Alandala

Dialoguri la ceas de seară #8

O seară de toamnă ca oricare alta. Îndes copilul în cadă, să scot din el tot nisipul pe care l-a adus cu sine de la grădiniță, precum și toate celelalte urme mai mult sau mai puțin lipicioase de care dispune. Fascinant cumva, cum niște ființe atât de mici reușesc să acumuleze atâta jeg, nu? Mă rog.

Discutăm noi despre una-alta, când, din senin, apare întrebarea următoare:

Alandala

Vești bune la început de săptămână

Mai țineți voi minte începuturile televiziunii prin cablu pe plaiurile mioritice? Vremurile în care argumentul suprem al oricărui inept, atunci când debita… well, o inepție, era „Da așa e, nene, a zis la proteveu!”?

Că practic, dacă apărea la știri, și dacă știrile alea erau citite de pe prompter de Andreea Esca, orice idioțenie, oricât de mare ar fi fost, dobândea automat calitatea de adevăr incontestabil și irefutabil.

Alandala

Fascinantă…

… abilitatea unor oameni, în special a părinților, de a te suna, nu apuci să le răspunzi, că mna, poate tocmai faci un shushu sau te scobești prin casă după telefon sau, în fine, motive.

Iar atunci când suni înapoi, literalmente 10 secunde mai târziu, nu îți mai răspund.

Copii

Nu înțeleg #4

Inițial scrisesem ditamai introducerea la textul ăsta, dar apoi am șters-o și am decis să mă rezum la a relata faptele (așa cum le-am văzut și le-am perceput eu). Și la a-mi pune întrebări legate de ceea ce am văzut.

După cum unii dintre voi știți deja, am fost cu potăile din dotare la expoziție. Era prima zi din cele două, iar eu așteptam la intrarea în ring să intru să o prezint pe potaia Hanna.