M-am săturat de mămiki

Dacă zilele trecute, când scria Vasilescu despre grupurile de mămiki, am privit toată chestia cu umor, m-am distrat și cam atât (bine, asta mi-a atras ulterior expulzarea de pe un faimos grup, condus de o vajnică urmașă a lui Arsenie Boca, cu tot cu arătat cu degetul și plasat pe stâlpul infamiei, dar asta e o poveste pentru altă ocazie), azi m-am enervat de mi s-a umflat vena aia groasă, aia de se umflă rar, da și când se umflă, se umflă tare și face să iasă unguroaica din mine…

Dar mai întâi, o mică lămurire: ce sunt, mai exact, mămikile? (mic disclaimer: această definiție nu are pretenția de a fi exhaustivă, ci reprezintă strict punctul de vedere al autoarei) Așadar, mămikile sunt acea specie de ființe de sex feminin care au avut abilitatea de a da naștere unui pui viu și care, odată cu această realizare, au impresia că au căpătat și un soi de inteligență dincolo de nivelul unui muritor obișnuit.

Mămikile sunt de mai multe categorii – alea care scriu miau ca pisica, dar au impresia că nu contează gramatica și exprimarea, „k ce kontează… se intzeleghe k am vrut să skriu, da?????” Apoi sunt alea care știu să scrie relativ corect, ba chiar fac diferența între care și pe care sau știu pluralul corect al cuvântului succes.

Eh, indiferent din care categorie fac parte, mămikile se coalizează numai cu specimene de aceeași teapă. Specimene care pun la îndoială ceea ce le spune pediatrul și optează să se informeze de pe feisbuc, specimene care își tratează copiii exclusiv cu uleiuri esențiale în loc să îi ducă la medic, specimene care le zic de deochi la copii când ăia fac convulsii sau nu îi scot afară din casă în primele 40 de zile, ca să nu îi tragă curentul. Sau au impresia că toți ceilalți sunt complet cretini, numai ele sunt deținătoarele adevărului absolut. Și multe altele, din același registru.

Mă simt nevoită să mai fac aici încă o precizare, pentru că mi s-a reproșat chestia asta, de către unii care, evident, nu au priceput ce încercam să spun – nu, nu fac mișto de oamenii mai puțin inteligenți sau educați, nu fac mișto de oamenii defavorizați. Pentru că, în general, ăia au o doză mare de bun simț și știu că trebuie să asculte de trei autorități – popa, doctoru și primarele. Chestie pe care mi-au confirmat-o atât pediatrul lu’ fi-miu, cât și alți medici cu care am stat de vorbă – o mamă simplă vine la doctor când e copilul bolnav și îi pune picături în ochi, dacă doctorul zice că are copilul ulcior și să-i pună picături. Mămika va lua picăturile, se va duce acasă, le va face poză și le va posta pe un grup de mămiki, întrebând dacă oare chiar e cazul să i le dea copilului sau mai bine să îl dea cu un pic de pipi, că așa i-a zis ei tanti Nela de la 3 să facă și uite, tanti Nela are 3 băeți mari și sănătoși!

Ei bine, până astăzi, am avut impresia eronată că nu cunosc astfel de specimene, sau le cunosc numai așa, din auzite, din ciclul „o vagă cunoștință a unei vagi cunoștințe”. Dar mi s-a demonstrat că nu, nu este așa, mămikile e peste tot, chiar și unde nu te aștepți. Iar astăzi, una s-a ivit fix pe grupul de la grădinița lu’ fi-miu.

Ideea e următoarea: noi avem un grup de whatsapp (cum altfel? insert aici emoji care dă ochii peste cap) cu cei de la grădiniță. Scopul acestui grup era, până astăzi, comunicarea relativ unilaterală între grădiniță și părinți. Adică acolo ne trimit poze cu ce fac odraslele în timpul zilei, ne anunță când trebuie diverse chestii pentru ce activități mai au ei, ne anunță când au loc serbări și alte astfel de evenimente, primim tabelul cu ce și cât au halit copchii zilnic și cam d-astea.

Până astăzi, grupul a fost unul relativ pașnic și cu o activitate relativ redusă. Zic relativ pentru că, evident, în fiecare zi când primim poze cu copiii, nu se poate să nu se trezească măcar una să nu trimită un „Ce fruuumiiii” sau șaptesutenouășpe emoji-uri cu inimoare sau love sau alte rahaturi din astea. Ok, nu rezonez, dar să zicem că pot să înțeleg, ești încântată de cât de simpatici sunt copiii și nu-ți poți stăvili încântarea, așa că trebuie să arunci cu emoji-uri în eter. Nfine.

Ei bine, astăzi tipa care este administrator la grădiniță ne-a anunțat că au decis să mute serbarea de Crăciun a copiilor, de vinerea asta pe vinerea viitoare. Motivul – sunt foarte mulți copii bolnavi și nu pot repeta pentru serbare.

