Cred că oricine are sau a avut copii mici – și vorbesc aici despre cei ieșiți din vârsta bebelușiei și ajunși la venerabila vârstă de 2-3-4 ani și mai încolo – a realizat la un moment dat faptul că timpul copiilor nu e chiar același cu cel al adulților.
Adică dacă ție, adult, ți se pare că o chestie precum, nu știu, să zicem încălțatul șosetelor, ar trebui să dureze undeva pe la 1 minut, copilului nu i se va părea nimic aiurea ca acest proces să dureze oricât între 30 de secunde și 15 minute.
Stăteam aseară și mă uitam lung la fi-miu cum se dezbrăca de haine ca să meargă la baie. Trebuia să dea jos de pe el așa: papuci, șosete, nădragi, hanorac, tricou, chiloți.
Și-a dat jos papucii, i-a zvârlit undeva, aleatoriu, prin cameră. M-am burzuluit la el. I-a luat și i-a dus la locul lor. Apoi s-a apucat să își dea jos șosetele. A reușit să își scoată una (în tot timpul ăsta turuia ca o moară neferecată despre verzi și uscate). După care a dat să se încalțe la loc cu ea. Pentru că a decis că îi plac foarte mult șosetele alea și parcă n-ar vrea să le schimbe.