idei și păreri în limita stocului disponibil
Am decis ca, pe lângă nemuritoarele vorbe de duh ale plodului din dotare (pe care, sinceră să fiu, le scriu preponderent pentru mine, să le mai pot citi peste ani), să încep să vă împărtășesc și din vorbele cu care mă mai blagoslovește uneori Musiu Soț.
Începem așadar cu 2 mai recente.
Vă povesteam ieri că am avut parte de o băbăciune acră, ofensată în simțiri de prezența uneia dintre potăile noastre pe plajă, respectiv în apă.
Și tot ieri vă ziceam că am decis să nu mai luăm câinii cu noi pe plajă la orele de vârf, ca să nu mai deranjăm și pe alții.
Am pus filmulețul ăsta și pe FeBeu, dar mă gândesc că poate nu toată lumea își face veacul p-acolo, așa că îl las și aici.
E dedicat în special celor care au convingerea că pentru câini mari îți trebuie muuuuuuult spațiu, că ai nevoie de cine știe ce moșii sau domenii vaste și așa mai departe.
Probabil că știți, sau dacă nu, măcar ați putut presupune până acum, că suntem plecați în concediu cu tot cu câini.
Așa funcționăm noi, asta e alegerea noastră, cu plusuri și minusuri, nu o discut cu nimeni.
Știu că e un clișeu prea utilizat (că d-aia îi zice clișeu), da nu mă pot abține: opriți planeta, vreau să cobor!
Că dacă nu fusese suficientă doza de mindfuck pe care mi-am luat-o ieri, și nici aia de ne-a administrat-o Vasilescu de dimineață, mi-am mai luat una care să îmi demonstreze fără vreo putință de tăgadă că lumea e pa-pa.
Povestea Mara ieri despre domnul care a luat-o practic la unșpe metri că n-a făcut copii suficienți [și când zic „domnul” o spun în cel mai eufemistic mod posibil, ca să nu scriu acilea vorbe precum moluscă decerebrată sau cretin sau altele asemenea]. Și firește, dacă mi s-a părut de noaptea minții acel personaj, a trebuit să-mi arunce Murphy neîntârziat unul similar în cale și mie, doar câteva ceasuri mai târziu.
Dar înainte să vă povestesc replica de noaptea minții a respectivei persoane (cu care am avut de-a face live, nu pe interneți), trebuie să vă relatez mai întâi partea a doua a conversației, că apoi oarecum se explică prima parte.
Știu că am lipsit iar de aici zilele astea. Vă promit că nu a fost pentru că-s o putoare (ceea ce sunt, în mod normal, nu însă și de data asta) sau pentru că îmi place să trag chiulul.
Din păcate, au fost niște săptămâni grele pentru noi și probabil mai urmează încă o perioadă. Poate nu la fel de dificilă (sperăm, cel puțin), dar oricum, nici ușoară nu va fi. Dar o să fim bine, musai.
Iulia