IuliaÎntrebarea din titlu provine dintr-un comentariu al colegului Nemo – mai exact ăsta – îl pun mai jos cu copy/paste pentru cazul în care vă e lene să dați clic:
„[…] ce vreau eu să întreb sună cam așa: din toata treaba de mai sus rezultă că învățământul în țară e un dezastru și învățători, profesori care se dedică meseriei sunt rara avis. OK, concluzia logică e ca toți cei care aveți copii sunteți conștienți că pe măsura ce avansează în acest sistem, probabilitatea să fie “educați” de idioți nu că e mult mai mare, ci statistic vorbind devine un lucru sigur.
Ce faceți în cazul ăsta?
Nu judec, nu acuz, am trecut prin același sistem, sunt doar curios.”
Inițial scrisesem un răspuns destul de kilometric, pe care însă am reușit să îl pierd în neanturile interneților, din motive de mi-am băgat deștele aiurea prin taste și puf! dus a fost comentariul meu.
Așa că am zis să o iau de la capăt, dar să îl pun ca pe un text de sine stătător, nu că ar folosi cuiva la ceva, ci pur și simplu ca idee de cum îmi funcționează mie mintea și cum văd lucrurile la momentul ăsta.
Poate, peste ani, am să revin să văd ce am scris și vom vedea dacă și în ce fel mi s-au schimbat perspectivele.
Așadar: ce facem legat de dezastrul care este sistemul de educație în Românistan?
Eu una sunt perfect conștientă că sistemul ăsta este momentan un dezastru și probabil va mai fi încă multă vreme de acum încolo. Așadar, ce pot face eu pentru copilul meu?
În primul rând, încerc (și aici, deși vorbesc la persoana I singular, aș vrea să se înțeleagă că este vorba despre amândoi părinții copilului, suntem pe aceeași lungime de undă și împărtășim aceleași idei și opinii în privința asta, doar că mi-e mai simplu să mă exprim la persoana I singular) să îi ofer acum, cât este încă mic, bazele unei educații bune.
Încerc să îi ofer niște principii și niște reguli după care sper că se va ghida și pe viitor, încerc să îl fac să fie încă de pe acum un omuleț civilizat, empatic și respectuos.
Încerc să îi hrănesc și să îi încurajez curiozitatea și gândirea critică (atât cât poate exista ea la 5 ani și ceva, dar măcar bazele să fie puse) și să îi ofer fundația unui mod de gândire care îl va ajuta să își susțină toată viața punctele de vedere cu argumente, nu cu pumnul trântit în masă.
Încerc să îi impun limite sănătoase și să îl învăț să impună la rândul lui limite acolo unde e cazul, să îi ofer și bucurii, dar și refuzuri și frustrări, pentru că și astea fac parte din viață și nu va putea mereu să se dea cu fundul de pământ atunci când nu obține ce vrea sau când lucrurile nu merg așa cum vrea el.
Trăgând linie, încerc să fac tot ce ține de mine (respectiv de noi) ca atunci când va intra în „sistem” să aibă o bază solidă de cunoștințe, informații și repere care să îi permită să fie un copil echilibrat.
Odată ce va deveni parte din sistem, o să îl încurajez să învețe cât de bine va putea lucrurile care îi plac și spre care are aplecare și să le învețe pe restul suficient de bine încât să poată merge mai departe.
În același timp, sper să îi pot transmite suficient de bine faptul că pentru orice îți dorești în viață – fie ele lucruri materiale sau de altă natură – e nevoie de muncă. Așa că, să facă bine să pună osul la treabă și rezultatele – oricare ar fi cele pe care le dorește – nu vor întârzia să apară.
O să încerc să nu pun presiuni aiurea pe el și să știe că îl susținem și îi suntem alături oricare va fi drumul pe care va vrea să meargă.
Vrea să se lase de școală după liceu și să se facă mecanic auto? Perfect! Atâta timp cât va fi bun în ceea ce face, cât va munci și se va putea întreține din munca lui, noi îl susținem și îl sprijinim.
Vrea să facă 2 facultăți și 3 masterate? Foarte bine! Dacă are rezultatele academice care să îi permită lucrul ăsta, vom fi acolo, alături de el.
Oricât de tâmpiți vor fi cei de la catedră cu care se va intersecta, vom încerca să îl învățăm că sunt doar niște prezențe episodice în viața lui, că trebuie să le acorde respectul pe care îl acordă orice om civilizat unui alt om civilizat și că nu trebuie decât să-și facă treaba și să meargă mai departe.
Nu pot decât să sper că va avea parte și de oameni mișto – pentru că știu sigur că ei există – și că aceștia vor reprezenta o oarecare doză de echilibru în balanța dintre ăia nașpa și ăia faini.
