Sau despre cum se poate transforma un copilaș blonduț și adorabil dintr-un îngeraș care cântă voios într-un drac țâfnos în mai puțin de 30 de secunde.
Sau despre cum a trolat fi-miu mărțișorul.
Sau despre cum se poate transforma un copilaș blonduț și adorabil dintr-un îngeraș care cântă voios într-un drac țâfnos în mai puțin de 30 de secunde.
Sau despre cum a trolat fi-miu mărțișorul.
… e o aripă care vibrează, fericirea-i un lucru mic, un pitic, ce dansează. Sau cel puțin așa zic versurile unui cântecel de pe vremea mea, maică. Pentru ăia care știți despre ce vorbesc, țineți-vă bine de brăcinari: melodia asta e din 2001, adică de acu’ 22 de ani! Dada, au trecut dooșdoi de ani de atunci!
Bun, acu că am terminat cu lecția de istorie muzicală, revenim la oile noastre. Sau la fericirile noastre, mai bine zis. Că dacă azi e luni, am zis să fim pe fericire și floricele și unicorni, așa, că e destul negru și trist în jurul nostru. Așa că să fie veselie în bula noastră mică.
Având în vedere faptul că la ultimul articol legat de ce mai mâncăm v-ați exprimat interesul pentru alte idei de meniuri, iaca aici meniul pe care l-am planificat eu pentru săptămâna ce vine.
În principiu sunt mai multe feluri decât estimez că vom mânca, dar având ingrediente similare, le notez în ideea în care poate ne răzgândim, poate într-o zi o să am mai mult sau mai puțin timp, poate… Pe scurt, pentru flexibilitate.
Mergem să preluăm moștenitorul familiei de la grădiniță. Evident, după ce dimineață a parlamentat juma de ceas despre cum nu vrea la grădiniță, ba că e obosit, ba că n-are chef, ba că hâr, ba că mâr, la ora prânzului nu se mai dă plecat de acolo.
Mai stăm așadar un pic, alăturându-ne cetei celorlalți părinți ale căror odrasle, de asemenea, nu se dau duse din curtea grădiniței. Bate un vânt de te mută din loc, dar pe plozi nu pare să-i deranjeze. În timpul ăsta noi, părinții, stăm zgribuliți laolaltă și mai-mai că ne-ai vedea începând să ne înghesuim unii în alții ca oile, ca să ne mai încălzim.
O seară obișnuită în familia Crăciun. Începutul procedurilor de nanificare.
Copilul se află în etapa 4/5248 de dezbrăcatului de haine, proces care, după cum se știe, poate avea o durată nedeterminată. În cazul de față, a reușit să-și dea până acum jos bluza și o șosetă.
Merge televizorul pe fundal, în timp ce fac chestii prin casă. Involuntar, îmi alunecă atenția spre clămpănelile din cutia cu trubaduri.
Știri. ProTv. Ceva despre o avalanșă. Mai multe persoane implicate, ceva turiști străini.
Adică dacă ție, adult, ți se pare că o chestie precum, nu știu, să zicem încălțatul șosetelor, ar trebui să dureze undeva pe la 1 minut, copilului nu i se va părea nimic aiurea ca acest proces să dureze oricât între 30 de secunde și 15 minute.
Și-a dat jos papucii, i-a zvârlit undeva, aleatoriu, prin cameră. M-am burzuluit la el. I-a luat și i-a dus la locul lor. Apoi s-a apucat să își dea jos șosetele. A reușit să își scoată una (în tot timpul ăsta turuia ca o moară neferecată despre verzi și uscate). După care a dat să se încalțe la loc cu ea. Pentru că a decis că îi plac foarte mult șosetele alea și parcă n-ar vrea să le schimbe.