Dialoguri matinale #1

Miercuri dimineața. Din camera învecinată se aude brusc:

–Maaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Maaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiii, trezește-măăă!

Mă uit la ceas cu un ochi încețoșat, chioară de somn. E ora 05:55. Oftez, da nu apuc să trag un oftat calumea, până la capăt, că strigătul revine:

–Maaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Maaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiii, trezește-măăă!

Îmi mai iau 30 de secunde să evaluez cât de tare o să mă doară capul dacă mă ridic atunci, brusc. Pentru că nu știu alții cum sunt, dar eu dacă schimb brusc poziția și starea de agregare – adică dacă trec brusc de la orizontală la verticală și de la moluscă sforăitoare cu băluțe în colțul gurii la ființă bipedă semi-vie – de obicei mă pălește o durere de cap de care greeeu mai scap.

Însă aparent cele 30 de secunde sunt mai mult decât poate tolera moștenitorul, căci după nici 10, chemarea e reiterată:

–Maaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Maaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiii, trezește-măăă! Maaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Maaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiii, trezește-măăă! Maaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Maaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiii, trezește-măăă! Maaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Maaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiii, trezește-măăă!

În secunda aia îl aud pe distinsul soț că pufnește în râs. Dar nu apuc să îi zic nimic, pentru că de dincolo se aude:

–Maaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Hai mai repede să mă trezești! Haaaaaideeeeee! Vino!

Acum mă bușește și pe mine râsul, convinsă fiind că n-a pățit nimic copilul, așa că decid să nu mă ridic din pat, ca o mamă denaturată ce sunt, să alerg într-un suflet să văd ce face odorul, ci mă salt un pic mai sus pe pernă, îmi șterg ultimele băluțe din colțul gurii și strig la rândul meu:

–Eeeeeriiiiiic, trezește-teeeeeeeee!

Din camera cealaltă tocmai începuse o nouă tiradă de „maaaamiii-uri”, care însă a amuțit brusc pe la al doilea „maaaa…” când m-a auzit. Câteva secunde a fost liniște. Cred că l-am bulversat. S-a regrupat însă rapid și a ripostat:

–Ceeeeeeeeee?

Revin și eu în forță:

–Eeeeeriiiiiic, trezește-teeeeeeeee!

–Ceeeeeeeeee?

Dar nu mai are răbdare să înțeleagă exact ce naiba vrea mă-să de la el, că încep să se audă foieli și dondăneli și, în următoarele 30 de secunde, aud ușa de la camera lui bubuindu-se de perete și în dormitor apare un omuleț ciufulit, ascuns după o hoardă de plușuri formată din Oaia (o să scriu odată un articol separat, că Oaia e un personaj central în familia noastră), Mickey, Minnie, Donald și Daisy.

Se proțăpește în picioare lângă pat, pe partea mea, și declamă cu năduf:

–Măi, mami! Tu nu mă auzi? Hai, trezește-mă, că mi-e fuameee!

De pe cealaltă latură a patului se aude înfundat vocea lu’ tac-su:

–Măi, Eric, tu știi ce ajută foarte mult la foame? Somnul!

Și se întoarce pe partea cealaltă, ca să îi dea copilului exemplul corespunzător.

Parenting, nene! Urmăriți-ne pentru mai multe moduri de a vă începe dimineața în mod educativ.