Alandala

Aventuri la birou

Dacă tot v-am povestit ieri despre experiențele mele profesionale cu recrutarea, m-am gândit să vă povestesc astăzi două aventuri pe care le-am avut în viața profesională. Aventuri care au fost orice, numai profesionale nu prea.

Prima a avut loc prin Triasic, așa. Lucram la o firmă austriacă și aveam mai mulți colegi (logic, nu?), printre care și o colegă care se combinase cu un tip care lucra în grupul Țiriac, pentru marca aia de autovehicule cu stea.

Alandala

Recrutarea în epoca internetului

Băi oameni buni, eu am impresia că lumea începe să se tâmpească din ce în ce mai tare. Sau nu, hai s-o luăm altfel. Nu cred că a crescut cantitatea de tâmpiți din lume (sau cel puțin insist să cred asta), ci cred că internetul la liber le-a dat o voce pe care până acum nu o aveau.

Fiți atenți aici. Eu am cont de LinkedIn. Mi l-am făcut acum ceva ani, după ce mă lansasem în aventura freelancingului, citind în stânga și-n dreapta la colegi de breaslă cât de util le-a fost și cum i-au descoperit diverși clienți pe ei pe LinkedIn.

Gânduri

Voi vă cunoașteți vecinii?

Îi citeam acum câteva seri copilului dintr-o carte în care familia urma să plece în vacanță și unul dintre copii își făcea griji legate de animalele de companie ale familiei, mai exact de cine va avea grijă de ele cât sunt ei plecați. Iar mama îi spune că va veni o vecină să aibă grijă (în poveste era vorba despre niște pești și o pisică).

Și mi-a venit în cap fix întrebarea din titlu – câți dintre noi ne mai cunoaștem astăzi vecinii? Impresia mea (și vă rog să mă corectați dacă greșesc) e că astăzi relațiile cu vecinii sunt departe de cum erau, de exemplu, când eram eu copil (anii 80-90).

Alandala

M-am îmbătrânit și m-am ciudat

Asta e vorba lui tata. Dar nu o face mai puțin adevărată. Dar să vă zic de unde am ajuns la concluzia asta.

Pentru cine nu știe, eu sunt mai ciudată, așa. Și asta se traduce prin multe chestii, dar acum vorbim despre una în particular. Și anume despre faptul că nu am laptop, ci desktop. Dada, calculator d-ăla fix de stă pe loc și nu-l poți lua cu tine decât dacă-l îndeși într-o valiză.

Copii

4 ani și jumătate

În poza care ilustrează articolul de față, câinele din imagine, Fred pe numele lui, avea în jur de 8 luni. Iar burta mea avea 8 luni jumate. Poza e făcută la Alba Iulia, în 29 iulie 2018. Fix două săptămâni mai târziu îl evacuam pe fi-miu din garsoniera lui confortabilă. Dar în ziua aia eram la expoziție cu câinii și-mi alergam burta prin ring de-mi sfârâiau călcâiele. Asta așa, în caz că mă mai întreb vreodată de ce-i așa zbuciumat copilul ăsta.

Așadar, acum patru ani și jumătate, într-o zi de luni, la ora 08:45, a intrat în viața noastră fiul nostru, copilul. Urlând din toți bojocii și cu o mică tăietură de bisturiu pe frunte, pentru că nici atunci n-a avut stare, n-a putut să stea locului să termine oamenii ăia ce aveau de făcut și să-l scoată la lumină, așa că s-a foit și s-a zbânțuit și s-a ales cu fruntea crestată încă dinainte de a ieși din burta mă-sii.

Cărți

Ce-am mai citit

Dacă tot sunt fiartă pă lectură zilele astea, am zis să împărtășesc cu voi cărțile pe care le-am dat gata în ultimele zile, poate găsiți ceva ce n-ați citit încă și v-ar face cu ochiul. Vedem, dacă reușesc, poate fac din asta chiar o rubrică periodică.

Încep prin a spune din capul locului că nu veți găsi aici recenzii de carte. Nu mă pricep la asta, nu e genul de text pe care să mă simt confortabil scriindu-l și cred că există mulți oameni infinit mai pricepuți la asta decât mine, așa că îi las pe ei să se ocupe de recenzii.