Ce știu sigur e că de „educat” nu mi-l va „educa” nici un învățător sau profesor. Tot ce pot face oamenii ăștia este să îi ofere informații, într-un mod care poate fi mai bun sau mai rău, să îl învețe să gândească pentru sine sau, dimpotrivă, să îl facă să creadă și să nu cerceteze. Însă de educat îl educăm noi, acasă.
Și nu cred că un profesor, oricât de prost, incult, dictatorial sau idiot ar fi, va putea să strice ceva la copilul meu, dacă fundația pe care i-am oferit-o pentru a-și construi viitorul va fi una solidă și dacă îi vom putea oferi instrumentele necesare pentru a face distincția între bine și rău și a trece totul prin filtrul critic al propriei gândiri.
Dacă vom reuși să facem toate astea, habar nu am. Știu sigur că, vorba cuiva pe care nu mai știu pe unde am citit-o sau auzit-o: We will not fuck him up the way our parents fucked us up, but we will find whole new ways to fuck him up :)))
Tot ce pot să sper e să ne iasă măcar o parte din ce ne-am propus legat de el și apoi, om vedea.
@Nemo, sper că ți-am răspuns la întrebare și sunt chiar curioasă ce părere aveți și voi, restul, pe subiectul ăsta.
PS: ați fost la vot, da?
Sursa foto: https://www.youtube.com/watch?v=fvPpAPIIZyo
N-am fost la vot, că e departe. Că deh, așa am văzut noi rezolvarea la problema lui Nemo: am schimbat sistemul.
Cu fata ne-a ieșit, băiatul e tare încăpățânat.
Dar așa cum ai spus și tu, nu punem presiune pe ei. Vrea să fie gunoier? Să meargă la liceul de gunoieri.
Noi am oferit cadrul material, moral și emoțional.
Eu le tot repet: orice ai face în viață, e bine să faci cu plăcere și să încerci să fii printre cei mai buni. (urăsc clișeul cu”cea mai bună versiune a ta”) Și mai sunt informați ca la 18 ani merg la propriul loc de cazare și masă, că noi închidem “restaurantul”
Maria termina liceul și vrea să ia an sălbatic. Perfect, facă-se voia ta! Se duce la una din cele mai tari ferme de cai trăpași ca să îngrijească de ei și să călărească (e jocheu de trap licențiat). Ștefan mai are 4 ani, abia aștept să plece cu chirie, că numai figuri are în cap.
Cam așa.
Scuze pentru abordarea frontală, dar eu am trăit la internat de la 14 ani😁
An sabatic*
Fix așa! 👍👍👍
Mă cam speriasem la an sălbatic. Nu suna grozav pentru voi😂
Bună,
Clasa a VIII-a aici, copil unic , sperăm să ne iasă din prima 😁
De acord cu tine, baza este foarte importantă; cei șapte ani de acasă și următorii 12 până pleacă …în lume sunt șansele noastre de a “sădi ” în mintea lor comportamente sănătoase.
Școală acum nu e grozavă, dar nu ne permitem să facem mofturi, alternativa este să emigrăm și refuzăm categoric. Suplimentăm școala unde putem și cât putem, cel mai mult duc lipsa la activități sportive cu cheltuieli mici.
PS nu lipsim la niciun vot, cred că am rămas marcată de lipsa optiunilor pentru părinții mei în epoca de tristă amintire.
Uhuu, succes la liceu!
Așa cred și eu, dacă ce facem noi cu ei acasă e cât de cât bine, vor putea face față la orice le va arunca în față școala și viața.
Bună!
Am votat de dimineață.
Eu i-am crescut pe gemenii mei ca la armată. Se știe, am mai spus.
Importante sunt: echilibru personal, adaptarea și autonomia.
I-am învățat pe copiii mei să ia partea bună a lucrurilor, să analizeze situația și să se descurce singuri.
De ex. în această vară îi așteaptă un curs intensiv de gătit cu mine.
Curat în cameră și aranjat haine execută din a4-a.
Cel mai important mi se pare să găsească ceva ce le place.
La restul, să învețe de bază.
Unde a fost necesar am și plătit (de ex: un atelier de desen / meditații la engleză).
Dacă nu îți convine ceva la școală poți să faci un transfer.
Eu i-am transferat în a 5-a aproape de casă ( schimbare de domiciliu) și nu a fost bine.
Și în a 6-a, i-am dus din nou la vechea școală.
Cel mai important mi se pare să fii un părinte implicat.
Să mergi la ședințe, să semnalezi ce nu e in regulă, să ai o comunicare bună cu învățătoarea/ diriginta. Să participi la activitățile extrașcolare.
Să nu uităm ca și în societate e ca la școală. Cu colectiv, provocări și oameni pe care nu ii placi.
Există și consultații cu cadrele didactice pe care putini părinții le solicită.
Perfect de acord!
