Alandala

Nervișorii zilei

Zic să ne începem săptămâna cu oleacă de nervișori – da’ nu în sensul în care să ne enervăm neapărat (deși, na, dacă asta vă face să vă simteți mai bine, băgați cu sudalme și ocări, că internetul suportă) – ci în sensul în care să lăsăm acilea micile chestii enervante care ne toacă neuronii, ca să putem apoi să avem o săptămână d-aia cu zen, cu miros de lavandă și ciripit de păsărele, cu norișori pufoși, unicorni care pârțâie vată de zahăr și orice altceva vă mai face vouă inimioara să zâmbească.

  • Huo mitocanilor care nu numai că își lasă coșul de cumpărături în mijlocul parcării de la Lidl, dar îl mai lasă și sprijinit de bara de protecție a mașinii altuia. Vă doresc să vă taie cufureala în biserică și să vă treacă când v-oi descânta eu!
  • Huo celor 316 pixuri din suportul de pixuri de pe biroul meu, care nu mai scriu, dar pe care, de fiecare dată când constat că unul nu mai scrie, le pun la loc cu o ridicare absentă din umeri.

DU-LE LA GUNOI, TÂMPITO! 🤦‍♀️

Alandala

Părinții și bolile

Nu, nu mă refer la bolile copiilor și nici nu mă ofer să dau sfaturi sau ponturi sau mai știu eu ce pe un astfel de subiect, că pentru asta există medici pediatri.

Bolile la care mă refer eu sunt bolile de care începi să suferi după ce devii părinte. Bine, acu dacă mă gândesc mai bine, cred că există și pentru bolile astea niște medici. Psihiatri parcă le zice 🤔

Alandala

Baterie descărcată? Încărcați bateria!

Cu siguranță v-am mai povestit că în cea mai mare parte a vieții mele profesionale actuale, am de-a face cu traduceri tehnice. De obicei, diferite manuale sau alte documentații legate de diverse mașini, utilaje, echipamente și așa mai departe.

Și deși fac treaba asta de niște ani buni, jur că nu contenește să mă uluiască cât de cretine pot fi uneori genul ăsta de documente.