Gătit

Noi ce mâncăm azi?

Întrebarea care dă fiori oricărei… voiam să scriu “mame”, dar apoi mi-am dat seama că sunt familii în care gătește tata sau bunica sau mătușa sau bona sau vecina de la 3 sau… Nfine… Ce e cert e că întrebarea din titlu dă fiori și crește tensiunea oricărei persoane desemnate cu gătitul într-o familie.

Și nici eu nu fac excepție, pentru că eu sunt personajul responsabil cu furnizarea hranei în familia noastră. Așa că dacă aud întrebarea asta, mă apucă ori jalea aia mare, că primul răspuns care îmi vine în cap e: „De unde naiba să știu eu?!?!”, ori îmi creste instant tensiunea și îmi vine să izbucnesc mai rău decât o oală sub presiune și să arunc cu vreun obiect contondent spre persoana care o adresează.

Așa că, pentru liniștea și pacea mea sufletească și întru evitarea potențialelor conflicte, de ceva vreme practic ceea ce se numește în engleză „meal planning”. Mai pe românește, planificarea meniului sau meniul zilei.

Gânduri

Duminica în familie – așteptări vs realitate

Duminică dimineața m-am trezit așa, cu un film idilic în cap. Aveam pregătit niște aluat să fac niște cornulețe și niște chifle și îmi imaginam în capul meu cum o să stăm noi toți 3 la masă, într-o imagine precum alea cu familii fericite din reclame, o să mâncăm cornulețe și chifle calde cu un și gem. Poate chiar și cu un pic de Nutella, de ce nu, că doar e duminică?

Mda. Realitatea a fost însă puțin diferită. Copilul și-a început ziua pe țâfnă. Pentru că urma să mergem la ziua de naștere a unei colege de la grădiniță, la 4 și jumătate. „Da de ce abia atunci și nu acum?!?” Și dă-i cu țâfnă și nemulțumire. Care au continuat apoi pentru că „De ce s-a topit zăpada?” și „De ce n-am voie la mai mult de 2 episoade de desene?” și diverse alte nemulțumiri și motive de smiorcăială și miorlăială.

Copii

4 ani și jumătate

În poza care ilustrează articolul de față, câinele din imagine, Fred pe numele lui, avea în jur de 8 luni. Iar burta mea avea 8 luni jumate. Poza e făcută la Alba Iulia, în 29 iulie 2018. Fix două săptămâni mai târziu îl evacuam pe fi-miu din garsoniera lui confortabilă. Dar în ziua aia eram la expoziție cu câinii și-mi alergam burta prin ring de-mi sfârâiau călcâiele. Asta așa, în caz că mă mai întreb vreodată de ce-i așa zbuciumat copilul ăsta.

Așadar, acum patru ani și jumătate, într-o zi de luni, la ora 08:45, a intrat în viața noastră fiul nostru, copilul. Urlând din toți bojocii și cu o mică tăietură de bisturiu pe frunte, pentru că nici atunci n-a avut stare, n-a putut să stea locului să termine oamenii ăia ce aveau de făcut și să-l scoată la lumină, așa că s-a foit și s-a zbânțuit și s-a ales cu fruntea crestată încă dinainte de a ieși din burta mă-sii.