Ca bunic de băiețel de 4 ani nu pot decât să spun că admir felul în care fiica mea și ginerele îl educă deja.
Cam cum ai spus tu Iulia.
Am votat, e un drept la care nu vreau să renunț.
Bravo, atât pentru educația puștiului, cât și pentru vot! 👍
Pai cam asa incercam si noi cu juniorul sa il educam. Din fericire si coopereaza🙂. Deocamdata vrea sa se faca game designer. Mai are pana atunci, dar daca vrea noi il sustinem.
Acum cateva seri i-am zis ca e copilul meu preferat: Raspunsul? “No sh.t Sherlock! I’m your only child.” Sper sa poata sa isi dea cu parerea si cand o fi adult🤞.
😂😂😂 ce bună e asta cu Sherlock 😂
Aia zic, nu putem decât să ne facem treaba cum ne taie capul că e mai bine și dup-aia…om vedea 🤞
Cred că dacă am reuși toți să facem ce ai scris, am fi o țară mai ceva ca afară! Dar, vorba altcuiva, important e să încercăm. Ceva tot va ieși! ☺️
Dap, trebuie să încercăm musai. De ieșit, vedem ce-o ieși 🙃
Da, votat. Copil a8-a, emoții mari. Educație acasă cum zici tu, valori, înțelegere, răbdare. Eu zic că deocamdată am reușit, am o relație foarte bună și apropiata cu copil adolescent (fată). Dar tot îi e greu să treacă peste unele mizerii din sistem și peste unii profesori mizerabili. Și colegi cu care nu găsește nimic în comun. Sper să intre la ce liceu vrea ea și să dea reset, asta își dorește. Noi o vom susține orice ar vrea să facă, iar după liceu la fel, poate rămâne cu noi, poate pleca unde vrea ea. Sper să ne permitem să o susținem la o facultate afară, măcar la un master, asta își dorește. A trecut prin multe variabile de “ce vrei să fii când o să fii mare”, o susținem în tot ce are de gând să facă.
Asta mi se pare cel mai important, mai ales când ajung în punctul ăsta, în care nu rezonează cu profii, cu colectivul… Să aibă încredere în ei, să știe că pot să treacă peste, că e doar o etapă. Și să aibă încredere în noi, că suntem acolo pentru ei.
Mult succes să îi iasă tot ce și-a propus 🤗
Ai dreptate. Așa am procedat și eu cu cei trei copii ai mei. Am reușit să-i văd cu liceul terminat, admiși în facultăți unde s-a dat admitere, fără nici o oră de meditații. Din anul 2 s-au angajat part time, ceea ce le-a permis că la absolvire sa caute un loc de muncă pe placul lor fără a fi stresați de timp și de ideea că sunt prea mari sa fie întreținuți de părinți. Acum că m-am lăudat suficient, pun o întrebare. Ce facem cu copiii ai căror părinți nu pot, nu știu, nu se prind că infanții au nevoie de îndrumare și de un picuț de strunire? Îi lăsăm în voia sistemului de învățământ? Noi, ca societate. De aceea susțin că este periculos trendul de a spune, cum este trendul acum, educația o faci acasă, școală doar oferă instruire. Poate aici ar trebui intervenit, mai cu seamă la nivelul învățătorilor care pot vedea de ce este capabil un copil și ar trebui să vadă unde sunt probleme. Adică să fie umani. Protectia copilului in țara noastră este o gluma proastă. Nu sunt deșteapta care are soluții, constat . Și sper? Sper ..
Btw. Am fost la vot. Scuze că am scris prea mult.
Nu știu. Legat de întrebarea ta cu copiii ai căror părinți nu știu, nu pot, nu le pasă.
Nu știu. Realist vorbind, habar nu am care e soluția. Și asta e trist și periculos 😞
Am fost la vot, că de fiecare dată m-am dus, întru cinstirea înaintașelor noastre, care au luptat ca să obțină acest “drept de vot!”
Cunosc sistemul de învățământ din interior, fiind proaspăt ieșită din el și recunosc că se va “duce în cap” dacă nu se iau măsuri serioas cu el….
Problema e că nu se vrea, prea se complac mulți în ideea că se va rezolva de la sine..
Nu cred că “se va duce în cap”, cred că e deja dus în cap bine de tot
Și nu știu cum se poate face o schimbare, din păcate 😞
@Iulia, mi-ai dat ocazia sa citesc cel mai frumos…nu articol, e mai mult decât atât, hai sa-l numim cel mai frumos Credo al unui părinte. 🤗🤗
Nu reveni peste câțiva ani, eu zic sa-l imprimi si sa-l pui bine undeva. Si sa il citești de fiecare data când vei simți nevoia, in the darkest hour ca sa zic asa, de a strânge pe cineva de gat. 😉
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! ☺️