Mă ard degetele să scriu postarea asta de ceva vreme, dar până acum nu am avut niciodată puterea să o fac, pentru că știu că o să mă umplu de nervi cu gândul la toate anunțurile de „donez cățel adorabil, nu îl mai pot ține pentru că… [insert aici orice motiv X]”.
Însă în seara asta m-am înfuriat oricum, așa că am decis să scriu. ATENȚIE, urmează un articol lung sau foarte lung.
Dar o să vă spun mai întai ce m-a declanșat: o prietenă a dat share într-o seară unui anunț prin care cineva dorea să „ofere spre adopție” un cățel în vârstă de doi ani, pe nume Otto. Adică, pe românește, voia să scape de el, că nu se prea potrivea cu tabloul idilic din filmele americane, în care câinele și copilul familiei se iubesc și se adoră, vorba aia, ca-n filme…
Văd zilnic probabil câteva zeci de anunțuri din astea, dar ăsta cred că mi-a atras atenția din cauza numelui cățelului – același cu numele unuia dintre ai noștri. Și pentru o clipă m-am întrebat ce m-ar putea poseda să vreau să scap de el. Și răspunsul mi-a venit instat: NIMIC. Nimic pe lumea asta nu m-ar putea determina să elimin din familie vreunul din câinii noștri. Și dacă mâine am ajunge să stăm cu toții într-o garsonieră confort 3, am sta împreună cu ei.
Dar să revin la povestea de mai sus. Femeia voia deci să ofere cățelul spre adopție pentru că îl luase atunci când aflase că e însărcinată și și-a imaginat un scenariu idilic, în care cățelul și copilul vor crește împreună și va fi totul plin de norișori roz și curcubee.
Numai că, ce să vezi, după ce a apărut copilul, câinele a cam dispărut de pe lista de priorități. Și a rămas doar o vietate într-o curte. Unde, evident, a început să roadă diverse și să facă diverse nefăcute. Pentru că da, asta face un câine când e plictisit și ignorat. Nu, nu o face pentru că e tâmpit. Nici rău. Nici nebun. E plictisit și lipsit de afecțiune.
Așa că i s-a mai restrâns puțin raza de acțiune. Și încă puțin. Și încă puțin… Până a ajuns să stea într-un țarc, într-un colț de curte. De unde latră ca bezmeticul, în încercarea de a obține un strop de atenție. Iar când e băgat în seamă, sare ca o capră pe orice ființă bipedă, cu disperarea animalului care are de oferit dragoste pe care nimeni nu o vrea. Iar astfel de comportamente, evident, nu sunt pe placul familiei…
O să vă spun la sfârșitul articolului care e finalul poveștii lui Otto, labradorul. Dar până atunci, am să revin la ideea mea inițială: de ce să NU îți iei câine.
Iar ca lucrurile să fie cât mai logice și simple, am să încerc fac aici o listă a aspectelor pe care trebuie să le iei în considerare după ce ai luat decizia de a avea un câine, dar înainte de a-l aduce în casă. Ok, ai luat această decizie. Tu cu tine, tu cu partenerul de viață, tu cu mamița, mam-mare și tanti Mița, whatever. Cu toți membri familiei tale.
Înainte de a aduce însă patrupedul în casă, TREBUIE să fii conștient de următoarele:
- În primul rând și cel mai important dacă ai copii: nu iei câine pentru copii. Scoate-ți asta din cap. Dacă aduci un câine în familie, el va deveni un membru al acesteia. Cu bune și cu rele. Însă un copil mai mic de 10-12 nu este și nu poate fi responsabil pentru o altă ființă vie. Deci tot adulților le va reveni responsabilitatea.
- Vei aduce în casă un pui de câine (pornim de la premisa asta, deși multe dintre aspecte se pot aplica și unui câine adult, dacă nu a avut parte de educație). Știi că există probabilitate de 100% să facă pipi și caca în casă? De mai multe ori pe zi și pe noapte? Și că cineva va trebui să curețe? Ești dispus să faci asta?