Ooookkk… Sincer, motivul mi se pare ușor stupid și nu cred că este cel real, dar nfine… Și spun asta pentru că nimeni și nimic nu ne oferă garanția că săptămâna viitoare vor fi toți bine, sănătoși și vioi ca niște cintezoi.

E, dar declarația asta a doamnei administrator, a declanșat-o pe EA. Mămika cu M mare. Aia care la ședința cu părinții nu mai știa cum să le pupe-n dos pe educatoare (și da, aia care dă cu inimoare și exclamații de încântare pe whatsapp)… Cunoașteți tipul, probabil. Ei bine, Mămika s-a înfuriat grozav pentru că noi, restul, suntem niște inconștienți, care ne ducem copiii bolnavi la grădiniță și din cauza noastră copilul ei e mai mult acasă, bolnav.

Pentru că deja mă obosesc discuțiile astea – avusesem parte de ele și la ședința cu părinții – nu m-am mai putut abține, deși de obicei nu scriu pe grupul ăla nici să mă pici cu ceară, și i-am explicat că, din câte știu eu, există o asistentă care face dimineața triajul copiilor. Și, deasemenea, că dacă nu este mulțumită de modul în care se gestionează această situație, ar fi bine să discute cu conducerea grădiniței, nu să se opărească pe whatsapp.

Pfff… Și atunci s-a dezlănțuit… Că știe ea, că triajul ăla se face pe genunchi, că și la ședință, conducerea grădiniței a acuzat (ați reținut, da? a acuzat!!!) practici de genul îndopat copilul cu antitermic și adus apoi la grădi, deși el e bolnav, ca să ne îmbolnăvească nouă odoarele perfect sănătoase!!! Huooo! Și a ținut-o tot așa, preț de câteva mesaje.

Eu, ca o proastă ce sunt, n-am de lucru, și încerc să îi explic amibei că nu faptul că un copil are muci îl face să îi îmbolnăvească și pe ceilalți. Și asta pentru că, în general, copiii de vârstă preșcolară cam au muci din septembrie până în mai și tind să îi care după ei săptămâni în șir după un epidsod de răceală. Nu, nu sunt medic, dar am discutat cu medicul de familie și pediatrul și mi-au confirmat lucrurile astea. Pentru că și eu aveam tendința să îl țin acasă la fiecare muc sau încă tzshpe zile după un episod febril, de teamă să nu-l „întoarcă” boala și să nu dea și la alții.

Așa, revenind la oile noastre. Pardon, la oaia noastră. La un moment dat, s-a mai sesizat o altă mamă, care i-a scris politicos că ea speră că acele mesaje au fost o eroare și sunt scrise strict sub influența frustrării pe care o resimțim cu toții în perioada asta, în care copiii par să treacă dintr-una într-alta fără pauze. Sau maxim cu 2-3 zile, hai, o săptămână, dacă ai noroc, în care e bine, după care o ia de la capăt cu muci, tuse… Și că, din păcate, virozele astea nu prea avem cum să le controlăm. Și a mai adăugat că ea este de părere că părinții de pe acest grup sunt suficient de maturi și responsabili încât să nu își trimită copiii bolnavi la grădiniță.

Banubanu, a sărit iute de dos în sus Mămika! Știu io că așa fac, s-a discutat și la ședință! Le dă o doză „zdravănă” de Nurofen (am citat exact, că mi-a plăcut cum suna – de parcă i-ai da Nurofen copilului ca pe țuică, un deț zdravăn, așa) și dup-aia îi aduce la grădi, știu io! Și ea face eforturi și alții tratează lucrurile cu sictir! Tipic românesc! (ha, ce ne-a zis-o ea la toți!)

Băi, am mai încercat eu și altă mamă să îi explicăm că lucrurile nu stau chiar așa și că aia, e toți trecem prin asta, unii mai ușor, unii mai greu, da aia e. Ea că nu și nu, că dacă o ardem așa, sigur ne simțim noi cu musca pe căciulă și ne deranjează adevărul.

După care a simțit nevoia să mă mai ia la ștangă și în privat, pentru că am îndrăznit să îi spun la un moment dat că a cam sărit calul și a devenit țâfnoasă și nu e cazul, ci că ar fi cazul să păstrăm un ton civilizat. Evident, n-am avut cu cine, că organismul unineuronal o ținea una și bună, că eu sunt o tâmpită și nu înțeleg ce zice ea și că sigur sigur mă simt io vinovată de ceva…

Am lăsat-o baltă, că era evident că vorbeam singură ca televizorul. Dar m-am enervat. M-am enervat pentru că efectiv m-am săturat de toate tâmpitele pline de idei, care nu suportă altceva decât propriile lor aberații și care, dacă încerci să le oferi argumente logice sau dovezi, ori te fac pe tine tâmpit, ori îți întorc spatele că „nu am ce discuta cu tine, oricum nu înțelegi ce vreau să zic!”.

