Copii

4 ani și jumătate

În poza care ilustrează articolul de față, câinele din imagine, Fred pe numele lui, avea în jur de 8 luni. Iar burta mea avea 8 luni jumate. Poza e făcută la Alba Iulia, în 29 iulie 2018. Fix două săptămâni mai târziu îl evacuam pe fi-miu din garsoniera lui confortabilă. Dar în ziua aia eram la expoziție cu câinii și-mi alergam burta prin ring de-mi sfârâiau călcâiele. Asta așa, în caz că mă mai întreb vreodată de ce-i așa zbuciumat copilul ăsta.

Așadar, acum patru ani și jumătate, într-o zi de luni, la ora 08:45, a intrat în viața noastră fiul nostru, copilul. Urlând din toți bojocii și cu o mică tăietură de bisturiu pe frunte, pentru că nici atunci n-a avut stare, n-a putut să stea locului să termine oamenii ăia ce aveau de făcut și să-l scoată la lumină, așa că s-a foit și s-a zbânțuit și s-a ales cu fruntea crestată încă dinainte de a ieși din burta mă-sii.

Cărți

Ce-am mai citit

Dacă tot sunt fiartă pă lectură zilele astea, am zis să împărtășesc cu voi cărțile pe care le-am dat gata în ultimele zile, poate găsiți ceva ce n-ați citit încă și v-ar face cu ochiul. Vedem, dacă reușesc, poate fac din asta chiar o rubrică periodică.

Încep prin a spune din capul locului că nu veți găsi aici recenzii de carte. Nu mă pricep la asta, nu e genul de text pe care să mă simt confortabil scriindu-l și cred că există mulți oameni infinit mai pricepuți la asta decât mine, așa că îi las pe ei să se ocupe de recenzii.

Gânduri

Urăsc să citesc

Dada, am scris corect. Urăsc să citesc. Și asta e o chestie destul de paradoxală pentru un om care iubește cărțile și adoră să citească.

Urăsc să citesc pentru că, atunci când mă apuc de o carte bună*, încep să mă comport ca un drogat care nu se poate desprinde de dependență. Atunci când citesc și cartea din mâna mea mă prinde, sunt în stare să stau înțepenită ore în șir, cu cartea aia în mână, și să uit de orice altceva.

Alandala

Îngerașul păzitor

Sâmbăta e ziua în care copilul merge la bunici. Mai exact, la părinții mei. Am mai povestit și cu altă ocazie despre ai mei și despre diversele lor… să le zicem mici particularități. Una dintre acestea fiind faptul că tata pierde frevcent lucruri (de cele mai multe ori valoroase, precum portofel, telefon, schiuri…), iar pe mama o apucă toate pandaliile când se întâmplă asta.

E însă la fel de adevărat și faptul că în 99,9% din cazuri, tata recuperează obiectele pierdute fără pagube, prin diverse concursuri de împrejurări. Chestie care o exasperează și mai tare pe maică-mea, pentru că pur și simplu nu înțelege cum poate să aibă un singur om atâta baftă.

Alandala

Coșmarul toaletelor publice

Nu știu alții cum sunt, dar mie mi-e groază de toaletele publice. Nu-mi plac și le evit cât de mult pot. Uneori însă, când te trece, te trece și n-ai de ales, că vezica are o minte proprie.

Ca idee, în proporție de 99,9% folosesc buzile (hai să nu ne mai ascundem după deget, o budă e o budă și pace) publice numai pentru pipi. Nu fac treaba ailaltă decât dacă situația e absolut disperată, adică d-aia cu transpirații calde-reci-calde-reci și dacă șansa să ajung la buda mea de-acasă e egală cu șansa de a câștiga la loto atunci, pe loc.