- Știi că e posibil ca pipi sau caca ăla să ajungă chiar la tine în pat, ori pe covorul de la bunica, ori pe canapea, ori pe covorașul de joacă al copilului? Și nu, datul de na-na la poponeț cu ziarul nu va rezolva problema. Nici băgatul cu nasul în balte de pipi, nici alte metode din astea medievale.
- Știi că, dacă iei un pui de aproximativ 8-9 săptămâni (cam asta e vârsta la care sunt pregătiți să plece de lângă mamă), nu vei putea să îl scoți afară până la terminarea schemei de vaccinare? Adică probabil încă cel puțin 2-3-4 săptămâni, în funcție de cum a fost efectuată schema de vaccinare până atunci? Deci nu, nu vei putea prezenta noul membru al familiei tuturor vecinilor și rudelor imediat ce l-ai adus acasă și nici nu-l vei putea plimba imediat cu zgărduța aia faină, cu imprimeu cu oase, pe care i-ai cumpărat-o deja dinainte să îl ai. Va trebui să mai aștepți, dacă nu vrei să îl omori cu vreo parvoviroză sau alt crocobaur la care sunt expuși puii de câine.
- Știi că până să îl poți scoate la plimbare, va trebui să îl înveți să accepte zgarda și lesa? Pentru că, în mod surprinzător, câinii nu știu de la natură ce-s obiectele alea și de ce le atașezi de el. Ce știu ei de la natură e să roadă. Mai ales dacă sunt pui. Așa că e posibil să vrea să facă ferfeniță zgarda aia faină și lesa aia fancy pe care le-ai ales pentru el.
- Mai știi că, tot înainte de a-l scoate prima dată la plimbare, ar trebui să îl înveți comanda „lasă”, pe care să o exersezi cu diverse chestii (mâncare, jucării, papuci…), pentru a evita situația în care ieși cu el pe ușă și aspiră prima bucată de covrig pe care o găsește pe trotuar?
- Dacă ajungi, într-un final, să ieși cu el la plimbare, va trebui să exersezi cu el mersul în lesă. Că nici asta nu știe jivina să facă. Și, chiar dacă ai exersat „lasă”, tot va trebui să fii cu ochii cu el ca pe butelie, să nu aspire cine știe ce mizerie de pe jos. Că de încercat va încerca. Și, dacă ai ghinion, n-o să fie numai o bucată de covrig, ci vreo bucată de os care să-i rămână înfiptă în esofag. Ești pregătit pentru asta?
- Bun, ai ajuns să ieși cu el la plimbare. Minunat. Ești conștient că va trebui să faci treaba asta cu plimbarea pentru următorii 10-15 ani? Cel puțin dimineața și seara. Indiferent dacă afară sunt 20 de grade sau -15. Indiferent dacă plouă, e ceață, viscol sau furtună. Chiar dacă tu ai venit la 4 dimineața de la o chermeză și tot ce îți dorești e să dormi până la 12. Chiar dacă e 10 seara și în casă e cald și bine, iar afară bate crivățul de, vorba aia, nici un câine nu-ți vine să dai afară. Ei bine, nu, va trebui să ieși cu el. Ești dispus să faci asta?
- Iar toate cele de mai sus se aplică unui câine adult. Cu un pui va trebui să faci chestia asta de 7-8-10-12 ori pe zi. Evident, asta dacă vrei să îl înveți să nu mai considere casa toaleta lui personală. Deci o dată la 2-3 ore, va trebui să te ambalezi și să scoți cățelul afară la cacapipi. Și să stai cu el până face, după care să îl duci în casă, după care să o iei de la capăt. Luni de zile. Pentru că îi va lua câteva luni, nu neapărat să învețe să facă afară, asta învață ei destul de repede. Ci pentru că, la fel ca un copil mic, cât e pui nu are capacitatea de a ține cacapipi. Așa că trebuie să fii cu ochii pe el și să nu te bazezi pe faptul că l-ai scos acum jumătate de oră și gata, 2 ore de acum încolo nu mai face nimic. Pentru că s-ar putea să te surprindă. Și nu plăcut. Ești dispus să faci asta? Chiar și după o zi întreagă de muncă și casă și cumpărături și copii și…?