Și m-am săturat în special de mizeria asta cu „ducem copilul la grădiniță sau nu-l ducem?!” Păi hai să luăm mai întâi afirmația Mămikii de mai sus. Să zicem că tu ești tâmpit, copilul e bolnav copt, iar tu îl îndopi bine cu panadoale, nurofene sau mai știu eu ce alte alea, după care îl plantezi la grădi. Să zicem că se întâmplă asta. Nu știu cum e în alte părți, dar la distinsa instituție pe care o frecventează fi-miu, copiii sunt verificați și pe parcursul zilei. Iar dacă unul pare apatic sau nu pare să se simtă bine sau face febră, ești chemat urgent să vii să ți-l recuperezi. Așa că, dacă tu ai lăsa copilul bolnav la grădi, oricum în câteva ore te cheamă să-l iei. Pentru că un copil bolnav, chiar și îndopat cu antitermice, nu e ca o mașinuță cu telecomandă – pac, i-ai schimbat bateriile și funcționează brici.

Un copil bolnav e apatic, e palid, chiar dacă nu are febră, pentru că ai avut tu grijă să i-o scazi înainte de a pleca de acasă. Și nu cred că trebuie să fii cadru medical ca să îți dai seama că acel copil nu e ok. Ori asistenta aia asta face toată ziua, belește ochii la copchii. Presupun că și dacă ar fi cea mai incompetentă asistentă din univers, tot își poate da seama când un copil nu e ok.

Eu am pățit mai multe scenarii – au fost ocazii în care copilul nu avea nimic altceva decât muci. Muci ș-atât. Și cu toate astea, dimineața când l-am dus, ne-a pus să îl luăm frumușel înapoi acasă, pentru că ea a considerat că nu e suficient de ok încât să stea la grădi. Apoi, au fost situații în care copilul a fost bine toată ziua, iar cu o oră înainte de terminarea programului, a făcut brusc febră sau a început să fie apatic. Moment în care m-au sunat și m-am dus să îl iau.

Când fi-miu e bolnav, am primit instructaj de la pediatru cu ce am de făcut, în funcție de situație. Când răcește, îl țin acasă un număr de X zile, în funcție de recomandarea medicului. Înainte de a-l reintroduce în colectivitate, mai merg cu el la un control, ca să îmi dea omul ăla ok-ul că pot să îl trimit din nou între copii.

Și, din câte am mai auzit în jurul meu, cam asta fac toți oamenii normali la cap. Dar mna, dacă tu ești Mămikă, sigur știi mai bine decât un amărăștean de pediatru. Sigur sigur ești tu o victimă a celorlalți părinți idioți și inconștienți. Că mintea ta aia care-ți stă lejer în țeastă nu poate pricepe două lucruri simple:

a. Că este sezonul virozelor și aia e. Nu putem nici preveni, nici controla, nici nimic. Ok, noi, ca adulți, ne spălăm pe mâini, nu ne băgăm deștele în nas cât stăm la coadă la mega și nu ne pupăm pe gură cu poștărița sau curierul. Dar ăia micii, care nu știu încă să se șteargă singuri la fund? Ăia stau toată ziua bot în bot, ling pe jos unii după alții, împart aceeași lingură sau același pahar când nu se uită educatoarea la ei și fac jdemii de alte nefăcute de 658725 de ori pe zi. Condiții în care e absolut clar și inevitabil că vor lua unii de la alții toți crocobaurii posibili. Iar din momentul ăla, intervine norocul – unii trec mai ușor, alții mai greu.

b. Că grădinița nu este sursa tuturor relelor din univers. Da, este sursa principală. Dar nici pe departe unica. Pentru că mai luăm copiii ăia cu noi și la cumpărături, în magazine. Îi mai ducem pe la nshpe opționale, de la dansuri la engleză sau lecții de macrame sau mai știe dracu ce. În plus, și noi circulăm prin lume, ne întâlnim cu oameni, mergem la serviciu sau la medicul de familie să ne dea o hârtie sau stăm la coadă la poștă. Din oricare din locurile astea putem aduce acasă ceva pe care să-l ia copilul.

Dar mna, când tu ai un singur neuron funcțional și ăla e ocupat să dea comanda „inspiră – expiră”, e greu să înțelegi lucrurile astea. E greu să pricepi că nu numai copilul tău se îmbolnăvește. E greu să pricepi că și restul se chinuie cu ai lor, că și restul părinților au nopți nedormite, pentru că ăla micu tușește din 10 în 10 minute și se trezește plângând că nu poate să respire, e greu să înțelegi că nimeni nu-și dorește să aibă copilul răcit și că nu, nu ești tu unica și cea mai amărâtă victimă a conspirației mucilor și tusei.

Concluzie? Nu am. Că speranțe de a educa sau lămuri vreodată astfel de bipede care, culmea ghinionului, se mai și înmulțesc, nu prea cred să existe. Atâta pot ele, atâta fac. Ce e nasol e că feisbucu, uatsapu și toate grupurile aferente le fac să fie tot mai vocale și ne ucid și nouă, ăstora normali, câte un neuron-doi pe zi cu aberațiile lor. Și nu te poți feri de ele la nesfârșit, după cum am constatat pe propria-mi piele.

Voi? Cum stați cu mucii, răcelile, tusea?