât.
Și acum, hai să punem problema și altfel: dacă discuția nu s-ar fi desfășurat pe uatsap, ci ar fi avut loc față în față, cu ocazia reîntâlnirii fizice, nu ar fi fost același lucru?
Inevitabil, cineva ar fi deschis discuția despre persoana X. Și la fel de inevitabil, cel care avea informații, le-ar fi redat. Nu, nu în scris pe un grup, ci prin viu grai. Era mai ok așa?
Voi ce părere aveți? E sau nu e în regulă să discuți despre o persoană în absența sa, atâta timp cât nu faci nimic altceva decât să împărtășești niște informații, fără a bârfi sau a vorbi de rău persoana respectivă?
Sau, ca să o luăm altfel, într-o situație precum cea descrisă, considerați că este vorba de bârfă sau e o simplă discuție?
Cum v-ați simți dacă ați ști că s-a vorbit despre voi în lipsă? Nu de rău, nu de bine. Pur și simplu, faptic.
Sursa foto: freepik.com
Lumea a devenit prea sensibiloasă. In scop informativ e una, sa razi de cineva in lipsa e alta. Eu spun mereu ce am de spus. Mă doare in cot de toți părerologii și corecții.
Imi asum ce zic. D’aia am gură să vorbesc. La fel și scris.
Aia zic și eu, dar am zis să vă întreb și pe voi, să văd dacă sunt eu cucu sau nu 🤷♀️
Sincer unii s duși cu capul rău …. Se exagerează mult un simplu cuvânt . E ok sa spui ceva despre x in contextul dat deoarece este o informație și nu o bârfa
Exact așa cred și eu!
Lumea s-a schimbat și nu în bine, din păcate nu mai poți să spui nimic nici de bine , nici de rău . Dacă întrebi , ”te freacă grija”, dacă nu întrebi ” a păi nu mai vrei să știi de mine , nu te interesează , te-ai ajuns, ești cu nasu’ pe sus… tâmpenii d-astea . Mie chiar nu-mi pasă ce se vorbește despre mine în lipsa mea , mă bucur uneori cănd mai aud ” băi a întrebat cutărescu’ de tine și am mai depănat amintiri din copilărie , bla, bla ”cum naiba să te superi ….că nu te-a uitat , că își mai aduce aminte că exiști … e o mare tâmpenie să consideri bârfă o discuție despre persoana ta ,în lipsa ta , oriunde ar fi.
Nu mai am nervi de rezervă și pentru d-ăștia de cunosc ei adevărul suprem .
Da, exact, deținători ai adevărului suprem 🙄
Limpede ca lumina zilei că a fost discuție. Descopăr în fiecare zi că lumea alunecă rău pe o pantă deloc normală.
Yep, normalitatea devine ceva tot mai rar.
Păi daca sgar fi întâmplat in persoană schimbul de date, atunci ăla s-ar fi abținut sa chibiteze pentru că era la un scuipat distanță de a fi umilit, în gură, de către alții. Aflat la un click distanță, e ma ușor să se disimuleze.
Eu am un grup cu colegii de liceu. Acum doi ani s-a anunțat că unul dintre noi a murit de C19. Evident ca nu a fost bârfă detaliile care au urmat: a cazut de pe o scară, comoție cerebrală, coma indusă, C19 parșiv, insuficiență respiratorie, deces 52 de ani. Pai se cheamă că l-am bârfit in contumacie?
S-a supărat unul pe mine, intr-o alta speță, căruia i-am spus că dacă el imi adresează o așa întrebare, înseamnă ca suntem pe drumuri și păreri total diferite și nu are sens să investesc energie pentru a-l lămuri.
Ca să ma conectez la subiectul tău, nu are rost să te chinui să ii lămurești că știrile nu sunt întotdeauna bârfe, pentru ca dacă au enunțat problema in acest fel, nu sunt pregătiți să accepte explicații logice, vor numai să poarte un război, oricare. Probabil le lipsește pandemia, când s-au antrenat, cum ziceai 😉
Nu știu dacă vor să poarte un război sau pur și simplu țin să demonstreze că sunt mai buni decât restul 🤷♀️
Și eu sunt de părere că asta cu politically correct e dusa la extreme!
Din punctul meu de vedere, bârfă înseamnă “de rău”.
Atâta vreme cât conversația are ton informativ și nimic peiorativ, nu e bârfă.