- Știi că, în primele luni, va trebui să exersezi mult cu el lăsatul singur? Asta, evident, dacă nu vrei să urle ore în șir sau să roadă sau să sape sau să distrugă sau să facă alte nefăcute când e lăsat singur. Ceea ce înseamnă că nu, nu poți să iei azi puiul de câine și mâine să pleci la serviciu și să-l lași singur 8 ore. Nu poți face asta nici cu un câine adult, dacă l-ai salvat de pe undeva și nu știi cum se comportă și cât de urât face dacă e lăsat singur.
- Știi cam cât timp trebuie să aloci zilnic educației lui aproximativ în primii 2 ani de viață? Nu vorbesc aici de plimbări și jucat cu el, ci strict despre educație și dresaj de bază? Ai noțiuni minime de ce înseamnă acest dresaj de bază sau un dresor la care să apelezi? Ești dispus să investești din timpul tău liber, și așa destul de puțin, ca să te documentezi despre chestiile astea sau să mergi cu câinele la dresaj? Pentru că un câine nu știe nimic. Așa cum un copil nu știe de la bun început să meargă, să vorbească, să folosească tacâmurile sau toaleta, un câine nu știe nici că papucii tăi nu-s jucărie de ros, nici că holul nu e toaleta lui, nici că nu are voie să te muște de mâini sau să-și înfigă dinții în pantalonii tăi cei noi, nici că nu trebuie să latre la muște sau dușmani invizibili, nici… nici… nici. E treaba ta să îl înveți toate astea.
- Tot la capitolul câini și copii: știi cum să limitezi interacțiunea dintre copil și câine și să recunoști semnele câinelui, atunci când acesta are nevoie de pauză, când nu are chef de joacă, când este stresat, obosit etc.? Știi că nu, câinele nu e o jucărie vie și nu e ok să îl lași pe cel mic să îl tragă de urechi, de mustăți sau de coadă, ori să îl încalece? Nici chiar dacă e cel mai bun și mai blând câine din lume. Pentru că, în ciuda opiniei populare, nu toți câinii iubesc implicit și necondiționat copiii. Pentru câine, copilul, în special copilul mic, e o chestie bizară, care se mișcă haotic și face multe zgomote ciudate – strigă, trântește jucării, sare… Iar toate astea pot fi stresante pentru câine. Pentru că lumea e populată cu predilecție cu bipezi adulți, care nu fac toate chestiile astea ciudate…
- Știi că un pui de câine schimbă dinții? Și că, în perioada aia tinde să muște orice prinde? Da, chiar și mânuțe dolofane de copilaș. Iar dinții ăia mici sunt ascuțiți ca niște ace. Și nu, cățelul nu o face pentru că e rău, așa cum nici un bebe căruia îi ies dinții nu bagă în gură orice obiect care îi iese în cale pentru că e un bebe rău.
- Apoi va veni perioada de concediu. Ai ce face cu cățelul? Ești dispus să îl iei cu tine peste tot, inclusiv în vacanță? Știi câte bătăi de cap implică găsirea unei cazări care să te accepte cu tot cu el, mai ales la noi în țară? Dacă nu vrei să îl iei cu tine, ai cu cine să îl lași, care să îi respecte programul de masă, ieșit afară, joacă și afecțiune pe care i-l oferi tu? Dacă nu, ești pregătit să acoperi costurile pe care le implică lăsatul la o pensiune de căței? Ai o soluție pentru cazurile de urgență, în care trebuie să pleci brusc de acasă, nu ai cum să-l iei cu tine și nici nu găsești loc din scurt la vreo pensiune?
- Și dacă tot vorbim de costuri – ai idee ce costuri implică, de fapt, un câine? Știi cam cât costă vaccinurile, deparazitările, poate tunsul, dacă e genul care necesită așa ceva? Ai idee cât costă o vizită la veterinar, pentru un control de rutină? Dar pentru o urgență? Știi cam cât vei da pe mâncare? Lese, zgărzi, perii, boluri pentru mâncare, pătuțuri, jucării, șampoane? Îți permiți toate astea fără să îți vinzi un rinichi?
