IuliaAuziți, știți ce vreau să vă întreb? Știe careva dacă mai e în vigoare treaba aia cu „eu te-am făcut, eu te omor”?
Nu de alta, dar mă gândesc serios să-l strâng de gât pe fi-miu, sau hai, nu să-l strâng de gât, da măcar să-i aplic o cafteală d-aia zdravănă.
Glumesc, evident, sper că ar trebui să fie clar pentru toată lumea, da?
Însă ca să nu credeți că am porniri violente față de fructul organelor mele interne (că oricum am stabilit deja că-s o mamă denaturată, că îl las să mănânce ciocolăți expirate), să vă explic cum era să-mi provoace fi-miu un avc, un infarct și un atac de panică, toate simultan și asta în timp ce el dormea.
În caz că vă întrebați, chestia aia din poză e palma mea, iar în ea se află un bici de la un luptător ninja dintr-un set Lego (am mai zis eu că ăla de-a inventat Lego a urât părinții din toată lumea, din generații apuse, prezente și viitoare, da zice lumea că exagerez… mă rog).
Iar eu l-am găsit ieri dimineață pe fi-miu dormind – dada, dormind – cu respectiva mizerie în gură!
Pentru că da, fi-miu are absolut tâmpitul obicei de a ronțăi diverse piese de pe la sărăciile alea de legouri – de la săbii sau picioare de omuleți la naiba mai știe ce. Așa cum noi ronțăiam în vremuri demult apuse capătul creionului, el roade bucăți de plastic.
Vă dați seama sper cam ce sentimente m-au încercat, când am văzut căpățelul porcăriei ăleia ițindu-se vesel din gura copilului care dormea cu sforăieli.
Mi s-au tăiat genunchii ca o frișcă d-aia proastă, am înțepenit în loc și n-am știut ce să fac pentru o fracțiune de secundă.
Inițial mi-a fost frică să mă apropii și să i-o scot din bot, că mă gândeam ce dracu fac dacă se sperie, se trezește brusc și trage aer în piept și văd mizeria dispărând în gura lui cum dispar firmiturile pe țeava aspiratorului?
Până la urmă m-am aplecat rapid, am extras sărăcia și am trezit copilul, nu înainte de a negocia cu mine însămi dacă să-l trezesc cu blândețe sau direct prin aplicarea câtorva palme strategice peste dosul pufos. Nu, nu l-am altoit, în caz că se întreabă careva.
Vă zic sincer, așa spaimă nu cred c-am mai tras legată de el. Și nu pentru că s-a întâmplat ceva rău, ci la gândul tuturor relelor posibile care s-ar fi putut întâmpla. Mă ia groaza numai când rememorez toate scenariile care mi-au trecut prin minte!
Ce o fi fost în tărtăcuța lui când s-a apucat să molfăie porcăria aia, n-aș ști să vă zic și nici n-am reușit să aflu de la el.
Naiba știe, poate încearcă să recupereze timpul pierdut și toate chestiile pe care nu le-a băgat în gură când era mic. Pentru că da, fi-miu a fost unul dintre copiii ăia care, bebeluș fiind, nu prea a băgat mizerii în gură.
Da, mai ronțăia câte o jucărie din aia de dentiție în perioadele în care îi erupeau mestecătorii, dar și pe alea rar și puțin. Prefera oricând covrigi, coajă de pâine, pufuleți sau ceapă verde crudă.
Cât a fost mic n-am fost nevoită să îi scot din gură pietre, jucării, baterii sau alte obiecte degrabă provocatoare de spaime părinților. Da nu-i bai, aparent recuperează acu… 🤦♀️
Concluzie? N-am. Alta decât că nu pot mulțumi suficient oricăror forțe binevoitoare din toate Universurile posibile că nu s-a întâmplat nimic mai rău decât o spaimă majoră pentru mine.
‘mpare tare rau pt tine. As vrea sa pot spune ca e doar o faza dar eu inca ma lupt cu cel mare (aproape 11 ani) sa nu mai bage kkt-uri in gura. Si da, cu cat mai mici cu atat mai bune 😤.
Poate totusi e doar o faza… Va trece!
Curaj, rabdare, tutun si calmante!
Bănene, și eu care răsuflasem ușurată că a trecut de vârsta bebelușeniei, când na, te aștepți să bage rahaturi în gură…
Și când colo, acu îl apucă! 🤦♀️
Să ne deie Mniezo răbdare 🤞
Al meu are aproape 17 si tot rontaie plastice, la fel ca Eric al Iuliei bebelus sau toddler nu baga in gura kkturi dar bucuros rodea covrigi, paine etc.
Gizăs! Ce au copchiii ăștia în cap, nene?!? 🙄
Am scos cu croșeta un bob de mazăre din urechea fiului din dotare, când avea 5 ani. El și soră -sa o ajutau pe bunica să extragă acele boabe din păstăi. Am fost alertată de un trio de urlete fiul, fiica și maică -mea. Nu am înțeles pe loc care-i problema. Așa că am țipat și eu, ca să vină sotul să imobilizeze suferindul, apoi am reușit să accesez urechea și cu croșeta care zăcea prin bucătărie am agățat bobul cu pricina. A fost singura dată când am utilizat croșeta la ceva ☺. După ce lucrurile s-au calmat mi-a reproșat maimuțoiul că l-am tras cam tare dee ureche.
