…v-aș amaneta pe toți și nu m-ați prinde, cum ziceau niște clasici în viață cândva 😁
Nu mă întrebați de unde mi-a răsărit în tărtăcuță prostia asta de melodie zilele trecute, dar cert e că mi-a răsărit și, pornind de la ea, mi-a venit o idee.
idei și păreri în limita stocului disponibil
…v-aș amaneta pe toți și nu m-ați prinde, cum ziceau niște clasici în viață cândva 😁
Nu mă întrebați de unde mi-a răsărit în tărtăcuță prostia asta de melodie zilele trecute, dar cert e că mi-a răsărit și, pornind de la ea, mi-a venit o idee.
Întrebarea din titlu provine dintr-un comentariu al colegului Nemo – mai exact ăsta – îl pun mai jos cu copy/paste pentru cazul în care vă e lene să dați clic:
„[…] ce vreau eu să întreb sună cam așa: din toata treaba de mai sus rezultă că învățământul în țară e un dezastru și învățători, profesori care se dedică meseriei sunt rara avis. OK, concluzia logică e ca toți cei care aveți copii sunteți conștienți că pe măsura ce avansează în acest sistem, probabilitatea să fie “educați” de idioți nu că e mult mai mare, ci statistic vorbind devine un lucru sigur.
Ce faceți în cazul ăsta?
Nu judec, nu acuz, am trecut prin același sistem, sunt doar curios.”
Dragi tovarăși și pretini, am fost anunțată de bunii oameni care fac posibilă ținerea online a acestei garsoniere virtuale cum că, începând cu luna februarie a anului în care ne aflăm, cetățenii de la Yahoo și Gmail au crescut strictețea filtrelor antispam.
Ce înseamnă asta concret pentru voi și pentru mine? Înseamnă că dacă faceți parte dintre cei care s-au abonat pentru a primi notificare prin mail când aberez eu pe aici, e posibil să nu mai primiți mail cu notificare, pentru că e posibil ca acest mail să ajungă direct în coșul de gunoi virtual. Adică în spam, pe românește 😂
De fiecare dată când cineva îndrăznește să exprime o opinie, hai să zicem, mai categorică pe un subiect – fie el efectul razelor de lună asupra galoșilor de gumă, fie comportamentul oamenilor prin aeroporturi ori discursul unei fete de liceu, invariabil trebuie să apară ăia care n-au nici un alt contraargument la opinia exprimată în afară de „Bueeeeei, nu e ok să generalizăm!!!”
Par egzamplu: vin eu și spun că razele de lună decolorează galoșii. Că eu am pățit-o, mi s-a stricat bunătate de pereche de galoși, așa că eu altă dată nu mai comit fatala eroare de a-mi lăsa galoșii în lumina lunii.
… sau mai degrabă, despre lipsa lui. Din partea mea.
Dar să vă explic ce tot dondăn eu aici. Acum niște săptămâni (mult prea multe, spre rușinea mea), am primit un mesaj privat pe feisbuc. Era de la Diana, cu care sunt prietenă pe minunata rețea, dar pe care n-o cunosc în persoană.
Nu știu cum să încep. Nu vreau să încep. Îmi vâjâie creierul și am sufletul țăndări. În ultimele 5 luni, 3 bucăți din sufletul meu s-au rupt și nimic nu le mai poate aduce înapoi.
Marți s-a dus și Leda. Leduka. Leduța. Fetița. Cățeluța. Suflețel. Pentru că asta a fost ea. Un suflețel cu blăniță, lăbuțe și cei mai frumoși ochișori din lume.
Ieri fiul nostru, copilul, și-a exprimat pofta de „o dulciurică”. Și pentru că nu cere decât destul de rar dulciuri, iar atunci când cere e extrem de rezonabil, am zis să-i fac rapid niște biscuiți.
Rețeta la care apelez de fiecare dată când vreau să fac ceva super simplu și rapid e fix cea pe care o să v-o scriu mai jos, că poate vi se face și vouă poftă de ceva de ronțăit într-o zi, iar asta e chiar practică.