- Știi că, și dacă locuiești la curte, tot este nevoie să scoți câinele la plimbare? Pentru că nu, faptul că „are curte unde să alerge” nu este suficient. Câinii au nevoie de exercițiu fizic, pe care da, li-l poți oferi și prin joacă în curte. Dar au nevoie și de exercițiu mental. Iar pentru ei asta înseamnă să întâlnească diverși stimuli – mirosuri, zgomote, oameni, locuri noi. Dacă îl ții numai și numai în curte și de la un moment dat începe să sape de zici că vrea să caute tunelele dacice sau începe să își facă salată din florile tale ori începe să sculpteze thuja ori gardul cu dinții, să știi că o face pentru că e plictisit și/sau pentru că are nevoie de atenție.
- Știi că, cu mici excepții (și nici alea nu-s excepții 100%), vei trăi pentru următorii 10-15 ani cu păr de câine în casă? Pe jos, pe mobilă, pe haine? Cât de mult păr depinde și de câine, dar și de numărul de aspirări și curățenii pe care ești dispus să le prestezi. Și de cât de des ești dispus să îl perii. De asemenea, știi că va aduce pe lăbuțe noroi, nisip, apă sau zăpadă de afară? Ești dispus să cureți după el zi de zi de zi de zi? Ani de zile?
- Ești conștient că dacă ai un copil, el va crește și va începe de la un moment dat să spună ce vrea, ce îl doare, ce îi place și ce nu? Dar că un câine, oricât crește, nu va putea face asta niciodată? Ci va depinde 100% de tine, pentru tot restul vieții lui?
- Știi că viața unui câine e muuuuuult mai scurtă decât a ta, da? Ești conștient că la bătrânețe s-ar putea să orbească, să surzească, să sufere de incontinență, dureri de articulații și câte și mai câte? Și știi că va trebui să fii acolo pentru el și atunci? Oricât de tare ar durea? Și doare, crede-mă. Doare al naibii.
Răspunde cu sinceritate la toate cele de mai sus. Pune-le pe o foaie de hârtie și numără plusurile și minusurile. Dacă ești de părere că plusurile depășesc minusurile și că ești dispus să îți asumi toate minusurile, felicitări, ești pregătit să ai un câine. De fapt, nu, pregătit nu ești niciodată, pentru că, pe lângă ce am scris eu mai sus, mai sunt încă 10.658.145 de chestii care pot apărea, la care nici cu gândul nu gândești.
Iar la final (dacă ai ajuns până aici, felicitări, ești foarte perseverent), așa cum am promis, sfârșitul poveștii lui Otto: Inițial, când am aflat despre situație, am aflat și că Otto și familia lui locuiesc în același cartier cu prietena noastră care dăduse share anunțului de adopție. Așa că Fritz s-a oferit să stea de vorbă cu oamenii lui Otto și să încerce să îi ajute să corecteze comportamentele nedorite ale câinelui, astfel încât să poată rămâne la ei, fără ca asta să reprezinte un stres nici pentru oameni, nici pentru câine.
Lucrurile păreau promițătoare, în sensul în care stăpâna lui a început să asculte sfaturile primite și să lucreze cu cățelul, iar rezultatele au apărut destul de rapid (în sensul îmbunătățirii comportamentului câinelui). Din păcate însă – sau poate totuși din fericire, nu știu vom vedea – entuziasmul și disponibilitatea au fost de scurtă durată, pentru că stăpâna a decis că nu poate aloca mai mult de 20-30 de minute pe zi cățelului. Ceea ce este atât de insuficient încât nici nu poate fi exprimat în cuvinte. Așa că a ales totuși să îl lase să plece la cineva care ar putea să îi ofere casa, timpul, atenția și afecțiunea de care are nevoie.
Cel mai probabil, Otto va ajunge săptămâna asta în noua lui casă, care, sperăm, de data asta, va fi casa lui pentru totdeauna. Fritz va fi acolo să se asigure că tot procesul va merge cât mai lin posibil, atât pentru cățel, cât și pentru noul stăpân.
Doamna din poveste a luat, până la urmă, cea mai bună decizie. Deși da, poate părea crud să îndepărtezi un câine din familia în care a crescut, sunt cazuri în care asta e cea mai bună alegere pentru câine. Pentru că e și el un suflet, nu o jucărie de pluș pe care o poți uita într-un colț și de care să îți aduci aminte când ai chef. E un suflet și are dreptul să fie un membru într-o familie, nu un obiect decorativ.