Uneori mai aud de la X că l-am întrebat Y despre mine. Eu mă bucur! Înseamnă că Y s-a gândit la mine. Niciodată nu mă gândesc că X a început să mă bârfească cu Y.
*L-a întrebat Y … (autocorrect-ul)
Exact, bârfă e când zici de nașpa. Altfel, nu faci decât să te intereseze persoana cuiva. Punct.
Așa cum zici, mi se pare o discuție la capitolul “diverse”.
Yep.
Unii mai sunt și ipocriți. Adică ăia de au comentat că, mvai, nu se face așa ceva, ei nu au făcut asta niciodată? Hmmm, nu prea-mi vine a crede. E ca și cum eu vin acum și vă spun că eu nu bârfesc. Ei, ce să vezi, bârfesc. Mai puți ca alta dată, dar tot o fac.😁
Probabil că sunt și ipocriți, așa cum zici. Dar eu cred că pur și simplu simt nevoia să se dea cu curu de pământ că ei sunt mai buni decât noi, ceilalți.
In orice grup se vor gasi unii care vor bate campii la modul voios, doar sa se afle in treaba. 🤣
Ca si coincidenta, sotia are intalnirea de x ani de la terminarea facultatii si bine-nteles, s-a format un grup pe uatsup. Unde a rezistat doua luni. 🤣
Mi-a citit si mie vreo doua mesaje la care am intrebat-o daca chiar sunt obligat sa merg si eu la masa de la restaurant sau am liber cu beti…cu prietenii mei la un pescuit. Se pare ca trebe sa merg la restaurant. 😢
Am gasit o maxima pe FB acu’ doua zile, se aplica la tot mai multa lume din jur: “Intelepciunea a fugit dupa tine toata viata…de fiecare data ai fost mai rapid.”
😂😂😂
@Nemo și eu am anul asta o întâlnire de la facultate și o sa merg. Știu ca unii ma vor enerva dar asta e. Francezul meu are noroc ca nu prea e la nivel cu româna și n-ar prea înțelege nimic.
Soția ta a terminat la Iași? Ar fi culmea să ne întâlnim. Și sa vorbim despre Iulia 🤣🤣🤣
Aveți liber de la mine să vorbiți verzi și uscate despre mine dacă o să vă întâlniți 😂
@Anca, s-o barfim pe Iulia, te rog. 🤣
Dar din pacate, nu prea e posibil, ea a terminat la Timisoara.
Stati voi linistiti ca si cu dezlegare de la Iulia in persoana, tot se va gasi unu din asta care sa va ia la rost!
Ei las’ ca poate găsim o ocazie! Lumea e mică 🤣🤣🤣
Da acu am o dilemă: dacă e cu permisiune mai e bârfă?
Nu e barfa. Data viitoare pune link de la dexonline, poate intelege diferenta intre discutie in absenta si barfit. In ritmul asta ajungem sa vorbim doar despre vreme.
Exaaaaact!
Personal, nu mi se pare ok. Acum, sunt și nuanțe. Dacă se discută despre X, ahhh, s-a căsătorit, are copii, lucrează la firma Y, e ok. Sunt informații de caracter general și nu intră la bârfă sau la lucruri ce ar trebui să fie private. Părerea mea. Dar, eu am fost și de partea cealaltă a baricadei. Și oricum, niciodată nu mi-a plăcut să discut despre viata altora, indiferent de subiect. Am avut niște probleme de sănătate, mi-am schimbat job-ul, am trecut prin situații care au avut impact în viața mea, fie negativ sau pozitiv. Și să fiu sinceră, mă deranjează când lumea vorbește despre mine și despre lucruri intime așa, ca o discuție la cafea. Vorbește A cu B și ii zice, vai, ai auzit ce s-a întâmplat cu D? A avut probleme, a avut operație, a ajuns la urgențe, are boala X. Si-a schimbat jobul, cine știe de ce, figuri. Nu vrea să se mărite etc. Sau vine și mă întreabă, după problema de sănătate, ce pastile iei, ai mai fost la medic, poți conduce etc? Ca apoi să meargă și să dea info mai departe și să discute despre probleme mele personale. Și discuțiile astea au loc în familia mea, în familia extinsă a partenerului meu. Și ajunge să știe efectiv toată lumea. Când i-am zis lui taică miu, nu i s-a părut nimic anormal, lumea e îngrijorată, si el a discutat cu mai mulți. Bârfa nu e îngrijorare. După întâmplările astea, tot ce se petrece în viața mea țin privat. E mai sănătos pentru mine. M-am lungit, și probabil subiectul articolului a fost mai general, dar de la informații generale se poate ajunge foarte simplu la detalii ce nu ar trebui să fie discutate. 😀
În primul rând, mulțumesc pentru sinceritate. E interesant de auzit și cealaltă perspectivă. Pentru că ce povestești tu nu e departe deloc de situația despre care vorbeam eu.