Remarc posibilitatea de a edita comentariile. Uraaa!
Aidecapumeu! 😲
Acu parcă îmi vine să mă bucur că fi-miu nu mănâncă mazăre! 😅
Și dada, se pot edita! 🥳
Lasa ca al meu vrea sa se culce si acum cu tot felul de lantisoare, coliere, medalii ciudate cu care se poate sugruma. Si nu vorbesc de chestii mici in juruul gatului. Sunt adevarate obiecte criminale.
Si sa imi vine si mie cateodata sa ii dai cate una. Desi nu o fac. Dar faza cu trezitul cu palma pe fundul pufos o fac si eu. Ba chiar ii place juniorului.
Așa, mai zi, să iau notițe, să știu la ce să mă aștept! 😅
Cică mai e in vigoare chestia de care întrebi, din păcate e ilegala.
Singurele sfaturi de bun simt ar fi următoarele: in telefon, primele doua numere in capul listei sa fie 112 si numărul psihiatrului tau. Nu ai inca??? Ar fi bine sa te grăbești. 😅
Apoi învață manevra Heimlich. Si verifica sa ai truse de prim ajutor in mai multe locuri in casa. Si sa cunoști orarul cabinetelor medicale din jur. Si cel mai rapid drum spre spital.
In rest…pot doar sa-ti povestesc despre niște prieteni foarte, foarte apropiați, poate te ajuta.
Au trei fete. Prima, artistă, foarte atrasă de băieți, la 20 de ani a făcut turul Europei cu trenul împreuna cu verișoara ei de 18, bani limitați, dormit in tot felul de hosteluri bizare, o masa la McDo era un lux, știu ca s-au oprit câteva zile si la noi, le-am culcat seara cu promisiunea să le trezesc a doua zi la prima ora să meargă la plaja, au dormit 12 ore neîntoarse si au mâncat tot ce aveam in frigider. 😂
A doua, e de o vârsta cu fiică-mea. Un adevărat băiat ratat. De fiecare data când o vedeam era acoperită cu contuzii, julituri, belituri. Cu cat un sport e mai extrem si riscul de a da coltul mai mare, cu atât e mai interesant. Facultate de științe politice in Olanda, semestre in străinătate in America de sud, si daca tot suntem acolo, hai să facem si un trek de doua săptămâni plin jungla, hai sa vizitam Medelin si alte orașe din astea calme si liniștite…revenit cat de cat întreaga de acolo, plecat șase luni in India, stat in “campus”, nu tu dus, nu tu clima, apă curentă bizara, toaleta era de tip turcesc, o gaura in podea, unde se scurgeau toate, doar Shiva știe, 40 de grade afara. Întors cu bine si de acolo.
A treia, tipul rebel…am întâlnit-o anul trecut, când le-am făcut o vizită in tară. Renunțase la scrima, avea părul mov, o colecție interesantă de cercei in urechi si negocia cu părinții eventualele tatuaje si dorința ei de a schimba liceul, ca la Waldorf sunt numai mironosițe. 🤣
Si știu că la un moment dat soția a întrebat-o pe fericita mămica, când a doua avea vreo 16 ani si scăpase cu viată dintr-un accident la ski:
“Carmen, totuși, cum mai reziști?”
“Dana draga, tot ce pot sa fac e sa ma rog…”
Mă simt mai bine că la alții e mai rău 🤣🤣🤣
E urât din partea mea? 🫣
Nu, dar bagă două, trei Pater Noster pentru siguranță…insistă mai ales la partea cu “si ne iartă noua păcatele noastre” 😂
Habar nu ai câte cruci cu limba-n gură îmi fac de când avem pe inventar copchilul ăsta! 🤣
Imediat trec la aprins lumânări și bătut mătănii.
Ca Nemo de mai sus îți scriu și eu de “încurajare”. Pe la 21 de anișori fiind cu bursă Erasmus, m-am plimbat prin Europa prin diverse zone dubioase, uneori și singură, noaptea. Poveste scurtă din Oslo. Ajung cu trenul de după amiază pe la ora 22. Ca să ajung la hostel aveam 2 variante: tramvai sau metrou. Am ales metroul. Prima decizie proastă. Am coborât și am luat-o spre dreapta (în stânga stăteau niște indivizi dubioși). A doua decizie proastă. M-am plimbat aiurea printr-un cartier adiacent (nu aveam smartphone cu google maps pe vremea aia)-a treia decizie proastă. M-am întâlnit cu un alt individ dubios care mă întreba unde merg, că vine cu mine. Am reușit să scap de el zicându-i că mă așteaptă boifrendu la hostel.
Într-un final am avut și o idee bună: să ies la drumul principal și să merg de-a lungul liniei de tramvai. Toate bune și frumoase până îl văd de la distanță pe mister dubios de mai devreme, așa că țuști în tufe 🙃 am ajuns pe la 2 dimineața la hostel. Era pe un deal vis-a-vis de stația de tramvai. Ei, am supraviețuit. Ai mei nici până în ziua de azi nu cunosc toate aventurile 🙂
😂😂😂
Mda, acu că zici, am și eu un portofoliu de dude din astea 🤭