Nu am pretenția că sunt vreun specialist, sunt doar un om care a avut câini în ultimii 15 ani și care, în anii ăștia, a învățat foarte multe lucruri. Unele pe chiar spinarea și sănătatea câinilor din dotare. Cu mintea de acum, sunt multe lucruri pe care le-aș schimba sau le-aș face altfel. Dar nu am cum. Tot ce pot să fac este să învăț din greșeli și poate să îi ajut pe alții să nu facă ce am făcut noi greșit. Dacă un singur cățel nu va fi adoptat, pentru că omul care și-l dorea s-a răzgândit datorită articolului ăstuia, pentru că a realizat că nu poate face toate cele de mai sus, consider că am făcut treabă bună.
Am încercat să acopăr aici cam toate chestiile pe care eu le consider esențiale și pe care trebuie să fii dispus să ți le asumi dacă vrei un câine. Dacă am uitat ceva sau dacă aveți întrebări sau completări, aici sunt 🙂
Zici ca am scris eu. Toata lista de mai sus a fost bifata inainte sa ne primim copilasul, daa, suntem nebuni, catelul e copilul nostru. E al naibii de greu si de costisitor uneori, dar nici pt o fractiune de secunda nu am regretat si nu ne-am intrebat daca am luat decizia buna. Este parte din familia noastra, a fost scris in stele sa ajunga la noi. El ne da cea mai pura iubire, iar asta face sa paleasca orice. Sotul meu nu a vrut caine in casa, nu stia cum e, dupa o saptamana si-ar fi taiat o mana numai sa fie puiutul bine. Au bonding time cand ii face baie😂
Nu, nu sunteți nebuni, sunteți pur și simplu oameni responsabili. Adică specie destul de rară, din păcate… Bravo! 🙂
Formidabil! Asta este cea mai completa si perfecta pledoarie pentru patrupedul nostru canin! Pentru ca ea porneste cu toate indatoririle si obligatiile pe care le avem fata de el. O singura remarca, n-as sfatui pe nimeni sa adopte un catel peste trei luni. primul stapin nu-l va uita intreaga viata. Restul…. trec si vin.
@Pastiladecianura, nu este chiar așa. Legătura câine – stăpân se formeaza mult mai târziu de 3 luni și sunt mulți câini cărora le este mai bine și sunt mai fericiți în a doua sau în a treia familie tocmai pentru că primul stăpân nu le-a oferit ceea ce au nevoie: dragoste, educație, stimulare fizică și mentală etc.
Pe unul din câinii mei l-am adoptat la 3 ani, este de 2 ani la noi, nici măcar nu se duce la fostul stăpân și nici nu ia mâncare de la el atubci cand ne vedem.
Deci nu este o regulă generală iar multor câini le este mai bine într-o familie responsabilă și care le oferă ce le trebuie decât cu primul stăpân, dacă acesta nu se ocupă de ei cum trebuie.
Bună…n am fost pe fază ca ți ai făcut blog( desi il citesc pe Mihai zilnic…automat si pe tine si mi place mult) și acum încep sa citesc din urmă.Acesta e primul articol care mi a sărit în ochi după titlu.
Mereu mi am dorit cățel dar niciodată, n am mers cu dorința mai departe din cauza logisticii( ba mama n a vrut, ba când eram la casa mea,singura, lucram mult, ba căsătorită fiind, sotul plecat cu munca în străinătate și eu acasă, dar iar lucram mult etc).
M am mutat și eu în străinătate după sot și desi spațiul nu e mare( dar pt.King cautam acerb o locuinta mai mare, intr o zona cu multa verdeata, parcuri etc), am luat în considerare sa avem un cățel iar soțul( ca el a “decis” când,fiind surpriza/cadou de Craciun) a cumpărat un pui de Akita American.