În primul moment, așa cum reiese evident și din articol, eu mă situez în tabăra tatălui tău. În sensul că mă gândesc că oamenilor le pasă, că vor să transmită un gând bun…
Și din punctul ăsta de vedere, dacă îmi permiți, te-aș mai întreba ceva: ce anume te face să simți că chestii precum o problemă de sănătate, să zicem, e o chestie pe care vrei să o ții pentru tine?
Îți zic și de ce întreb (și sper din tot sufletul să nu mi-o iei în nume de rău): am de multe ori senzația că nouă, ăstora din generația asta, ni s-a indus cumva că boala e ceva rușinos, despre care nu vorbim cu nimeni decât cu cei super apropiați.
Ori mie (și e strict perspectiva mea absolut subiectivă) mi se pare că un moment atât de vulnerabil precum o afecțiune e fix unul în care ne-ar folosi toate gândurile bune și toată energia pozitivă de care am putea avea parte.
Sper că m-am făcut înțeleasă și nu îmi iei întrebările în nume de rău 🤗
Oamenilor care le pasă și de care îmi pasă, le zic eu singură, mă întreabă cum mă simt, nu ce tratament iau, ce pot face sau nu etc, nu discută în stânga și în dreapta cu cine apucă să le zică mai departe ce le spun eu sau să întrebe lucruri despre mine. Nu e vorba de rușinos, e vorba că nu îmi place să se discute despre mine. E alegerea mea cu cine vreau să împărtășesc diverse întâmplări din viața mea, și tine de control asupra vietii mele. Când cineva discută cu Floricica de la etajul 2, deja nu mai e grijă pentru binele altuia. E bârfă. Adică, înțeleg să știe familia, de exemplu, dar de ce să știe toți vecinii de pe stradă? E o opțiune personală, am avut experiențe diferite în viața mea, nu am întâlnit oameni cărora să le pese sincer și ii cunosc pe cei care sunt curioși, de asta știu că nu sunt sinceri. Și nici nu vreau să imi fie reamintit constant că am avut o problemă. Problemele le depășim și personal, nu mă ajută cu nimic curiozitatea și insistența altora.
Mulțumesc pentru răspuns.
Înțeleg. Și da, e o perspectivă perfect validă. Înțeleg că te deranjează ca persoana ta să devină subiect de conversație la nivel general.
În situația de care m-am lovit eu, discuția era strict într-un cerc închis. Pe de altă parte, mna, nu ai cum să știi că unul sau mai mulți din respectivul cerc închis nu va duce discuția mai departe, în afara cercului.
Well, ce să zic… Mulțumesc pentru că mi-ai deschis ochii și la un alt unghi din care să privesc lucrurile.
Recunosc, nu le-am văzut deloc așa. M-am concentrat pe ideea că discutăm despre persoana X fără nici o urmă de răutate sau tendință de a bârfi. Dar nu m-am gândit mai departe, la modul ce se întâmplă dacă discuția părăsește respectiva… incintă, să zicem.
Food for thought.
Mulțumesc și eu. Nu am luat nicicum în nume de rău. Mă bucur pentru cei care au un cerc de persoane care este realmente interesat de bunăstarea lor. Sunt mai ciudată oricum, nu îmi place să se vorbească nimic despre mine :)) Sunt și introvertită și am avut cumva, o copilărie diferită care probabil, m-a făcut să fiu în genul ăsta, să țin pentru mine și doar câțiva apropiați, aleși de mine. Dar în mod normal, probabil nu e ceva rău să împărtășești, dacă ești înconjurat de oameni ok.
🥰
Când am început să învăț limba germană, în Germania, am avut o scurta secțiune despre “discuții casual”. Secțiune din care am aflat că în cultura germană sunt tabu (mai ales față de străini) următoarele subiecte:
– Finanțele („ce salariu ai?”);
– Dorința de a (nu) face copii;
– Starea de sănătate.
