Ei, dragii babei, dacă tot am revenit p-aici, zic să ne apucăm de treabă cu un subiect foarte serios și care mă macină de ceva vreme.
Poate, cu ajutorul minților voastre luminate, mă lămuresc și eu cu privire la chestiunea în cauză.
Author: Iulia
Iulia
Aoleeeeeeeeeu!
Maicăăă, ce praf s-a pus pe aici!
Pfiu, pfiu, piei, drăcie! Ia uiteee, au apărut și păianjeni pe la colțuri!
Ia stai că acuș înșfac io cârpa, aspiratorul și mopul, dau și cu oleacă de Raid pe la colțuri și scoatem la lumină garsoniera asta părăsită.
Obiecte aleatorii sau misterul lui „Cum a ajuns asta aici?”
Azi dimineață, foindu-mă eu de colo-colo prin casă, încercând să mai pun chestii la loc, să mai organizez una-alta după ce am scăpat de copil și bărbat, am ajuns și prin bucătărie și m-a bușit oleacă râsul.
Nu, nu pentru că bucătăria mea ar fi deosebit de amuzantă sau pentru că-mi zice frigiderul bancuri. Deși zic cinstit, aș aprecia așa ceva, să mă vadă frigiderul că-s ciufută într-o dimineață și să-mi zică 2-3 bancuri, să mă râd.
Dar divaghez. Motivul care m-a amuzat a fost un șurub. Dap, fix un șurub.
Niște ciudați
Știu că am lipsit iar de aici zilele astea. Vă promit că nu a fost pentru că-s o putoare (ceea ce sunt, în mod normal, nu însă și de data asta) sau pentru că îmi place să trag chiulul.
Din păcate, au fost niște săptămâni grele pentru noi și probabil mai urmează încă o perioadă. Poate nu la fel de dificilă (sperăm, cel puțin), dar oricum, nici ușoară nu va fi. Dar o să fim bine, musai.
Nesimțirea e boală grea
Știu că probabil n-are nimeni chef de cârcoteală și chestii nașpa acu, când lumea încă se recuperează după #celecuvenite ale sărbătorilor. Dar trebuie să mă ventilez oleacă, pentru că altfel e posibil să-mi bubuie vena aia groasă.
Marea Curățenie
Așadar, dragi tovarăși și pretini, am zis să mă apuc și io de Curățenia de Paști. Am zis să încep cu covoarele, să le scot din casă și să-l pun pe alde Fritz să bată la ele ca la fasole. Mda. Numai că mi-am dat seama că avem două probleme: prima – n-avem bătător de covoare. A doua – n-avem covoare.
Adică avem. Unul. Supranumit și unicul. În cameră la copil. Are un metru 20 pe un metru 20. E d-ăla cu străduțe, un pic mai gros decât un fular și îl scutur bine bine în fiecare săptămână, când dau cu aspiratorul la el în cameră.
Deci bătutul covoarelor a cam picat.
Dialoguri cotidiene 3 & 4
Urc într-o zi copilul în mașină în scopul de a-l preda la bunici pentru ziua respectivă.
Pe drum, la vreun kilometru, așa, de casă, undeva pe dreapta, au apărut niște terenuri de vânzare. Evident, semnalizate cu un panou corespunzător.
– Mamiiii, ce scrie pe afișul ăla?
– Scrie că aici sunt terenuri de vânzare.
Cum stați cu catrafusele?
Probabil mulți dintre voi, la fel ca mine, faceți parte din generația cu părinți care au funcționat (și mulți încă funcționează) pe principiul „lasă, că nu știi când ne trebuie” sau „păi cum să arunc, e încă bun!” atunci când vine vorba despre lucruri. Și probabil că mulți dintre noi am și moștenit meteahna asta, la un nivel mai mult sau mai puțin conștient.
Eu mărturisesc sincer, mă lupt într-una cu instinctul de a nu arunca chestii. De la haine, la obiecte de bucătărie, accesorii, chestii de-ale câinilor sau copilului. Deși de multe ori realizez că obiectul respectiv e inutil, o voce din capul meu țipă ca disperata: Nuuuuuuuu! Că nu se știe când ți-o trebui!!!
Cu multă voință și mult exercițiu, reușesc de cele mai multe ori s-o potolesc pe nebună și să mai scap de catrafuse. Dar e un proces continuu, nesfârșit.
Blonda și streptococul
Miercuri am decis că nu mai merge, mă duc și eu la medic, că mai mult ca sigur am luat carcalacul de la fi-miu.
Acu, tre să înțelegeți că asta e o decizie pe care am luat-o în contextul în care eu sunt genul mai degrabă bărbat când vine vorba de mersul la medic. Adică funcționez de obicei pe principiul că dacă n-am murit până acu, o să supraviețuiesc și de data asta. Și dacă nu mă simt în pericol de sucombare iminentă, nu prea calc pe la oamenii în halate albe. Iar pastile tot așa, nu iau decât dacă simt că altfel amenință să-mi bată coliva-n chept. Deci vă dați seama că-mi era destul de rău dacă am decis de bună voie să mă duc să mă caut.