Încă nu e cu noi pt.ca trebuie sa facă cele 3 luni și 3 săptămâni sa aibă schema completa pt. a iesi din tara dar noi( eu imi fac cele mai multe teme) de 6 săptămâni studiem despre rasă, mergem în magazine de profil sa vedem diverse lucruri, i am găsit veterinar și am și sunat( sa fiu sigura din timp ca avem loc la acel dr), ma gândesc la logistica de scoatere afara( avem noroc-ca de asta am și zis da-, ca lucram pe programe diferite și e cineva mai mereu acasă), m am inscris pe grupuri, mi am anuntat prietena cu copil mic ca ma ” voi folosi” de copil sa socializeze si cu tlodderii…si alte lucruri am început sa fac.
La tot ce ai scris achiesez și eu…in dec o ” luam razna” când tot vedeam anunțuri cu cățeluși, pt copii de Crăciun…am și eu cunostiinta, ce a luat cățel pt fete și după câteva luni l a dat,ca drele nu se ocupau de el.
Ca și pentru copii și pt.catei( animale) trebuie multa iubire dar și multa responsabilitate.
Multa sănătate cățeilor voștri și felicitări pentru decizia de a ți face blog!
Bine ai venit pe aici și felicitări pentru o decizie luată informat și cu asumarea completă a responsabilității.
O să vă aducă multe bucurii, dar și multe bătăi de cap. Însă una peste alta, plusurile sunt mai multe decât minusurile (că altfel noi n-am avea 3 😁).
Și un singur sfat nesolicitat: răbdare și perseverență multă. Sunt câini căpoși și trebuie să vă gândiți bine de tot ce NU vreți să facă niciodată, iar acele lucruri nu trebuie acceptate din prima clipă când sosește la voi în casă.
E esențial lucrul ăsta, pentru că altfel va învăța să exploateze orice ocazie. Prevenția și perseverența sunt cuvinte cheie.
Nu vrei să cerșească/fure mâncare? Nu îi dai mâncare decât în anumite condiții și nu lași sub nici o formă nimic la îndebot.
De asemenea, de avut în vedere faptul că e un câine de talie mare, așa că, pe măsură ce crește, va începe să aibă acces în locuri în care nu are cât e pui. Nu vrei să pună botul pe blatul din bucătărie? Nu-l lași să sară cu lăbuțele pe mobila de bucătărie. Pentru că acum nu ajunge, dar peste 6 luni…
Ar mai fi multe de spus, dar mă lungesc prea mult…
Succes și să vă bucurați de el! ❤️
Mulțumesc ca ți ai făcut timp sa răspunzi.Da, se pare ca I o rasa un pic încăpățânata( cred ca s au ” atras” cei doi, pt ca și sotul e campion la încăpățânare).
Am emotii si un pic de stres și pt.cand e pui, dar și adult și noi,asa, ne am facut niște scenarii de dresaj/educație etc. …sper sa fim puternici și sa ne ținem de filmul din capul nostru, pt ca,chiar va trebuie multa atenție și perseverenta.
Iar sfaturi nesolicitate îmi poți da oricând, indiferent la ce articol voi comenta…mi se pare ca ești mișto( si noi suntem din Bv) si nu m as supara vreodată.
Întotdeauna când îți iei un câine de rasă, e bine să te documentezi un pic cu privire la caracteristicile și particularitățile rasei respective. Pentru ce a fost creată? Dacă a fost creată pentru pază, va avea în instinct paza, dacă a fost creată pentru vânătoare, va avea nevoie de mișcare multă și va fi un câine predispus să “vâneze” orice mișcă – pisici, arici, iepuri, alți căței…
Deci, primul pas, documentare despre rasă.
Al doilea, cu riscul de a suna ca o placă stricată: gândiți-vă la TOT ce nu vreți să facă și nu permiteți lucrurile alea. E greu, mai ales când sunt pui, că au mutrele alea adorabile și te gândești, “ei, hai, o dată e ok…” și peste 3 sau 6 luni te trezești că ți se urcă în cap. Uneori, la propriu. Ceea ce, la un 40 de kile de câine, e orice, numai nostim nu…
Oricum, nu sunt vreun specialist, doar un om cu câini care a făcut ceva experimente pe fundul lor până să își dea seama cam ce și cum trebuie făcut, așa că ia tot ce spun cu un praf de sare și dacă ai întrebări pe viitor, sunt aici, în măsura în care care știu și pot să ajut 😊
🤗