E recomandat să nu se adreseze întrebări/înceapă discuții pe temele astea.
Personal consider chestia asta de bun simț, iar dacă aflu despre cineva că e bolnav, nu mă apuc să înșir în stânga și în dreapta situația lui. După cum ai spus, cei cărora le pasă sunt cei care întreabă cum îți merge și dacă te pot ajuta în vreun fel.
Restul sunt bârfe.
Părerea mea e fix ca political correctness woke pentru unii a inlocuit gândirea rațională. Dacă nu e vorba de ce amantlâc a făcut Y și de judecați nu mi se pare bârfa. Ca na, oamenii se mai pierd din vedere, se mai pierd numere de telefon, adrese mail.
Ca s-o zic pe aia dreapta, grădina e mare si mulți s-ar gardul
În primă fază sunt de acord cu tine. Dar uite, dacă citești comentariul lăsat de @Deea M, poți afla și o altă perspectivă.
Care e clar diferită de ce am zis noi, cam toți restul pe aici.
Chestie care pe mine m-a făcut să înțeleg că da, pot exista oameni cărora să nu le facă plăcere că se vorbește despre ei, chiar dacă vorbitul ăla nu e “de rău”.
Uite, d-aia mă bucur că am deschis ușile locului ăstuia, e foarte interesant să afli perspective complet diferite pe subiecte care, la prima vedere, par că vor genera un consens categoric, să zicem.
Cred că depinde și de sensibilitatea persoanei in cauză. Pot s-o înțeleg pe Deea M. Și sper ca nu a jignit-o comentariul meu. Dacă da, îmi cer scuze, nu am intenționat.
In general ma feresc de bârfa și mai ales de a judeca pe alții ca nu știu eu ce-i in bucătăria lor.
Și eu am o boala cronica dar am ales sa vorbesc despre in ideea de a deschide ochii oamenilor ca a fi bolnav nu e o rusine și ca poți trai cu ea fix ca ceilalți. Desigur depinde și de boala.
Categoric depinde de fiecare în parte. Până la urmă, nu ai cum să fii în pielea altuia și nu ai niciodată cum să știi 100% cum percepe altcineva o situație.
Ideea mea era dacă o discuție despre cineva, în absență, poate fi considerată ceva nasol, chiar dacă nici unul dintre cei implicați în discuție nu a avut nici cea mai mică umbră de răutate în cele spuse/scrise.
După toate câte s-au spus aici, îmi mențin părerea că nu, nu a fost bârfă. Dar da, cred că poate deranja persoana în cauză, chiar dacă intenția nu a fost nici o clipă negativă.
“Dacă nu e de față, e bârfă…” Asa, și dacă e de față, e onorabil? Ce treabă are dacă e prezent? Contează ce spui despre om, dacă îl judeci, dacă te bagi cu picioarele în viața lui, asta bârfa.
Da, dar uite, fix cum ziceam și ca răspuns la @Anca P: se pare că există oameni pe care îi deranjează să se discute despre ei, chiar dacă cei care discută nu o fac cu răutate, iar subiectele nu sunt unele pe care majoritatea le-ar încadra la categoria “bârfă”.
Nici eu nu aș considera că doi oameni care vorbesc despre mine la modul “băi, mai știi ceva de Iulia?” – “da, băi, uite, face X, locuiește acolo, are 3 câini, yadda-yadda”… Dar se pare că sunt și oameni care nu văd lucrurile așa.
@Iulia, m-am mai gandit peste noapte. Mai depinde și de calitatea relației din grupul de colegi. Eu ma voi vedea cu cei de liceu după 35 de ani. Nici nu cred că ar putea să se deschidă o discutie de genul ăsta. Primul care ar incerca să zică “bey, nu e frumos să bârfim” sigar lua multă mwie de la toți ceilalți. Bine, noi nu am avut fete in clasă și am fost “strans unit, de monolit”, cum zicea Gyuri Pascu.
@OldJohn, cred că cel mai bine a sintetizat totul comentariul lăsat mai jos de @Alexandra – nu poți trage o linie fixă și concretă între ceea ce unul consideră discuție și altul bârfă. Oricum ai suci lucrurile, unii vor vedea alb, alții negru.