Meniul săptămânii 10 – 17.04.2023
Știu că am lipsit mult de aici și că iar sunt în întârziere cu textul ăsta, dar streptococul cu care m-a fericit domnul copil m-a scos destul de tare din circuit zilele astea. Antibioticul pare însă să își facă efectul, așa că sper să pot reveni la un ritm cât de cât normal zilele astea.
Așadar, deși cu întârziere, iată meniul planificat pentru săptămâna asta. Dacă ați apucat deja să vă faceți planuri, poate găsiți vreo idee pentru săptămânile următoare. Dacă nu, poate vă inspiră ceva de pe aici.
Sunt (aproximativ) vie & o scurtă recenzie
Salutare tuturor! Știu că am lipsit cam mult de pe aici, dar vă promit că nu am tras chiulul nejustificat.
Iar după ce veți citi scurta recenzie pe care am să o las mai jos, veți înțelege mai bine despre ce e vorba.
Relația ca hobby
Ne-am uitat zilele trecute la un show de stand-up al lui Sorin Pârcălab, cred că chiar la Brașov, dacă nu mă înșel. Show-ul e ăsta, dacă aveți chef să vă uitați. Dacă vă știți mai sensibili la menționarea de organe și alte tipuri de limbaj licențios, nu vă uitați, că le folosește destul de mult.
Mă rog, nu despre show-ul în sine era vorba, ci despre ceva ce a zis tipul la un moment dat. Respectiv (citez cu oarecare aproximație): Nu vă luați niciodată un partener care nu are un hobby. Pentru că dacă faceți asta, voi o să deveniți hobby-ul partenerului!
Știați că…
… oricât de mult ai încerca, nu poți îndoi o bucată de hârtie de mai mult de șapte ori?
Dacă nu mă credeți, puteți liniștiți să încercați.
Dialoguri cotidiene #2
După amiaza, undeva în jur de ora 15.
– Maaaaaamiiiiiiiiiiii!
– Mmmm?
Meniul săptămânii 27.03 – 02.04.2023
Știu că sunt restantă cu textul ăsta, eu am înțeles ceva greșit, din „se schimbă ora” eu am priceput „se schimbă ziua” 🙄
Prin urmare, mă scuzați, s-a greșit și acum se încearcă remedierea erorii.
Cum e cu egalitatea între femei și bărbați – dreptul la replică
Doamnelor și domnilor, în această dimineață în tumultuosul online românesc a fost lansată o provocare. Iar cel care a lansat-o a fost nimeni altul decât prietenul nostru Vasilescu.
Astfel, domnia sa a purces la a întocmi o listă cu lucruri care ar putea stabili cu adevărat și pentru totdeauna egalitatea între femei și bărbați pe planetă.
Și dacă tot avem parte de opinia dânsului, iaca, mi-am stricat planurile pentru textul de astăzi și nu m-am putut abține să nu notez și eu aici câteva gânduri. Că nu de alta, dar ce s-ar face internetul fără părerile mele?
Misterioase-s căile focului
Fiți atenți aici, că am să vă povestesc una paranormală azi. Și mai are legătură și cu focul, deci e clar, ceva-ceva se întâmplă.
Nu m-aș mira dacă în câteva zile încep să mișc mobila prin casă cu puterea minții sau să citesc gânduri ori să fac previziuni mai ceva ca Mafalda.
Ori o avea legătură cu sinele și eul meu, ori s-o fi mutat Mercur din retrograd, ori că mi s-or mai fi desfundat ciacrele, nu știu.
Ce e cert e că de acu încolo mă aștept în orice moment să mă pocnească brusc v-o superputere, ceva. Să mi se deschidă al treilea ochi, să încep să vorbesc sanscrită peste noapte, naiba mai știe.
Dar să luăm lucrurile pe rând. Totul a început săptămâna trecută, cam pe marți, așa. Ba nu, nu era marți, era miercuri.
Între dragoste și ură
Trebuie să vă fac o mărturisire. În ultima vreme mă aflu prinsă într-o relație destul de tumultuoasă. Fix așa cum zice și titlul – între dragoste și ură.
E genul ăla de relație ca un accident – nu vrei să te uiți, dar nici nu te poți abține să n-o faci.
Și de fiecare dată când mă plâng și bombăn prin casă din cauza relației ăsteia, Fritz îmi zice să încetez naibii. Nu bombăneala, ci relația. Bine, și bombăneala, dacă e să fim cinstiți.
Iertăm și uităm
Cred că e clar că azi n-am o dispoziție prea veselă sau optimistă. Aia e, n-au cum să fie toate zilele numai norișori pufoși și pârțuri de unicorni. Așadar, nu vă așteptați să vă aducă nici textul ăsta prea multe zâmbete pe buze, că nu e cazul.
Evenimente recente mi-au readus în atenția neuronilor și sinapselor o poveste pe care, în mintea mea, o încheiasem acum mulți ani de zile. Dar uneori se întâmplă viața și poveștile din trecut se întorc, vrem, nu vrem.
E inutil să încerci să educi oamenii?
Intenționasem să scriu cu totul altceva astăzi, mai ales că e luni și mă gândeam să nu începem săptămâna așa, cu d-astea grele…
Dar am citit în dimineața asta două chestii care m-au pus pe gânduri. Și nu neapărat niște gânduri prea vesele.
