Înainte de a începe să vă relatez spaima ce tocmai m-a încercat, trebuie să fac câteva precizări de ordin logistic, dar și psihic.
Să începem cu aspectele concrete. La noi în birou există un acvariu. Cu pești. Vii, majoritatea.
Înainte de a începe să vă relatez spaima ce tocmai m-a încercat, trebuie să fac câteva precizări de ordin logistic, dar și psihic.
Să începem cu aspectele concrete. La noi în birou există un acvariu. Cu pești. Vii, majoritatea.
Având în vedere faptul că, după cum vă povesteam zilele trecute, fi-miu s-a ales cu minunea de boală numită gură-mână-picior, am zis că tre să merg cu el la pediatru, să îl vadă, să fiu sigură că ăsta e diagnosticul și să vedem dacă îmi recomandă vreun tratament anume.
În plus, voiam să știu cât de contagios e posibil să fie și dacă pot sau nu să îl expediez la bunici în weekend.
Păi da, că dacă tot vine weekendul, și mai ales unul prelungit, se putea să ne plictisim noi în cel mai crunt mod posibil?
Că de îndesat pe la mare nu prea aveam de gând să ne îndesăm, la munte suntem deja, deci nu mai putem să punem și noi umărul la omorul de pe Valea Prahovei, deci e clar că urma să avem un weekend absolut anost, condimentat cel mult cu aventura coacerii unor vinete și a unor ardei pe grătar.
Zilele trecute m-am împiedicat de niște texte care, printre altele, conțineau și niște statistici legate de măreața idee de integrare a diferitelor nații de imigranți prin țările mai cu apă caldă prin care au ajuns.
Posibil să îmi iau multe m*i pe baza textului ăstuia, dar nu-mi pasă. Pentru că realitatea, oricât am vrea să o cosmetizăm și s-o dăm cu parfum, tot un căcat sub un brad rămâne. Poate nu mai pute la fel de tare dacă e sub brad, dar tot căcat rămâne.
Stăm la masă cu toții, mâncăm de seară și povestim verzi și uscate.
La un moment dat, din vorbă în vorbă, tatăl copilului întreabă copilul:
…v-aș amaneta pe toți și nu m-ați prinde, cum ziceau niște clasici în viață cândva 😁
Nu mă întrebați de unde mi-a răsărit în tărtăcuță prostia asta de melodie zilele trecute, dar cert e că mi-a răsărit și, pornind de la ea, mi-a venit o idee.
Nu știu cum să încep. Nu vreau să încep. Îmi vâjâie creierul și am sufletul țăndări. În ultimele 5 luni, 3 bucăți din sufletul meu s-au rupt și nimic nu le mai poate aduce înapoi.
Marți s-a dus și Leda. Leduka. Leduța. Fetița. Cățeluța. Suflețel. Pentru că asta a fost ea. Un suflețel cu blăniță, lăbuțe și cei mai frumoși ochișori din lume.