Presupun că tot ce putem face e să ne folosim cât mai bine discernământul și rațiunea 🤷♀️
Iulia, sunt de aceeasi parere cu tine. E o simpla discutie, nu barfa. Nu m-ar deranja deloc daca mi s-ar intampla asta (adica daca as fi “barfit” 🙂 ).
Dap, e o discuție. Ce nu am luat eu în calcul e faptul că poate persoana în cauză ar putea fi deranjată că a ajuns subiect de discuție. Chiar dacă tonul nu a fost unul negativ, dimpotrivă, aș zice.
Și da, îmi mențin părerea că nici pe mine nu m-ar deranja să se vorbească despre mine.
Că mă bârfește lumea cu atât mai puțin. Mi se fix fâlfâie cu grație.
Dar pot accepta ideea că sunt oameni care nu percep lucrurile la fel ca mine și pe care o discuție despre persoana lor, fie ea și bine intenționată în esență, îi poate deranja.
Daca am o informatie (generalitati de genul adresa, telefon, job etc.) le impart cu oamenii despre care stiu ca se cunosc personal cu persoana tinta. Si asta atat timp cat nu am o interdictie clara (gen asta e numarul meu te rog nu-l mai da mai departe). Detaliile personale gen boala, vin preferat, culoare favorita, scoala copiilor nu le transmit mai departe niciodata.
Cazul aflat in discutie mi se pare safe si nu l-as include la barfa sau la ceva deplasat. Le-as spune delicatilor sa-si mai scoata nasul din fund. Eu nu am cont de facebook si mi-ar face placere ca cei care au numarul meu sa il imparta cu fostii colegi care ar vrea sa ma sune.
Mmm…ai atins un punct ușor sensibil.
Pentru că da, era vorba despre niște lucruri din seria celor pe care tu le-ai încadrat la categoria “detalii personale”.
Fiind vorba despre un grup închis și despre o parte din detalii pe care mulți dintre noi le cunoșteam deja din trecut, eu nu am considerat că persoana care a făcut “update-ul”, dacă vrei, a greșit cu ceva.
Iar după aflarea acelor noutăți, discuția a continuat la modul complet non-negativ și sub nici o formă la modul bârfă.
Nu am cum să dau aici toate detaliile, evident. Și consider în continuare că nimic nu a fost făcut cu rea intenție.
Pot însă accepta că e posibil să nu îți convină să se discute genul ăsta de lucruri despre tine.
Pe de altă parte, sunt convinsă că respectivul subiect s-ar fi discutat prin viu grai oricum. Cu la fel de puțină intenție de bârfă sau răutate. Oricum o dai, nu-i bine 🤷♀️
Oamenii nu mai fac diferenta intre informatie si barfa. Atata timp cand povestesti despre cineva chestii generale nu e nimic gresit.
Și dacă se pomenesc chestii mai… specifice, să zicem?
Chiar dacă acele chestii nu se relatează cu rea intenție? Aici e dilema mea 🤔
Sa zicem ca daca grupul stie despre ce e vorba si tu relatezi situatia finala fara a vorbi de rau/ a calomnia persoana respectiva nu e nimic rau in asta. E ca si o stire din jurnal. Relatezi faptele asa cum sunt. Nimic gresit.
Salut! Părerea mea, după ce am citit și comentariile de până acum, este că nu e o linie clară între ‘bârfă’ și ‘discuție’, ci depinde foarte mult de cine interpretează acțiunea în sine. Pentru ca poate majorității (cel puțin din bula asta, inclusiv mie) ni se pare că e ok să discuți despre X atâta timp cât nu e cu conotații negative, dar pt alții poate fi un semn de ‘intrat cu bocancii’ în viața lui X. Pe de altă parte, cred că singura persoană capabilă să decidă dacă o discuție de genul e ok sau nu, este fix X, și nimeni altcineva. De unde pt mine comentariile celorlalți din povestea ta mi se par fix ce ai spus: să părem noi ăi mai drepți și neprihăniți.
Cred că acest comentariu sintetizează cel mai bine totul: pur și simplu nu ai cum să tragi o linie clară între bârfă și discuție.
Oricum ai lua-o, oricum ai suci-o, unii vor vedea lucrurile așa, unii pe dos.
Părerea mea e că bârfă e atunci când X spune despre Y, în absența lui Y, lucruri pe care nu le-ar spune dacă Y ar fi prezent. Indiferent că-s negative sau nu. 🤷🏼♂️
Simplu.
Fair enough!