Alandala

Una din zilele alea

Dap, azi e una din zilele alea. Nu, nu zilele „acelea” despre care vorbesc reclamele la produse pentru dame. Ci una din zilele alea când n-am chef de nimic.

N-aș putea să explic exact cum și de ce, n-am pățit nimic rău, nici măcar n-am dormit prost azi noapte, ca să pot da vina pe oboseală. Pur și simplu n-am chef. Nu sunt nici supărată, nici deprimată, nici nimic. Pur și simplu lipsită de chef.

Gânduri

Se duce lumea de râpă?

Articolul de azi e așa, un fel de salată de gânduri pe care am simțit brusc și iremediabil nevoia să le pun în scris. Nu de alta, dar e păcat să nu rămână pentru posteritate măcar o parte din frământările minții mele alambicate. Și în plus, ne dă ocazia să mai stăm de vorbă pe aici, măcar așa, din tastatură.

Să vă spun de la ce mi-a venit întrebarea din titlu. De la faptul că am impresia că numărul tâmpiților din jurul nostru e în continuă creștere. Și nu mă refer aici la tâmpiții de internet, să zicem. Că ăia există de mult, numai că marele internet le-a dat în ultimii ani ocazia să fie tot mai vocali și mai vizibili.

Gânduri

Fericirea-i un lucru mărunt…

… e o aripă care vibrează, fericirea-i un lucru mic, un pitic, ce dansează. Sau cel puțin așa zic versurile unui cântecel de pe vremea mea, maică. Pentru ăia care știți despre ce vorbesc, țineți-vă bine de brăcinari: melodia asta e din 2001, adică de acu’ 22 de ani! Dada, au trecut dooșdoi de ani de atunci!

Bun, acu că am terminat cu lecția de istorie muzicală, revenim la oile noastre. Sau la fericirile noastre, mai bine zis. Că dacă azi e luni, am zis să fim pe fericire și floricele și unicorni, așa, că e destul negru și trist în jurul nostru. Așa că să fie veselie în bula noastră mică.

Gânduri

Duminica în familie – așteptări vs realitate

Duminică dimineața m-am trezit așa, cu un film idilic în cap. Aveam pregătit niște aluat să fac niște cornulețe și niște chifle și îmi imaginam în capul meu cum o să stăm noi toți 3 la masă, într-o imagine precum alea cu familii fericite din reclame, o să mâncăm cornulețe și chifle calde cu un și gem. Poate chiar și cu un pic de Nutella, de ce nu, că doar e duminică?

Mda. Realitatea a fost însă puțin diferită. Copilul și-a început ziua pe țâfnă. Pentru că urma să mergem la ziua de naștere a unei colege de la grădiniță, la 4 și jumătate. „Da de ce abia atunci și nu acum?!?” Și dă-i cu țâfnă și nemulțumire. Care au continuat apoi pentru că „De ce s-a topit zăpada?” și „De ce n-am voie la mai mult de 2 episoade de desene?” și diverse alte nemulțumiri și motive de smiorcăială și miorlăială.

Alandala

Aventuri la birou

Dacă tot v-am povestit ieri despre experiențele mele profesionale cu recrutarea, m-am gândit să vă povestesc astăzi două aventuri pe care le-am avut în viața profesională. Aventuri care au fost orice, numai profesionale nu prea.

Prima a avut loc prin Triasic, așa. Lucram la o firmă austriacă și aveam mai mulți colegi (logic, nu?), printre care și o colegă care se combinase cu un tip care lucra în grupul Țiriac, pentru marca aia de autovehicule cu stea.

Alandala

Recrutarea în epoca internetului

Băi oameni buni, eu am impresia că lumea începe să se tâmpească din ce în ce mai tare. Sau nu, hai s-o luăm altfel. Nu cred că a crescut cantitatea de tâmpiți din lume (sau cel puțin insist să cred asta), ci cred că internetul la liber le-a dat o voce pe care până acum nu o aveau.

Fiți atenți aici. Eu am cont de LinkedIn. Mi l-am făcut acum ceva ani, după ce mă lansasem în aventura freelancingului, citind în stânga și-n dreapta la colegi de breaslă cât de util le-a fost și cum i-au descoperit diverși clienți pe ei pe LinkedIn.

Gânduri

Voi vă cunoașteți vecinii?

Îi citeam acum câteva seri copilului dintr-o carte în care familia urma să plece în vacanță și unul dintre copii își făcea griji legate de animalele de companie ale familiei, mai exact de cine va avea grijă de ele cât sunt ei plecați. Iar mama îi spune că va veni o vecină să aibă grijă (în poveste era vorba despre niște pești și o pisică).

Și mi-a venit în cap fix întrebarea din titlu – câți dintre noi ne mai cunoaștem astăzi vecinii? Impresia mea (și vă rog să mă corectați dacă greșesc) e că astăzi relațiile cu vecinii sunt departe de cum erau, de exemplu, când eram eu copil (anii 80-90).