Gânduri

Cum e posibil așa ceva?

Nu știu dacă v-am mai zis, dacă da, mă iertați, că mă știți de senilă, dacă nu, vă spun acum: plăcerea mea vinovată e să mă uit pe youtube. Nu, nu la videoclipuri cu pisici și căței, că de d-astea am parte zilnic. Îmi place să mă uit la lucruri care să îmi folosească la ceva. De exemplu, mă antrenez să îmi înving procrastinarea uitându-mă la clipuri despre cum să învingi procrastinarea în mod eficient. Încă mai studiez :))

Ei, unul dintre canelele la care mă uit este al unei influențărițe din UK. Tipa are 3 copii și postează mult conținut orientat spre mame – curățenie, rețete, organizare, d-astea. Dacă sunteți curioși, canalul ei e ăsta. Și pentru că îi merge așa bine canalul, a decis să vrea cumva să ofere ceva înapoi comunității ei, așa că a decis să lanseze o nouă serie de clipuri, în care merge să facă curățenie acasă la oameni care o urmăresc și care au nevoie de ajutor în sensul ăsta. Gratuit, firește.

Gânduri

Pi*da de la HR

Dacă tot s-a inflamat tot internetul zilele astea pe tema lui Teambuilding, am zis să mă uit și eu la el, să îmi dau seama în ce tabără să mă încadrez – a opăriților fierți pe von Trier și Tarkovsky, care nu mai suportă atâta „nămol” cinematografic, sau a ălora care consideră că o hăhăială nu poate strica și nu, culmea, nu te face mai prost. La fel cum ne-uitatul la Teambuilding nu te face neprost.

Nfine. Divaghez. Nu mă apuc să fac aici recenzie de film, nici nu mă pricep, nici n-am pretenții că aș fi în stare. Ce vreau să vă povestesc însă are o oarecare legătură cu filmul, în particular cu personajul matracucei de la HR.

Alandala

Semne clare că ai început să te ramolești

Stai la calculator, muncești. Ți se face poftă să iei o pauză și să fumezi o țigară. Pleci spre bucătărie cu gândul să iti faci pohta ce-ai pohtit.

Ajungi în bucătărie, te uiți ca vaca, că nu mai știi neam ce dracu cauți acolo. Te apuci să ronțăi niște alune, dacă tot te-ai împiedicat de ele. Apoi bei un pahar de apă, cică hidratarea e bună (și) la creer.

Copii

Ce vrei să mănânci? Despre alegeri și decizii

Mai adineauri am zis să mă apuc să fac ceva de băgat la ghiozdan pentru prânzul de azi. Pentru mine și soț aveam în plan un stir fry de porc cu legume. Și cum știu că fiului nu-i gâdilă papilele gustative genul ăsta de mâncare, am zis să îl întreb ce ar dori domnia sa să servească la prânz.

Și pentru că toate teoriile moderne de perănting zic să-i dai copilului opțiuni, să îl lași să ia decizii, să fie autonom și d-astea, m-am executat, ca o mamă modernă ce mă aflu.

Gânduri

Vai, da’ ce o să zică lumea?

Zilele trecute scriam cum am reușit să mă plimb prin lume încălțată în papuci de casă roz, cu șosete cu reni și Moși Crăciuni și îmbrăcată-n treningul în care stau în casă.

Și a fost un comentariu pe facebook care mi-a atras cumva atenția. Era o doamnă sau domnișoară acolo, care spunea ceva de genul – parafrazez – că i se pare că trebuie să mă iubesc tare mult, de am curaj să fac una ca asta, să ies în lume așa, fără să îmi pese ce spune sau ce crede lumea.

Gânduri

Unele lucruri sunt pur și simplu inutile…

Cam de dinainte de Crăciun și până ieri-alaltăieri, toată bula mea virtuală (fb, instagram, bloguri etc.) s-a umplut, în diferite forme, de aceeași chestie – Stop petardelor! Stop bubuielilor! Unii au scris postări din mintea lor, unii au dat share la articole sau postări scrise de alții, unii au fost mai virulenți, alții mai pe glume. Unii s-au axat pe suferința pe care mizeriile astea pocnitoare le-o provoacă animalelor, alții pe potențialul uriaș de mutilare a bipedelor care le folosesc.

Dar, în esență, toți oamenii cu bun simț și o fracțiune de minte, au urmărit același lucru – să explice că porcăriile astea bubuitoare nu sunt ok pentru nimeni și nimic și că, în afară de faptul că produc zgomot și miros, nu aduc nici un fel de beneficiu.