Merge televizorul pe fundal, în timp ce fac chestii prin casă. Involuntar, îmi alunecă atenția spre clămpănelile din cutia cu trubaduri.
Știri. ProTv. Ceva despre o avalanșă. Mai multe persoane implicate, ceva turiști străini.
Year: 2023
Iulia
Copiii și dilatarea timpului
Cred că oricine are sau a avut copii mici – și vorbesc aici despre cei ieșiți din vârsta bebelușiei și ajunși la venerabila vârstă de 2-3-4 ani și mai încolo – a realizat la un moment dat faptul că timpul copiilor nu e chiar același cu cel al adulților.
Adică dacă ție, adult, ți se pare că o chestie precum, nu știu, să zicem încălțatul șosetelor, ar trebui să dureze undeva pe la 1 minut, copilului nu i se va părea nimic aiurea ca acest proces să dureze oricât între 30 de secunde și 15 minute.
Stăteam aseară și mă uitam lung la fi-miu cum se dezbrăca de haine ca să meargă la baie. Trebuia să dea jos de pe el așa: papuci, șosete, nădragi, hanorac, tricou, chiloți.
Și-a dat jos papucii, i-a zvârlit undeva, aleatoriu, prin cameră. M-am burzuluit la el. I-a luat și i-a dus la locul lor. Apoi s-a apucat să își dea jos șosetele. A reușit să își scoată una (în tot timpul ăsta turuia ca o moară neferecată despre verzi și uscate). După care a dat să se încalțe la loc cu ea. Pentru că a decis că îi plac foarte mult șosetele alea și parcă n-ar vrea să le schimbe.
Noi ce mâncăm azi?
Întrebarea care dă fiori oricărei… voiam să scriu “mame”, dar apoi mi-am dat seama că sunt familii în care gătește tata sau bunica sau mătușa sau bona sau vecina de la 3 sau… Nfine… Ce e cert e că întrebarea din titlu dă fiori și crește tensiunea oricărei persoane desemnate cu gătitul într-o familie.
Și nici eu nu fac excepție, pentru că eu sunt personajul responsabil cu furnizarea hranei în familia noastră. Așa că dacă aud întrebarea asta, mă apucă ori jalea aia mare, că primul răspuns care îmi vine în cap e: „De unde naiba să știu eu?!?!”, ori îmi creste instant tensiunea și îmi vine să izbucnesc mai rău decât o oală sub presiune și să arunc cu vreun obiect contondent spre persoana care o adresează.
Așa că, pentru liniștea și pacea mea sufletească și întru evitarea potențialelor conflicte, de ceva vreme practic ceea ce se numește în engleză „meal planning”. Mai pe românește, planificarea meniului sau meniul zilei.
Dialoguri la ceas de seară #5
Scurt preambul explicativ: fiul nostru, copilul, mai are la această venerabilă vârstă… “accidente”. Sau, pe românește, se cacă pe dânsul.
Acum ceva vreme a solicitat să primească o mașinuță specială pentru baie. Întrucât am decis că are oricum mult prea multe jucării, i-am explicat că momentan nu va primi, dar că taică-său și cu mine ne vom gândi la o variantă în care ar putea primi totuși respectiva mașinuță.
Diverse tehnice și administrative
După cum probabil ați observat (sau mă rog, așa sper eu :)), ieri blogul a mers mai cu sughițuri, așa. Iar motivul este că, începând de ieri, l-am mutat în casă nouă, respectiv de pe un domeniu .com pe unul .ro.
Practic, până ieri am stat în chirie, de ieri sunt proprietar de garsonieră cu acte-n regulă. Norocul meu că nu trebuie să plătesc 30 de ani rate pentru garsoniera asta.
Duminica în familie – așteptări vs realitate
Duminică dimineața m-am trezit așa, cu un film idilic în cap. Aveam pregătit niște aluat să fac niște cornulețe și niște chifle și îmi imaginam în capul meu cum o să stăm noi toți 3 la masă, într-o imagine precum alea cu familii fericite din reclame, o să mâncăm cornulețe și chifle calde cu un și gem. Poate chiar și cu un pic de Nutella, de ce nu, că doar e duminică?
Mda. Realitatea a fost însă puțin diferită. Copilul și-a început ziua pe țâfnă. Pentru că urma să mergem la ziua de naștere a unei colege de la grădiniță, la 4 și jumătate. „Da de ce abia atunci și nu acum?!?” Și dă-i cu țâfnă și nemulțumire. Care au continuat apoi pentru că „De ce s-a topit zăpada?” și „De ce n-am voie la mai mult de 2 episoade de desene?” și diverse alte nemulțumiri și motive de smiorcăială și miorlăială.
Aventuri la birou
Dacă tot v-am povestit ieri despre experiențele mele profesionale cu recrutarea, m-am gândit să vă povestesc astăzi două aventuri pe care le-am avut în viața profesională. Aventuri care au fost orice, numai profesionale nu prea.
Prima a avut loc prin Triasic, așa. Lucram la o firmă austriacă și aveam mai mulți colegi (logic, nu?), printre care și o colegă care se combinase cu un tip care lucra în grupul Țiriac, pentru marca aia de autovehicule cu stea.
